Dilema dulciurilor

        Bată-m-ar norocul să mă bată, dar datorită unei zbuciumări emoţionale, mă luă aşa o poftă de dulce (repet, poate mă invitaţi vreodată pe la voi: pt mine ceva bun, nu e neapărat ceva dulce). Şi pofta ce-am poftit fu satisfăcută. Logic, nu?!
      Doar că, uite ursul, nu e ursul, ia piciorul, nu-i cotul şi tot aşa.
       Recunosc, de fiecare dată, când ajung la o anumită parte a dulcelui respectiv, m-apucă râsul, dar azi m-a plesnit revelaţia şi m-a apucat întrebărita:

Din vremuri de mult apuse

Asta nu-i o postare de laude şi ridicări în slăvi, precum nu-i nicio scuză pentru unii, e doar o adunare de amintiri.
Şi n-am să vorbesc nici despre toţi anii de liceu, ci doar depre ultimul, anul acela, în care mai aveai o şansă să te trezeşti.
Eu n-am fost un copil tocilar, recunosc, norocul meu era că prindeam mult la ore. Anul ultimei clase de liceu a fost ca un maraton pentru mine, o navetă între casă, liceu, casă, spital Schuller, casă. Şi orarul zilei era cam aşa:

Frică

Câteodată mi-e frică de mine şi de reacţiile mele. Mă cunosc, ştiu de ce sunt capabilă şi ştiu cât pot duce.
Câteodată, în ciuda fizicului, sunt capabilă să scot la iveală toată forţa fizică, de care dispun. Şi asta nu e bine.
Mi-e teamă de ziua, în care voi fi nevoită să o fac şi mi-e milă într-un fel de cei ce vor fi nevoiţi să suporte.
Sunt sătulă de placa aia cu obrazul, obrajii mei au simţit multe, sunt sătulă de bunii creştini cu frica lui Dumnezeu, sunt sătulă de babe credincioase şi umblătoare cu ochii după o nouă bârfă.

Sa nu uit

Cand am fost atat de trista, incat am crezut ca nimic nu ma poate face sa rad, din inima, nu doar sa zambesc, s-a gasit un AMARE, mic de ani, sa-mi arate cum se joaca el QWOP.
Cand sunt trista asa, de nimeni n-are habar, numai dracu' ma amuza, dar nici macar nu-si da seama.
Una din partile bune ale faptului, ca-mi place rosu si ca-s mica, e ca maine, o intreaga clasa, de fete, se va costuma pentru carnaval, cu hainele mele.
Scrisei asa, pentru mine, ca sa nu uit candva, cand o sa vreau sa zambesc.

Cand adultii spun lucruri trasnite

Stiti ca aproape orice  lucru d-asta, care se imbina are mosi si babe. Daca nu stiati aflati acum, capsele au mosi si babe, stecherele au mosi si babe, sunt multe lucruri, cu mosi si babe. De cand am aflat eu asta, am retinut ca babele-s alea cu gaurele, mosii-s aia cu proeminente, asa mi-a venit mai usor, dar niciodata n-am crezut ca am sa am prieteni, ce or sa ma faca sa rad in hohote, intr-un magazin de electrice si toate astea pentru o singura afirmatie:

Laxative utile

Nu Activia cu Bifidus Esensis (cum s-o scrie el acolo), nu cine stie ce pilule sau prafuri din magazine, ci:
- cafeaua de dimineata
-cititul la Vecinul Costel.
Asta-i concluzia, dupa o zi de  documentare.
Si vroiam sa scriu despre prejudecati si din cele 14 ore, cat am fost treaa azi, p-aci am trecut o ora.
V-am pupat si sanatate.
E-asa de frumoasa toamna, ca-i si pacat sa mi-o petrec in fata unui calculator.

De-ale ei, spre amuzamentul nostru

De Marti incepand, ca sa-mi beau cafeaua linistita ma trezesc de la 7, ca la 7:30 apar MI si CB cu bormasina fix in urechile mele. In mintea mea ondulata persista gandul ca, oricum pana plec la serviciu mai prind niste bucati de somn (dau la lanseta), dar de fiecare data apare cate ceva imprevizibil. Ieri primii vreo 15 sms-uri cu acelasi continut, de ma-ntrebai, daca vad eu bine sau e balbait expeditorul, azi ma ruga fata sa ma duc cu ea, sa recuperam niste mobila. Uite-asa suna expresia "te rooog, vino. Tu cunosti orasul si il dirijezi mai bine, esti si fortoasa" si ma dusei.

1. Oi cunoaste eu orasul, dar, daca ma urc intr-o masina, ce nu are geamuri, imi ia ceva vreme sa ma dezmeticesc, in ce capat de lume sunt si cum ies d-acolo.

2. Oamenii nu uita, ce facui eu in tinerete. Da baaa, tin tot cu Steaua, dar nu-mi place Gigel.

3. Oamenii-s strangatori. Zise el "dar cu asta ce faci?" si-i raspunse ea "il pun in beci "si-atunci n-am mai putut, m-am asezat jos si-am ras si printre hohote ii explicai si lui "ea n-are beci", de se-aseaza si el langa mine.

4. Nu-mi plac florile in ghiveci si-o rugai sa si le duca singura, ca duc eu ce-i mai greu. Am rugat-o de vreo 5 ori si-am uitat de ele. Pana cand a-nceput cainele sa latre si-mi dadui seama ca uitase si cainele si florile pe drum.

5. Rasul nu face rau nimanui.

6. Ascultai muzica la casetofon de masina (dadui rev si intorsei caseta, pana aproape-l nenorocii)

6. Stiu ca am de preluat niste premii, niste lepse, niste idei. Promit ca, diseara, daca n-adorm iar de la 21:30, scriu despre ele.

Box

In coltul rosu: aka, in coltul albastru: alias. Invingator aka.

Frig, foarte frig

Stiam eu ca blocatarii au parte de mai multa caldura, mai ales, daca au apartamentul situat pe partea, unde soarele loveste necrutator dupa amiaza, dar niciodata n-am crezut ca poate sa fie chiar asa de nemilos. Chiar imi era mila de ei, la sat te mai ascunzi, la casa, in oras, mai fugi sub un dud, un cais, un pisoi sau un caine, de prin ograda, dar la bloc, daca nu suporti AC-ul, n-ai nicio sansa.
Cu toate ca am evitat sa ajung cat inca soarele era sus, nu m-a ajutat la nimic. Dupa ce doua ore, ce-mi erau destinate somnului, intr-o locuinta d-asta, le-am petrecut numarand tramvaiele, care treceau, de simteam de fiecare data ca e cutremur (de cand n-am mai dormit aici, m-am dezobisnuit), aruncand pe rand cate un obiect vestimentar, dupa mine, dar fara nicio sansa de aer si racoare, dupa ce toti cainii din Nord si Albert au venit la cheful cainilor din Malu Rosu (de ce dadeau chef? Habar n-am, dar cred ca de bucurie, ca nu au fost transformati in mici), dupa ce am mutat salteaua, pe care dormeam, ma zvarcoleam, pana la usa balconului, s-a hotarat si Ene al meu sa vina. Pacat, ca prea tarziu, peste cateva minute a sunat ceasul.
Pentru toti blocatarii astia, pe care ii compatimesc (repet, stiu) recomand ca mijloc de racoare, trenul. Fara gluma, fara mistouri, numai ca e indicat sa nu lipseasca din bagaj, o bluza mai groasa si o pereche de pantaloni lungi. Si nici asa nu garantez ca veti simti caldura, eu inca mai am genunchii si gleznele reci (si-au fost acoperite si cu haine si cu ziare), dupa un dus fierbinte si doua cani cu ceai, mult mai fierbinte, decat dusul. A fost atat de frig in tren, incat din momentul in care am coborat si pana am ajuns acasa (cam o ora, petrecuta in zapuseala, de se uitau toti oamenii la mine, cat de zgribulita stateam) eu nu mi-am revenit din inghet.