Somnoroase păsărele

Motto: Am adunat atâtea, încât recuperez la ... nu se știe când... că am mai avut încercări.

Se știau de o viață. O viață de om, de câine, de lăcustă. O viață poate dura și-o oră. De fapt, ea-l știa pe el. În ochii ei, era Prâslea, era prosteala aia de-ndrăgosteală a copilăriei. În ochii lui, ea era picea aia cea mai pice dintre toți. Au avansat în vârstă. El ajuns de mult la maturitate, ea încă n-ajunsese femeie, dar încă se știau. I-au purtat anii, pe colo, pe dincolo, pe nici ei nu mai știu unde, dar tot îi aducea viața uneori împreună și totuși separat. Devenită femeie-ntre timp, ea tot spera, dorea, dar el nici acum n-o vedea. Sau poate da și doar dormea. S-au întâlnit de zeci de ori de-a lungul vieții. L-a vrut. Pentru o secundă, pentru un sfert de viață, nu conta, l-a vrut, dar niciodată nu i-a spus. L-a implorat din priviri, de câte ori se întâlneau, dar el dormea. L-a ținut în gând și-a sperat câ-ntr-o zi va vedea singur. A sperat și-ntr-o seară el s-a trezit.
Doar că s-a trezit prea târziu.
Te-a vrut, fraiere, dar te-ai trezit prea târziu.
Noapte bună!



 P.S: nu bag mâna nici deasupra chibritului, pentru asta.
Alt P.S : sper să mă țină.