marți, 5 mai 2015

Simple metode de îmbogățire

Mai e necesar să vă spun că totul pleacă de la cap? Nu cred.

Ei bine/rău, depinde de fiecare, aseară în timp ce-l așteptam pe Ene (și nu fu mult, picai mai ceva decât Migul) mă gândeam: ce fac  râmele în pământ? Se-nmulțesc, clar, dar altceva? Cum își împart ele treburile?!Au galerii, comunică? Întrebări d-astea, zilnice, normale pentru un om normal. Nu detaliem cu râmele, tot n-aflai răspunsul, deși întrebai câteva persoane azi, că-n seara asta avui o revelație: ce semeni aia culegi. Și nu mă refer la faptă și răsplată, e altul, care se ocupă cu asta. În schimb, am amici, care îmi tot zic că, dacă s-ar putea, ar semăna bani, lovele, parai, bănișori, gălbiori, verzișori, bănuți. etc. Eee, d-aia e bine, când ai amici să ai revelații, că găsii unicii bănuți, care se-nmulțesc singuri, fără efort și care merg și plantați:


V-am zis doar că la minte încă mai lucrez. Văd eu, poate-i pun nițel azot și se dezvoltă.
Oare ariciul acesta o discuta cu râmele alea?!



Niciun comentariu: