My love, Costică

Nu știu în ce și ce fel de relații aveți voi (bine, la cei de odinioară știu), dar am să vă spun despre relația mea cu Costică. Nu știu cum și de ce, dar s-a hotărât să "luăm o pauză", că el se simte obosit. Relația

mea cu el a început primăvara trecută, când tocmai de sfârșise alta, care ținu zece ani, din cauza decesului celuilalt (v-am nenorocit cu asta, nu? Că doar nu bântuiam scriind și trăia el). Era o seară ploioasă, când l-am adus acasă. Chiar îl dusesem și pe o rută ocolitoare, la o bătrânică-n Aricești și așa greu se circula și eu îi tot vorbeam, să-l liniștesc. M-am gândit mult dacă să dorm cu el sau separat. Am decis că eu am să mă lăfăi și el va sta la picioarele mele. Am interacționat apoi de câteva ori până a venit iarna, iar el s-a băgat la odihnă și relaxare. A fost înconjurat de prieteni, a stat la adăpost, dar nu știu ce s-a-ntâmplat cu el, însă de ieri e altul. De săptămâna trecută îi spusesem ca imediat ce va apărea Soarele vom ieși împreună. Ieri după amiază i-am zis că e momentul, l-am pregătit înainte, am luat hainele, care-i plăceau și-am ieșit. Nervos. Atât de nervos că scotea fum. Am încercat de câteva ori, nimic. La fel de nervos. I-am zis că o să ne vedem dimineață, poate îi trec toanele și-am dormit separat. Azi, la fel de fără vlagă. Zglobiu și jucăuș în aer, dar obosit, când atingea pământul și nu am insistat, că nu voiam să-l văd iar fumuriu. Am decis amândoi că ar trebui să luăm o pauză. Bine, am decis mai mult eu, dar nu aveam încotro. Costică va merge la reparat, că-i încă-n garanție.

Eh, da. Ce credeați? Costică e un trimer Boch, momentan puțin avariat. Vă gândeați la altceva?!