Niciodată, dar niciodată să nu crezi că nu ți se poate întâmpla. Nu ești invincibil și nu se știe, soarta.
Nu zic, nici să stai toată ziua cu gândul că va fi, doar că, niciodată să nu zici niciodată.
Nu știu nici cum să procedez, când oamenii îmi spun că nu se știe cât și cum o vor duce, deși am citi și recitit ”avem un cancer, cum procedăm”. Știu doar cum am procedat eu, în ziua când s-a operat Ea și o altă ea. Și nu-s capabilă să dau sfaturi nimănui, cum să procedeze dacă ar trece vreodată, prin asta. Nici despre șarlatani și leacuri miraculoase, n-m nicio părere, or să existe cât va fi pământul, dar când auzi o astfel de știre, te duce gândul la sistem. Care sistem? Care oameni? Că sistemul e alcătuit din oameni și unul dacă s-ar trezi, unde trebuie, s-ar porni ceva.
În ziua-n care s-a operat Ea, o altă prietenă de-a ei, se opera la un alt spital. Tot cancer, dar localizat la alte organe. Au trecut de atunci trei ani. Trei ani, în care fata respectivă a suferit mai multe intervenții. A fost de acord să i se scoată anumite organe, doar pentru a rămâne cu fetița ei. De curând a luat decizia de a își face pensie de handicap.
Ce i-a oferit sistemul? Sau Statul?
Un răspuns: ”nu sunteți o persoană cu handicap”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu