La crâşmă la nea Iordache

Vecinul meu, proiectilul

Că România stă să bubuie o ştiu de mult. Că un ţăran (în adevăratul sens al cuvântului), dacă vrea să-şi sape grădina cheama otv-ul şi-i spune că a găsit urme din Elodia, o ştiu, dar că un ţăran vrea să-şi extindă afacerea, afectat fiind de criză şi-şi mută sediul de la oraş pe plaiurile de smibaştină şi descoperă ditamai proiectilul cum stă să-nmugurească, tot a venit primăvara, am aflat-o abia azi.

Munceau ei, ţăranii români ieri, profitând de timpul de afară şi priveau cum se pregătesc toate să-nverzească. Munceau şi ei, muncitorii de la firma de construcţii, colegul lor, nefiind Dorel, munceau oamenii cu drag şi spor, când dintr-o dată:

- stop muncă? Ce-avem noi aici? La câţiva metri, sub pământ, pe perosană fizică, nu srl?

-bă, nu ştiu ce avem, dar hai să ne oprim şi sa ne scuturăm lopeţile, murdare de pământ, de chestia asta lunguiaţă şi să chemăm proprietara.

Proprietara sosită, femeie deşteaptă, duce mâna la inimă, fuge repede la telefon şi sună. Unde sună? La poliţie. Poliţia vine, vin şi geniştii, vine şi Smurd-ul şi gata, fără poze, că nu fusei acasă. La revedere vecinul, proiectilul, sper că ai fost ultimul, deşi ştiu că mă-nşel, la câte s-au găsit p-aici şi la câţi nemţi au sălăşluit. Urmele lor se mai văd şi azi, dar doar sub forma asta, că altfel ...

Bine că de data asta s-a-ncheiat aşa, c-acum zeci de ani s-a sfârşit tragic.

Ţara arde

şi se piaptănă cine vrea, sau mai bine spus, unele se vopsesc, alţii împart cadouri de sezon, că doar suntem în luna cumpărăturilor (mai gândesc câţiva ca mine şi mă bucur). Am mai spus-o şi-o repet, pentru mine o zi, în care nu fac cel puţin o persoană să râdă, e o zi pierdută.

Încă mai am în jur, femei, ce nu-şi vopsesc podoaba capilară, doar de Paşte şi Crăciun, nu, unele şi de 1 Decembrie şi uite aşa iar am fost solicitată, ce-i drept, la schimb, am primit un masaj. Tiii şi ce masaj, efectuat de el, soţul vedetei mele, care mi-a zis să-i găsesc şi alte cliente. Deci, fetelor, femeilor, doamnelor şi domnişoarelor, domnul mai sus amintit, efectueză masaje, având ca fundal sonor, melodia aceasta, dar dacă doriţi, o poate face şi pe altele, la cerere, cum ar fi aceasta (şi ce bine te simţi, când mintea-ţi zboară la alte coşmaruri sau visuri, depinde de fiecare). Ce-i drept, nu ştiu cum face masaje pe-o sârbă sau un hard rock, dar cred că se descurcă, dacă nu-i solicitaţi manele, poate orice.

Pauza publicitară a luat sfârşit, să revin, la ceea ce vă relatam eu, din capu' la sat.

Am primit legătura, de ceapa verde, din averea proprie şi personală, la cea accelerată umblu de sărbători. Deci, totul a început aşa. Sună telefonul, ridic receptorul (şi nu încep acum să cânt melodia aia cu Manuela, de-mi distrugea zilele de tânără speranţă) şi aud "hai să mă vopseşti şi pe mine", degeaba-i spun că ţara arde şi ei îi arde de maclavaisuri, mi-am luat genunchii-n gură (am alergat cu aşa viteză, încât am reuşit să-mi bat recordul) şi-am purces în noapte. Şi cum stăteam noi altfel (ce e anormal, dacă nu stai aşa, ci stai altfel?), apare el cu faimoasele cadouri de sezon:

Bineînţeles, după odele mele, făcute ad-hoc:

Bani mai am doar de un ou

Bine, că am radio

Cât campania e-n floare (floarea de la zeama de varză)

În galeată, nu mă doare, măi, măi", mă trezeşte el la realitate şi-mi spune, că radioul l-a primit, pentru că ... m-a confundat pe mine, cu un politicoplicurici. Păi, cum aşa? Eu, cu cele 49,5 kg din dotare să fiu confundată c-un bărbat? "Uite aşa" mi-a zis, "Am crezut că eşti tu şi-am deschis braţele şi-am zis, vino, te aşteptăm şi când colo, surpriză, era albastru, care s-a dat cu roşul, de data trecută."

Las', că-i bun radio, ascultă astea:

Jean Moscopol - Radio Bucuresti minte

Jean Moscopol - Tara comunista

Nişte întrebări, din nou

E minunată viaţa la sat, dacă scriu ţară e ca şi cum aş spune şi oraş, pentru că atât timp cât România mai e încă o ţară sunt şi orăşenii de la ţară. La noi soarele răsare la altă oră şi apune după cum vrea el. Şi cum stau eu aici, cu fereastra deschisă, tocmai am auzit următoarea expresie " m-a enervat aşa de tare, încât l-am făcut cu ou şi cu oţet". De ce cu ou şi cu oţet? De ce nu cu zahăr şi lapte, sau făină si ţaic (asta ca să nu zic drojdie, că poate vă duce cu gândul la băutură). Că am învăţat de la tataie (dacă i-aş spune bunicul,cred că s-ar supăra acolo unde e) nişte salate cu ou şi oţet. Şi dacă tot mi-am amintit cred că până îmi iau zborul spre servici, am să îmi fac o salată d-asta. Da, lucrez şi azi (impropriu spus, pierdem vremea unii după alţii), de luni intrăm în normalitate. Să nu uit, de ce o exista parfum de bun şi parfum oarecare (ca să nu zic prost)? Adică o fi vreo diferenţă între dolce end gabana luat la ofertă de pe cearşaful de la colţul străzii şi altele? Şi în orice colectiv s-o găsi o persoană, care să deţină secretul produselor orifleim si eivăn ?
Că tot vorbeam despre salate, asta e o melodie care îmi place :

Pasarea Colibri - Dragostea e o salata