Mi-am otrăvit colegii

Recunosc, sunt vinovată. Viaţa mea de infractoare se extinde. Staţi, că nu scrie la gazetă, nu-s nici măcar la tivi şi nici dată în urmărire generală (maioară, locotenentă, ş.a.m.d), deşi când au oprit mascaţii acum vreo oră lângă mine, mă credeam deja vinovată pentru toate relele din lume, MJ nu poate fi îngropat din cauza mea, Elvis a trăit până a auzit de mine, soţii Ceaşcă erau fericiţi în Bahamas pâna am apărut eu, până şi România ar fii fost cea mai mare putere din lume, dacă nu eram eu. Când colo, ei făceau o faptă bună, m-au adus acasă (merci bă). Stop. Gata, am tras aer în piept, că doar nu trăgem în genunchi şi mi-am revenit, că deja intrasem în tarlaua lui MIRC. Deci, i-am otrăvit cu... otrava asta, neagră şi parfumată. În apărarea mea pot spune că:

- n-am făcut-o intenţionat, dacă vroiam asta-i otrăveam cu H2So4.

- dacă ei beau lături, eu nu, eu trebuie sa simt că beau cafea, nu apă colorată.

- hai că nu i-am otrăvit pe toţi, au fost şi vreo doi mulţumiţi (or să devină complicii mei).