Poate doriţi a şti: urgenţele stomatologice din Ploieşti s-au mutat la Spitalul Boldescu. Cum intraţi pe poartă, prima alee la dreapta, apoi după a doua clădire tot dreapta şi hăt, în zare se vede mare.
Numai că: nu există medic, ci doar asistentă!
Se afișează postările cu eticheta sistem sanitar. Afișați toate postările

miercuri, 30 ianuarie 2013
De reţinut
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
dentist,
lehaimte,
prostie,
sistem sanitar,
stomatologi,
urgente stomatologie,
viata
luni, 28 ianuarie 2013
Oameni şi un fel de oameni
Ştiu, ar trebui râsul de Luni, dar de-atâta vreme doream a scrie, despre reţetele medicale, c-am tot amânat şi-acum au sosit alte vremuri cu alte anomalii, văzute. Aşa că, dacă tot am intrat pe tărâmul ăsta, să vă mai spun una, despre oameni cu suflet şi oameni cu altfel de suflet. Promit c-apoi vine Râsul de Luni (cel cu ha,ha, hi, ho, nu cu gheare).
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
lehamite,
medici,
oameni,
scarba,
sistem sanitar,
viata
Mă, copiatorule!
Băi- îmi sunt prietenii.
Nu zic nu, taxei de 10 lei, poate că nici nu-i mare, cum bine ai zis (asta, dacă n-o să impui 10 lei/zi), dar mă ministre (prim, secund, copiator sau cum oi vrea să-ţi zici), cum îmi garantezi că nu or să profite de ea tot ei? Tot idioţii (nu toţi oamenii, tocmai d-aiai-i fac idioţi), care fac parte din sistem şi care, într-un fel sau altul ar trebui să îngrijească un bolnav.
Doream a scrie asta, dar doream a o combina cu una bună, numai c-aşa m-am enervat, că n-o să mai aştept asta.
Trimite oameni pe teren, "andărcavăr" (eu sunt dispusă a face asta), ca să nu fie tratatţi preferenţial ca dumneata şi ceilalţi, le poţi spune medicilor, dar nu le spune "marilor mici".
Hai, să-ti spun una dintre anomalităţile, care nu i s-a-ntâmplat tatei, ca să nu crezi că-s subiectivă. Doamnelor, care distribuiau micul dejun, doi dintre pacienţi (unul, care fusese la baie şi altul, care era programat, pentru anumite investigaţii, care nu-i permiteau să mănânce) le-au cerut oul fiert. Nimic anormal, nu? Doar că un ou frigea şi era un pic crăpat, iar celălalt rece. Nici asta nu e anormal, dar plca (atâta scârbă mi-au provocat mulţi dintre oamenii d-acolo), poţi să-mi explici de ce oul frip şi crăpat era crud şi oul rece era bun? De ce ? Îţi spun eu de ce, pentru că doamnele alea au făcut mişto de ei. Au fost oameni, care au spus că nu e prima dată.
Poţi să-mi garantezi tu mie, că taxa asta îi protejează şi pe oamenii nevoiaşi, oamenii fără pile? Nu, pentru că eu sunt sigură că asta îi va favoriza tot pe ăia idioţi.
Şi, ce zici, ai putea să mă lămureşti cu asta (dilemă veche, de vreo câţiva ani): dacă pacientului i se face externarea în ziua respectivă, înţeleg că nu i se mai dă dreptul la masa de prânz, dar de ce pzm nu i se face externarea la timp? Pentru că-n timp ce pacientul stă şi-aşteaptă, nici tratamentul nu-i mai e administrat, pentru că "va fi externat"? (revin eu cu detalii)

gunoaie de oameni,
lehamite,
medici,
personale,
scarba,
sistem sanitar
duminică, 27 ianuarie 2013
Sistemul.Cum funcţionează sistemul?
I. Mai întâi aş dori să-mi detalieze cineva, care e realitatea cu această parte a sistemului (am dilema asta de multă vreme):
-1. în urma unei internări, medicul de la spital îţi prescrie anumite medicamente, dar nu îţi poate elibera reţetă, pentru asta fiind nevoit a merge la medicul de familie.
-2. medicul de familie nu îţi poate elibera reţetă, pentru că figurezi că ai deja reţetă (în acest caz şi altele asemănătoare, medicul de familie eliberează reţetele pentru 2-3 luni)
-3. dacă ai nenorocul să ai nevoie de o altă reţetă, la o lună jumătate distanţă de următoarea programare, poţi spune la revedere salariului sau pensiei.
Ce doresc a afla?

furaciune,
lehamite,
medici de familie,
personale,
prosteala,
retete compensate,
sistem sanitar
marți, 24 ianuarie 2012
Speranţa
Nu, nu vecina (pentru cunscători), ci speranţa aia, care moare ultima. Sincer, eu cred că e un pic sadică, de se chinuie să reziste şi să reziste, deşi alţii fac totul să o spulbere.
Flacăra speranţei ţi-o înteţesc alţii dintr-o eroare/neglijenţă/lehamite de serviciu, dar ţi-o reduce realitatea, prin glasul altuia, care îşi face meseria.
Flacăra speranţei ţi-o înteţesc alţii dintr-o eroare/neglijenţă/lehamite de serviciu, dar ţi-o reduce realitatea, prin glasul altuia, care îşi face meseria.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
0
a la Ţopescu
Caprarii
asigurari de sanatate,
d-ale oamenilor,
din viata,
personale,
sistem sanitar,
sperante
vineri, 6 ianuarie 2012
Asta-i viaţă
Ce sa vă spun acum? Că îi scriam cuiva (nu cunosc persoana, că n-avea nume), despre nişte asistente şi a sărit, de parcă aş fi acuzat toţi doctorii la un loc? Nu, că n-are rost.
Aberat si debitat de
Fetita Junglei13
3
a la Ţopescu
Caprarii
cancer,
din viata,
medici,
optimism,
personale,
sistem sanitar
Abonați-vă la:
Postări (Atom)