Discuţii şi obsesii

Locaţia: Vineri, la intrarea într-un supermarket, acolo, unde laşi celelalte mii de bagaje, ce le ai din alte locuri.
In timp, ce mă chinuiam să îndes jdemii de mere, portocale, lămâi şi bombonele (nu, dude nu, că n-au apărut) şi mă înjuram, în gând, că am avut nişte idei minunate şi pentru a le finaliza era musai să ajung acolo, că-n alte părţi nu găsesc, scăriţa mea e gâdilată, de către o voce tenorească ( dacă am fost învăţată corect):
- ia-l pe 9
..............
- l-ai luat? Ce te chinui atât? Nouă e norocos. Să-l iei.

Nouă e norocos? De unde să-l ia? Mii de întrebări îmi rulau deja prin cap şi îmi prelungesc coada ochiului, ca să văd şi cine-s protagoniştii. El, înalt ca pinul (adică un pic mai mic, decât un brad) şi ea un pic cu mai multe kilograme (ea era cu norocul), nouă acela, de îmi punea mie semne de întrebare, era un simplu număr, de pe dulăpiorul de bagaje (are mie mi se par ca la grădiniţă).
Ajung protagoniştii la intrarea în supermarket şi aud (eu încă duceam mună de lămurire cu fructele de mai sus, dar ca şi mine au auzit şi alţii):
- hai să văd, dacă l-ai luat pe 9?
Şi-n timp, e mă-ndreptam spre intrarea magiă aud iar:
- unde le-ai pus? Aici? Nu e 9, de ce nu l-ai luat pe 9? Şi cum ne dăm seama, aşa cu 9 ţineam minte. Aaaa, uite, scrie pe cheiţă, dar tot mai bun era 9.
Mai târziu, căutând încă produsul magic, aud "şi totuşi trebuia 9".