Fusei ieri pe holurile spitalului Judetean Ploieşti. De data asta nu fusei cu vreo urgenţă sau vreo durere palpabilă, fusei pentru o simplă scrisoare medicală, care n-a putut fi eliberată de la un cabinet particular şi fără de care nu se mai pot prescrie reţetele "copilului ascultător". Avui în schimb o mare durere sufletească. Aceiaşi de atâtea luni. Poate mai adâncă decât de obicei, având privirea aţintită chiar la uşa, pe unde-am scos-o pe Sor în braţe şi cu o lumânare în mână, acum ceva vreme. Nu, asta nu se uită, chiar dacă zâmbesc şi mimez uneori liniştea, dar nu despre durerea mea doream a scrie. Stăteam amândoi acolo şi aşteptam cuminţi. Rămăsesem numai noi, doamna, care fusese pentru câteva minute "colega de aşteptare", urcase la fiul dânsei, îi povesteam tatei despre viaţă, curaj şi bun simţ, când lângă noi s-au oprit două femei. Ambele purtau batiucuri negre, una avea vreo treizeci şi ceva de ani, cealaltă în jur de cinzeci. Au privit puţin spre uşa laboratorului, în faţa căruia ne aflam şi apoi ni s-au adresat în şoaptă:
"ne scuzaţi că vă deranjăm, dar ştiţi, avem o problemă, strângem bani pentru a îngropao fetiţă de 3 ani".
Acum, dacă n-aş fi fost în starea aia jalnică a sufletului mi-aş fi permis s-o-ntreb, dacă se chinuie de trei ani, dar am privit la tata, în timp ce-l ţineam strâns de mână (l-am ţinut de mână tot timpul, cât doamna, care ne fusese vecină, îi povestea despre cât de greu i-ar veni, dacă şi-ar pierde fiul. Îmi doream doar ca doamna să tacă şi tata să fie cu gândurile aiurea. Îi înţelegeam şi ei durerea, dar nici ea n-o ştia pe-a tatei) şi l-am întrebat din privire. Mi-a răspuns afirmativ, deşi amândoi ne-am schimbat părerea imediat. Le-am dat cinci lei si le-am zis vorba mea "mergeţi cu Dumnezeu înainte şi pe cine vreţi alături". Eh, da, recunosc, noi am fost proşti, noi i-am dat cinci lei, dar atitudinea lor nu era a unor femei, care-şi îngroapă pe cineva drag. N-am văzut în privirea lor, disperarea, n-am auzit tremurul vocii la stăpânirea lacrimilor, n-am simţit nicio emoţie, ci doar un text învăţat ca pe o poezioară de grădiniţă.
Să mă certe Dumnezeu pe mine, dacă greşesc, dar gesturile, atitudinea, faptul c-au sosit, după ce medicii au intrat în operaţii şi după ce şi-au terminat vizitele de dimineaţă, m-au dus cu gândul la un nou text "pentru procurat bani rapid".
P.S- nu, n-am revenit, n-am citit comentarii din trecut.
Alt P.S- gândurile nopţii, nu erau gândurile, pe care le aveam eu, erau (şi sunt încă pentru mine) o legătură între mine şi Sor.
2 comentarii:
Adică ai fost țăpuită cu tata tău de mână?!
2-0 pentru escroace!
@Mucegai- si probabil 3-0 pt tine. Nu n-am fost tepuita cu tatal meu de mana,daca tu DOAR asta ai inteles. Din pacate, singura ceritudine in viata e moartea si tot din pacate, nu-i trecut anul, de cand sora mea nu mai e.Le-am dat 5 lei ştiind ca nu-s ceea ce pretind ca sunt,dar le-am dat.Am si recunoscut, ca-s proasta.Acum, te-ntreb pe tine: stai cu tatal tau, asteptand cardiologul,care-n urma cu 11 luni(de la data articolului) ti-a salvat tatal in ultima clipa la nici doi metri de usa,pe care-ai luat-o in urma cu doar 8 luni pe sora ta,ca sa moara acasa si retraiesti toate acele clipe si faci orice pt ca tatal tau sa nu-si dea seama,de starea-n care te afli si sa nu se gandeasca la nimic,cum ai reactiona? Ai fi prost, ca mine sau ai sta de explicatii, readucandu-i in minte,celui de langa tine, clipe pe care le-a trait si facandu-i "vizibilie" clipe la care n-a asistat?
Trimiteți un comentariu