Cei doi, trei, care aşteptaţi "revin curând", uitaţi şi ideea. Zisei "suun in biznis", dar deveni "suuuun", deoarece, pentru că, fiindcă, mă gândii că intru în concediu şi n-o să stau de aberaţii şi iar o să ziceţi că v-abandonez (bine, nici acum nu ştiu dacă şi cum o să mă ţină, dar sper să fie) şi să reiau totul, când mă reazvârl în vâltoarea omului muncitor. Mai am câteva zile de relax sau relax, dar zisei să vă pregătesc totuşi.
Aşadar, prezentările refiind făcute, vă-ntreb: ăla /aia, care a dat denumirea tăierii cepei, într-un anume fel, adică Julien, se chema Julien sau Julieta şi-a reuşit să-şi taie din falange?!?
Se afișează postările cu eticheta alandala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alandala. Afișați toate postările
miercuri, 3 septembrie 2014
Je suis FJ 13 et je suis revenue. J'espère
sâmbătă, 18 august 2012
Adunate (9)
Am ratat câteva, le vedeam prea târziu, pentru a mai putea porni şi camera, dar cel mai rau mi-a părut de indicatoarele din Târnăveni. Indicatoare situate unul deasupra celuilat şi pe care scria aşa:
Indicator dreapta- Blaj 41 kmIndicator stânga- Blaj 39 km.
Le-am ratat şi le-au ratat si cei din spate, pentru că persoana de legătură dormea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)