Se afișează postările cu eticheta credinciosi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta credinciosi. Afișați toate postările

luni, 25 martie 2019

De frumoasă nu-i urâtă, da'-i deșteaptă proasta naibii


"Proasta șe așează în față, ca să o vadă toată lumea. Deșteapta se așează în spate, ca să vadă ea lumea". Nu știu cât e de adevărat ca prostie și deșteptăciune, dar ca mândrie și alte cele subscriu.

miercuri, 26 decembrie 2012

A fi credincios versus a fi "un bun creştin"

   Azi doar titlul, că poate-mi trece din lehamite si-am să mă exprim elevat.
   Mâine va urma.
   P.S- n-are nicio fărâmă de legătură cu mersul la colindat.Acolo m-am distrat, probabil altcineva a fost dezamăgită, pentru că nu se aştepta la multe, dar fiind primul an, pentru ea...la anul va şti cine e sincer.
   Ia te uită, că nu mi-a trecut, deşi am stat departe de pc, ieri.
   Părerea mea, credincioşi sunt toţi. Că unii cred în bec, alţii în nucul de pe vale, alţii în orice altceva, e treaba fiecăruia, dar "buni creştini" nu-s niciunii. Nici eu, nici ţaţă Leana, nimeni.
   Am întâlnit popi şi preoţi, oameni şi oameni. Respect omul, care crede-n altceva atât timp cât şi el mă respectă. Bine, recunosc, chiar dacă el nu e de acord cu părerile mele, tot îl respect. Nu-s de principiul "nu suntem de acord într-o părere, mi-am luat jucărelele şi fug", nu, din contră, mai bine îţi spun sincer, ce părere am, decât să te linguşesc şi-apoi să te vorbesc pe la spate. E valabil chiar şi pentru internet.
    Dar, Doamne, crede-mă, că este peste toate puterile mele de înţelegere, să pot pricepe, de ce dacă ai văzut că i-au căzut cuiva nişte bani, făcându-ţi ţie loc, ca să stai mai bine, dar nedorind a-i deranja pe alţii, a amânat ridicarea lor, tu (persoană, care îi educi pe alţii) îi iei (furi) chiar şi în biserică? Caut o explicaţie, de două zile, dar tot n-o găsesc. De ce? Nu era nici o sumă mare, nici persoana cealaltă nu se numără printre cele amărâte.
   Şi mă tot întreb şi cu întrebarea am să rămân.