Se afișează postările cu eticheta semafoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta semafoare. Afișați toate postările

vineri, 26 iunie 2009

Nepăsare sau nesimţire

Probabil după această postare am să fiu avertizată iar că nu-mi ţin gura şi că mă risc prea mult. Asta e, îmi asum şi riscul ăsta.
Intersecţia DJ102 cu DN1 B unora nu le va spune nimic, dar este poziţionată la întâlnirea unor drumuri cu trafic mai mult decât intens. Numai ca autorităţile probabil au altă părere, iar la concluzia asta am ajuns în urma sutelor de zile în care semafoarele nu funcţionează.
Azi s-a produs un nou accident (oare al câtelea că tot incerc să aflu şi nu reuşesc), nu ştiu dacă s-a soldat cu victime, nu ştiu cine a fost vinovat şi nici cauza, pentru că nu am auzit nicăieri vorbindu-se despre asta. Ştiu doar că la ora 8:50 intersecţia arăta aşa:

Oare polţiştii din cele 2 maşini de poliţie, care au trecut prin zonă, n-au văzut asta? Oare ceilalţi participanţi la trafic erau si ei orbi? La ora 9.20 au sosit şi pompierii impreună cu poliţia.Surprinzător, la ora 16:30 semafoarele funcţionau, dar oare acum ce or face?Probabil pentru simplu fapt că in oraş funcţioneaza aşa

nu ne mai interesăm de celelalte, care din câte ştiu eu aparţin altei comune.
Merci Bi şi baftă, celor care au drum pe acolo, la "loteria semafoarelor de la Centură".