Vrem o tara ca afara

  Dar noi să nu facem nimic.

Ce bine ne simtem

Amândoi sau în grup. Nu contează, noi estem minunat de bine.

Primul club, aceiaşi oameni

      Da, ăla despre care o să-ţi aminteşti toată viaţa. Ghici, unde s-a deschis? Nu, n-i ghicit, nu în junglă, ci la Bacău.

Pe pamant avem de toate

De Sambata Mortilor vorbeam cu directorul lui peste fiert despre viata, despre oameni, despre ... si la un moment dat imi zise "vezi masinile astea? Sunt ale unei firme din Austria, cauta petrol ... ".
De cateva zile, localitatea-i impanzita de oameni cu veste reflectorizante, de stegulete albastre, de fire, de cable (cum ar spune cineva), daca-i intrebi ce cauta, iti vor spune "petrol si gaze, dar nu stim mai mult, noi suntem doar niste pioni".
Te-ai intrebat vreodata (asta-i formula magica de aici, dar alta nu-mi vine-n minte acum) daca am fi trait intr-o tara cu foarte mult petrol, ce ar fi facut americanii? Dar de ce lupta unii in razboiul altora? Daca arabii ar fi fost uniti si nu i-ar fi dezbinat altii?
Mircea Vintila- Pamantul Deocamdata
 
 

Lung istoric

Atentie, provoca plictiseala.

In plina criza mondiala eu ma gandesc sa-mi dau demisia. Nu, nu-i corect, nu ma gandesc, sunt sigura ca mi-o dau, ma gandesc doar, daca sa raman om si sa mai stau pana la sfarsitul lunii sau sa ma prezint frumos azi si sa le spun "se face un an de cand multi dintre voi m-ati vazut prima data si-i ultima zi, in care ma vedeti", iar sefului sa-i spun la fel de frumos "stiu ca nu concepeti, de data trecuta, de cand v-am zis, dar eu concep".

Stiu ca multi or sa inceapa cu prea cunoscutul slagar "e criza, sunt sute ce-asteapta la usi, ce faci?". Ei bine, face exact ce simt si ce-am facut mereu si nici n-am sa adopt metoda militianului, care dupa cugetarea de aici mi-a spus ceva legat de frumusete, barbati cu bani, manipulatul oamenilor si altele, de care pot profita.

Primul meu serviciu a fost acum multi ani, a doua zi dupa ultima proba de la bac. S-a dus tata dupa ceva vreme sa vada ce si cum am evoluat. Crezui ca-i o gluma. A saptea? Cum a saptea?! Nu-mi faceam probleme, ca nu-l iau, desi la ce m-am bazat mai mult, am luat cea mai mica nota (filozofie). Bun, sa revin, ca nu despre bac si alte examene aberez azi, ci despre slujbe si diversi oameni. Dupa cum spuneam, am lucrat vreme de trei ani si ceva, pana intr-o zi, cand m-am imbolnavit (exprimarea corecta e ca eram mai de mult, dar atunci am descoperit) si, degeaba am avut dovezi, cuvintele astea "acum ti-ai gasit sa te imbolnavesti?" m-au facut sa renunt frumos, desi unii imi spuneau sa apelez la alte metode. La ce bun? Doamna si-acum ma solicita, de cate ori ma vede si unde mai pui ca, desi nu m-a crezut atunci, intr-o zi mi-a zis "tu ai fost suspecta de o boala o perioada, eu sufar de acea boala". Stiu ca nu-i corect, dar asta e viata.

Cum n-aveam voie sa depun efort, oferta pentru al doilea serviciu a fost binevenita, desi gandul ca am sa-mi petrec mult timp la un calculator ma ingrozea (asta in anul 2000; deci da, degeaba ma gandeam eu cu MIRC, in copilarie, ca o sa murim de tineri). A fost cel mai scurt serviciu al meu. A durat fix o saptamana, pana cand administarorul, ce ma stia de cand era mica si zburdam vesela printre casutele si hanul, unde presta dansul, mi-a zis ceva legat de pix si frichi frichi. Si-a primit: un scuipat direct in fata si doua palme (da, nu doar tiganii scuipa, recunosc si eu o fac, cu placere in fata unora si da, sunt si violenta). Dupa ce am parasit preafrumoasa incinta, am sunat si patronul si i-am comunicat ca a fost ultima zi.

Eu nu pot sa depind de cineva, asa c-am ajuns la al treilea, unde am stat pana cand, intr-o dimineata, cand i-am comunicat unuia dintre patroni ca se intamplase ceva, mi-a spus "doar atat? Ma gandeam ca-i vreun control", i-auzi, in secunda doi i-am zis "pana la 1 sa gasiti pe altcineva, ca eu plec, doar atat". Militienii (altii atunci) imi spuneau sa fac, sa dreg (a se citi sa-mi insusesc bunuri), ca oricum plec, n-am facut-o, patronii de atunci imi spun si azi ca, daca vreodata am nevoie sa ma duc la ei.

Dupa nici o luna eram deja angajata la serviciul cu numarul patru. Prima zi a fost cum a fost, dar intr-a doua, cand lumea facea greva eu il faceam sa rada pe colaboratorul italian. Toti spuneau sa merg si eu, dar ganditi-va cum era s-o fac, cand eu semnasem contractul de doar doua ore? Aici am inceput s-o iau din loc, ajunsesem sa pun tot felul de hartiute deasupra birourilor, in care scriam ca un prenume de al meu ii da acte celuilalt prenume, ca-ntr-un final acesta sa le returneze numelui de familie. Minunat, nu? Niciodata sa nu spuneti ca v-ati obisnuit intr-un loc, ca o sa intalniti cine stie ce oameni sau ca-s altele, ce va leaga. Nu, cand simtiti ca trebuie sa faceti o schimbare, faceti-o fara teama. Cum in timpul liber depuneam eforturi pentru a le ajuta pe fete (ma remunerau, ce-i drept) si-aveam in cap doar parcele, loturi, cs-uri, extrase, arabil, intavilan, extravilan si alte cele am fost pescuita pentru numarul cinci.

La inceput mi-era frica. Nu de necunoscut, frica pentru faptul ca bat prea incet la masina de scris, eu cred ca dadeam cu mila si d-aia si le-am zis din start.

Am avut cel mai de gasca sef. De fapt la inceput au fost doi, asociati, numai ca la un moment dat, unul dintre ei a inceput sa ia de colo, sa ia de dincolo si n-am fost de acord, am preferat sa plec, decat sa intervin intre doi amici (niciodata nu mi-a placut faptul ca vad printre randuri, ca percep lucuri, pe care altii nu le percep). Stiti care era parta frumoasa? Seful cel mic (in functie de varsta, o sa-i spun cheff) era un adult de bani gata (nu pot sa-i zic copil), cu o mama in dotare, intr-o anumita functie, ce ne-ar fi facilitat multe, dar nu apela la ea si care niciodata n-a avut aere si figuri si seful mai marisor (Chioru'), n-avea nimic (nu demnitate, nu bun simt, nu respect fata de cei ce l-au ajutat, nu multe, desi cu mine nu s-a comportat urat), dar de fiecare data, cand cheff nu era prezent si incheiam vreun contract, se folosea de relatiile lui. Deci, dupa cum spuneam, am plecat si de aici, o saptamana, pana cand Chioru' mi-a promis ca n-o sa mai faca nimic fara stirea celuilalt, numai sa ma reintorc. A fost singurul loc unde am revenit, de dragul DOAMNEI (mama din dotare a celuilalt). Fiecare si-a reluat activitatea, eu factotum, una bucata lingatoare, una bucata nebun, mai multe bucati intelegatoare, un zambaret, impartitor de flaiere (la un moment dat am devenit toti impartitori de zambete si biletele, c-avui eu niste idei minunate), un om, una bucata cheff, ce-mi furniza mie Parazitii si una bucata Chioru', ce-n fiecare dimineata la ora 9, cand incepeam activitatea si porneam pc-ul ma punea sa dau boxele la maxim si obligatoriu sa incepem ziua cu o cafea (doua, trei, in functie de fiecare) si musai melodiile astea doua ( una aici, a doua aici), de cred ca eram injurati de catre toti locuitorii centrali din blocul vecin. Era minunat, pana intr-o zi, cand datorita prostiei mele de a vedea lucruri, pe care altii nu le vad, am stiut ca iar s-a intamplat (cuprinsul a ceea ce a urmat e demn de filmele de spionaj, dar n-are rost sa-l reproduc acum, probabil am s-o fac candva, pentru amuzament) si intr-o zi s-a ajuns la separare, definitiva si irevocabila. Chioru' cu lingatoarea, eu, omul si cheff, intre timp alaturandu-se si nebunul. La un moment dat, m-am gandit, ca nu mi-ar strica inca un serviciu, oricum domeniul in care lucram imi permitea sa fac dimineata si altceva. Si-uite-asa m-am trezit lucrand la fosta mare cantareata, proaspat domnisoara (actuala doamna cu nume arab) investita sa indeplineasca un serviciu de interes public si cu statutul unei functii autonome (era atat de simplu sa scriu numele, decat definitia). Fix patru luni a durat aventura mea printre actele ei, ca dupa trei si cateva zile am anuntat-o "pana la 1 sa gasesti pe altcineva, ca eu nu mai vin" (am eu un fara un sfert cu astea, nu un fix, sa nu las omul descoperit). Degeaba mi-a oferit 15 milioane, cand salariul minim era in jurul a 4 milioane, raspunsul meu a fost acelasi "mi-e draga libertatea". Dupa o perioada iar am gasit un al doilea serviciu, numai ca, domnul caruia tocmai ii acordasem un interviu si din timpul meu pretios, a facut o greseala imensa, din prima zi, iar la coborare i-am zis "data viitoare sa nu mai confundati schimbatorul de viteza cu piciorul persoanei de pe scaunul vecin, s-ar putea sa nu fie toata lumea pasnica, colaborarea noastra se incheie aici" si uite-ma iar, doar cu cheff, nebunul si omul. Intre timp am fost la speriat de soparle, ca mai apoi sa raman doar eu si cheff, munceam impreuna, fara aere de cheff, fara figuri. Singura treaba, pe care o depuneam eu, in plus, era nemernica aia de contabilitate, cred ca, daca mai aud vreodata de debite, credite, intrari-iesiri, imprumuturi, foi de varsamant, imputerniciri si alte cele, ma bat singura (am deja sechele de la al patrulea). Toate astea, pana intr-o zi, cand am simtit ca apare criza si iar l-am gasit pe al doilea, domeniu apropiat actualului la vremea aia si identic aluia cu investitia de a indeplini un serviciu de interes public, numai ca de data asta nu prea mai aveam treaba cu loturi, parcele, arabile, etc, etc, ci cu mortii. Nu, ca n-ajungeam la morga, erau acte si atat, dar mult se mai speriau oamenii, pana realizau ce vrem sa spunem, cand auzeau "sunt la morti, nu pot vorbi, te sunam noi dupa". De la fatuca asta si de la cheff chiar am regretat ca am plecat, dar eram constienti cu totii, ca datorita vremurilor va veni ziua, in care oricum voi fi nevoita sa plec. Acum cheff a suspendat activitatea, fatuca se chinuie sa supravietuiasca, iar eu azi imi dau demisia. Ce-i minunat? Ca ma simt minunat, ca stiu ca va fi bine, n-am depins niciodata de nimeni, de ce as face-o acum?

P.S- ori am inceput sa-mi scriu memoriile, pe care mi le cerea cineva, candva, ori am cazut in cap bine de tot.

Altceva- Surprinzator, nu mi-a luat mai mult de 30 de minute sa aberez astea si-ntre timp ascultam un playlist cu Gabi Lunca si Romica Puceanu.

Parerea Mea- datorita noua au ajuns unii sa zica "sunt sute la usa, ce asteapta" si repet mie niciodata nu mi s-a zis asta, dar am auzit-o, cand li se spunea altora. Nu suport nedreptatea si atat timp cat nu ma calc singura in picioare, nu permit nici altora. Cred ca, daca ma nasteam, cand era sclavia si eram o sclava, eram biciuita zilnic.

Ce frumos e omul

"Dintre câte sunt pe lume

Ce frumos e omul

Dacă merit-acest nume

Ce frumos e omul" ( era un cântec la Cenaclul Flacăra, dacă vrei s-asculţi o poţi face aici )

Venind primăvara, p-aici a trecut omul, omul frumos:

Şi astea sunt doar după o singură zi şi doar cele puţine şi ce frumos e omul, nu contează că face parte dintre autorităţi şi nu-i în stare să confecţioneze o ghenă, sau ca face parte dintre turişti şi nu-i capabil să îşi ia mizeriile cu el, e frumos omul, nu? Păcat că unii nu păstrează şi-altceva frumos.

Sunt în campanie

Asta ne trebuia pe timp de iarnă

, că-n rest avem de toate. Îmi plac campaniile electorale, la sat, mai mult decât la oraş, pentru că la sat, se vede totul altfel. Satul meu (nu-i al meu, că nu mi-au lăsat strămoşii scris in niciun letopiseţ), ca şi altele, acum e colorat şi împărţit: cei din vale sunt roşii (pe principiul "nu contează ce am fost, ce am zis, ce cred cu adevărat, ne vopsim la fiecare campanie"), ăştia din deal suntem galbeni (pe principiul "oricum noi nu aparţinem nimănui, dar ăla galben a făcut ce ne-a promis"), pe alocuri mai găseşti câte un portocaliu (pe principiul "oricum nu votez cu el, dar dacă nu pun afişul şi nu merg la vot, mă dă afară de la serviciu). Ăia albaştrii, de vreo 2 campanii, s-au dat deja cu ăia roşii si se mai întreabă Trinebunu de ce are un procent aşa de mic. Verzii nici nu mai contează, aşteaptă să treacă totul şi-abia atunci ştiu cu cine sunt. Cel mai bun loc de dezbatere, e bodega, dar să nu te pună piticii să faci vreo glumă cu vecinul "eu sunt M şi-ti dau 100ron, să-l votezi pe B", că te trezeşti cu edil, pupător încurător 2 şi încă vreo 3 la poartă. Nea Gheorghe din capu' la sat, nu mai e frate cu ţa Veta, că unu-i mov şi altu-i crem, ziarele nu se mai cumpără, le găseşti dimineaţa în poartă, azi unul, mâine altul şi uite-aşa mai trece o campanie.

Mă rog să fie campanii cel puţin o dată pe an, uite aşa se mai schimbă câte ceva în bine. Am fost mereu la vot, măcar dreptul de a înjura, l-am avut, merg şi anul ăsta, dar anul ăsta merg pe mâna lui (sper să nu-l doară prea tare).