sâmbătă, 12 octombrie 2013

Şoc într-un cătun oarecare

 Pe când toţ aşteptau cutremurul "mult aşteptat", iar restul din toţi, adică i-ul, aştepta nu ştiu ce comentă, într-un sat oarecare, dintr-o ţară oarecum civilizată şi-au ăcut apariţia gargărele (conform bancului cu Bulă).Şi char dacă-n poze nu apar, precum erau cârduite in realitate, vă pot spune pe cuvânt scris (cu martori), că-n prima zi am numărat 123 doar pe un perete, a doua zi, când am ajuns la 75, mi-a zburat gândul după struţi. A treia zi, n-am habar, nu fusei la locul invaziei.
























video
 

Niciun comentariu: