În urma acestui articol, citit de mine şi abordat ca glumă la serviciu s-a ajuns la nişte discuţii, de şi măgarii ar fi behăit.Trecem peste acarieni şi alte necuvântătoare şi ajungem direct la făcutul patului. Băi, lume, eu asta am învăţat înainte de a bunghi literele: te scoli, te speli pe ochi, îţi faci patul şi apoi vezi de altele.Poate am fost eu învăţată greşit, nu zic nu, dar de ce mi-ai sări la jugulară şi mi-ai spune că e normal să nu îţi faci patul. Că, vezi tu, ce rost are, nu te duci tot în el?!? Sigur sunt greşite învăţăturile mele, ca-mi săriră-n cap vreo 15 doamne cu paturi nefăcute.Noroc cu una tinerică (sau nu, depinde de target, dar mai mare cu trei ani decât mine), făcătoare de pat, la fel ca mine.
Să mă mănânce acarienii, dar eu tot îmi fac patul dmimineaţa.
Un comentariu:
nici eu nu-l fac, decat seara :)
ca tre' sa il intind mai bine, sa nu dorm pe cearsaful mototolit.
Deci ma incadrez la majoritate. :)
Trimiteți un comentariu