▼
marți, 30 aprilie 2019
Comunicat de neurlat
Și mâine cum, pe unde? Mergeți liniștiți, dar să știți că mâine nu sună sirenele. Nu, nu alea din port și nici măcar frumusețile alea din ape. Oricum, suratele lor de pe uscat, urlă zilnic, deci n-ar fi bai cu ultimele.
luni, 29 aprilie 2019
duminică, 28 aprilie 2019
Troc sau faptă bună?!
După ce era să trec eu dincolo, acum în vară se fac 20 ani, soră mea îmi zicea "dacă tot sunt 30 grade afară, dar tu porți puloverul ăla albastru de lână, ia altă culoare, că parcă ai fi mă-ta mare!". Bine, mamaie fusese și a ei, dar aveam noi o vorbă.
Duminică egal poezie
Am un miel,
Negru tot
De la coadă pân’ la bot
Și în frunte are-o stea,
Ca un fulg de nea.
Eu îl duc la oi la stână,
Îi dau brânză cu smântână,
Îi dau nuci și ciocolată
Și bomboane câte-odată,
Dar prostul șterge barba,
Tot mai mult îi place iarba.
Nu știu cine a scris-o, dar o știu de mică
Negru tot
De la coadă pân’ la bot
Și în frunte are-o stea,
Ca un fulg de nea.
Eu îl duc la oi la stână,
Îi dau brânză cu smântână,
Îi dau nuci și ciocolată
Și bomboane câte-odată,
Dar prostul șterge barba,
Tot mai mult îi place iarba.
Nu știu cine a scris-o, dar o știu de mică
sâmbătă, 27 aprilie 2019
Prafuri pentru Popeye mic
Popeye era cu spanacul. Copilăria mea era cu prafuri și ulei de măsline, în cutia aia toșie cu o femeie frumoasă pe ea. Prafurile încă le aplic 😂😂😂
Cu televizorul s-a tâmpit poporul
Sau cu netul sau orice altceva. Dar doar p-ăla, care se vrea tâmpit. Și cum stăteam liniștă în cei treișpe centimetri pătrați, mă gâdilă
vineri, 26 aprilie 2019
Bancul de Vineri
O echipa de zugravi a primit sarcina sa zugraveasca spitalul de nebuni. Unul dintre ei se duce la director si-i spune:
– Dati-mi doi nebuni, mai putin nebuni, ca sa ne tina scarile.
Primesc ajutoare si apoi se pun la treaba. Cand zugravii erau sus, unul dintre nebuni zice:
joi, 25 aprilie 2019
Citatul de Joi
"Sunt oameni fericiți și oameni triști, iar apoi sunt oamenii reali, care sunt uneori fericiți și uneori triști" Fabio Genovesi
Curat murdar, dar bio cum ?!
Tot cu geamurile, perdelele, covoarele?! Că asta voiam să știu. Cu ce spălați covoarele? Hai, că m-am gândit, că nu dau bine la public, dacă stau de cules dude.
Prafuri nedorite
Mă scuzați că deranjez, dar mă tot strigă o existențială, d-aia de nu mă lasă să dorm.
miercuri, 24 aprilie 2019
Pârjolim și fântânile ?!
Într-o lume-n care majoritatea e pe rapid, consumerism, modernism, gălăgie și haos, de parc-ar da da năvală hoardele
marți, 23 aprilie 2019
luni, 22 aprilie 2019
Ironic, nu?!
Am un unchi super fain. Am mai avut unul la fel. S-a dus acum câțiva ani. Am mai scris despre el. L-aș fi luat de soț, când eram mică.
duminică, 21 aprilie 2019
Uitarea omului de către el însuși
Cunosc femei, care "au grijă" de ele numai de sărbători. Și care sărbători? Cele două mari cunoscute mai bine de către ortodocși.
Duminică egal poezie
Dacă
Rudyard Kipling (traducere Dan Duțescu)
Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;
Rudyard Kipling (traducere Dan Duțescu)
Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;
sâmbătă, 20 aprilie 2019
Formele de reilef?!
Mna, când e capo lângă tine îți vin dilemele existențiale. Bien, nu doar atunci, dar și atunci. Său, așadar și prin urmare, de ce toată lumea te trimite la vale?
vineri, 19 aprilie 2019
Bancul de Vineri
Unul agata si el o femeie si o duce la camera. Se dezbraca amandoi, incepe sa o mangaie si ramane cu un san in mana, femeia fiind leproasa. Ralizand toata tragedia si gandindu-se: “Gata, m-am molipsit de lepra”, sare in sus de groaza si se catara pe sifonier. Femeia, cum era excitata, il imbie:
joi, 18 aprilie 2019
Dileme elastice
Dilema asta m-a apucat în urma unei discuții țăpești (puteți citi whatsapp) cu un grup de veri mult mai înaintați în vârstă (bine, grupul se cheamă Fără țigle pe casă).
miercuri, 17 aprilie 2019
Gusturile copilăriei
Poate că pentru mulți gusturile copilăriei sunt altele. Eu de câte ori aud gustul și nu gusturile mă gândesc, dacă doar eu am avut mai multe.
Mândru și frumos, dar ce folos ?!
Eu așa-s cam din junglă, neumblată prin soțiete cum ar zice răposatul Caragiale și am uneori niște dileme. Ah, nu, nu cele existențiale, mai am și eu momente
marți, 16 aprilie 2019
My love, Costică
Nu știu în ce și ce fel de relații aveți voi (bine, la cei de odinioară știu), dar am să vă spun despre relația mea cu Costică. Nu știu cum și de ce, dar s-a hotărât să "luăm o pauză", că el se simte obosit. Relația
Rosu, albastru, rogvaiv
Nu e drapelul unei echipe de fotbal. Nu-i nici măcar experimentul de la școală.
E doar plăcerea de a zâmbi în fiecare zi.
luni, 15 aprilie 2019
Alt om, același caracter
Am primit azi niște adidași de la o rudă, care și i-a cumpărat online, dar i-a purtat o dată și o jenează. Frumoși, mă simt bine în ei, dar când scosei hârtia din cutie și dădui de preț, mă luă cu leașin. Mi-e și teamă să mai pășesc pe ei și cu ei. Îmi vine să-i agăț de lustră, cum s-agățau cândva de firele electrice. Deja mă simt alt om. Mai greuț, că nu-s chiar dintre ăia grei.
Cum era aia cu aparențele?!?!
România 2019, clasa a IV-a, săptămâna altfel:
- ce faci Fetico?!
- hei, bine! Tu? Cum a fost la școală?
- ce faci Fetico?!
- hei, bine! Tu? Cum a fost la școală?
duminică, 14 aprilie 2019
Alcoolul surpriză
Și cum stăteam eu așa liniștită și meditam la elefănțeii roz de pe tavan, primesc un mesaj "ar iu houm?! Sosesc eu". Aha, bun, e doar ora 21, sari din elefănței, steluță, paie, pene, codul dezactivării cuibului (just joke, puteți citi-descuiat ușa), pune de ceai, aruncă draperia de pe tine, ia o haină de la naftalină și-așteaptă. Ora 21:19, cred că vine pe ruta ocolitoare, pe la Brașov via Satu Mare, că-n trei minute trebuia să fie aici. Și mai cred că vrea țigări, că altfel ea nu părăsea culcușul. Sigur a lua trenul, care a deraiat, ia să bag niște cereale cu lapte. Ce să faci așteptând, apoi? Iei telecomanda la șters.
Duminică egal poezie
La Paști
George Topârceanu
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite și mînjite,
Zece ouă înroșite.
George Topârceanu
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite și mînjite,
Zece ouă înroșite.
sâmbătă, 13 aprilie 2019
Cucul și pupăza ?!
Și socializezi, că na, dacă spui discuți nu e pă val și mai o glumă, mai o dudă, când l-auzi pe unul zicând ceva și hop, a glăsuit și altcineva ”ți-a ieșit un porumbel pe gură”.
vineri, 12 aprilie 2019
Cu spume sau fără
Îmi place să folosesc uneori gel de duș (lighean, copaie, ibric-mda, noi, ăștia mititei avem loc în ibric) bărbătesc.
Gura păcătosului adevăr grăiește
Știți cum e când o doamnă, care v-a văzut doar de vreo trei ori în viața asta, e hotărâtă să fiți prezentă la ziua dânsei de naștere? Nu-l știți, n-ați pierdut nimic.
Bancul de Vineri
Dragă, ştii că ginecologul meu este un bărbat? Într-un sens, el mă cunoaşte mai bine decât tine!
joi, 11 aprilie 2019
De vorbă cu mine însumi
Îmi plac poeziile. Urmăresc pagina asta și-aflai că-n 11 Aprilie acum mulți ani, se duse Minulescu. Îmi place mult, de la Nu sunt ce par a fi la romanțe, de la Ultima Oră la Cetiți-le noaptea, de la Zâmbește la De vorbă cu mine însumi. Îmi place tot, poezii proză.
Vreme de beție
Și mulți se-ntreabă de ce singur? De ce călătorești singur? De ce nu spui când mergi undeva, că poate și-ar dori și alții? De ce, de ce, de ce?
Citatul de Joi
Prefer sa fiu criticat pentru ceea ce sunt decat iubit pentru ceea ce nu sunt.” – Kurt Kobain
Filozofii de pârâu
Uneori adorm așa de devreme, încât mă trezesc la o oră, la care alții nici nu s-au culcat.
miercuri, 10 aprilie 2019
Realități nedorite
Unele ",doamne" (la care nu te-aștepți) o dată cu întoarcerea frigului, deja nu se mai spală.
Oare unde?!
Mna, dilema aia cu bebelușii noi știți că am avut-o de mult.
Acum, ce să zic, aș lua două treninge, dar să găsesc bărbații noi.
marți, 9 aprilie 2019
Scutură că poate pică
Știți că eu mai mănânc litere.Mănâncă fiecare ce poate. Uneori mănânc vocale și beau consoane, alteori invers.
Dar când văd că și în "liga întâi" se mănâncă, mă mai liniștesc
Mai dă unul
V-amintiți de ăla de-și dădea singur pe salata boeuf ? (Dacă nu, caut postarea și revin cu link-ul)
Ei bine, uite și ruda lui.
Ei bine, uite și ruda lui.
luni, 8 aprilie 2019
duminică, 7 aprilie 2019
Duminică egal poezie
Nimeni nu e singur pe pământ
AP
Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
sâmbătă, 6 aprilie 2019
Aduceți primăvara înapoi
Ieri, după ce dădui cele nouă cojoace și șapte turbane jos și după binecuvântata uniune cu liana udătoare, mă puse Zeul Inconștienței sau Mama Căldurilor, că nici eu nu știu ce fu în tărtăcuța mea, să-mi iau o fustă, pantofii ăia buni rămași moștenire de la a bătrână, puloverul primit în dar de la mama lui Moș Gerilă și s-o-ntind să mă-nconjor cu liniștea.
vineri, 5 aprilie 2019
Noaptea la veverițe
Cum spuneam cândva, mulți zici c-au făcut Dreptul. Și mulți ca avocați ai acuzării. Și te uiți la ei și te-ntrebi, "wtf is wrong with this people?!".
joi, 4 aprilie 2019
Citatul de Joi
"Cel mai bun prieten este doar acela care, cand ne doreste binele, ni-l doreste de dragul nostru, chiar daca nimeni nu o afla." - Aristotel
Cam cât? Cam unde ?!
"Început de sfârșit". Așa mi-a zis, când am spus că mi-e foarte frig și nu-nțeleg de ce.
miercuri, 3 aprilie 2019
marți, 2 aprilie 2019
Ironic
În general, poți fi lângă oameni, dar nu cu ei. Poți să-i faci să râdă, să încerci să îi ridici, deși motivele pentru care se duc spre sol, nu-s deloc plauzibile.