Unui prost, sa nu-i ceri ce-i lipseste

Am copilarit in locuri minunate (probabil ca multi dintre copii). Mi-au placut de cand ma stiu haihuielile pe dealuri si asa am vazut multe.
Era o vreme, cand unul dintre islazuri era plin mai mult de jumatate, cu rugi de muri si gherghini, cu palcuri de macris si multe plante medicinale. Era vremea aia, in care culegeam mure cu galeata, pentru a face dulceata (desi nu mancam dulceata prea multa, dar imi placea sa adun pentru altii). Ahh si cate injuraturi cred c-am capatat din cauza asta, c-asa erau nevoiti unii sa se tina dupa mine.
Nu, nu despre vremurile alea vreau sa vorbesc, ele sunt intiparite-n mintea si-n sufletul meu si n-am sa le uit vreodata, dar pe langa, mi-amintesc si cum apareau din cand in cand pete de negreala, ce schimbau peisajele. Si toate astea dupa '89, cand omului i-a intrat democratia-n cap. La inceput au fost cateva, apoi s-au extins, apoi si mai multe; islazurile au incetat sa fie curatate, odata cu incetarea activitatii c.a.p-iste, doar nu era sa depuna omul munca benevola.