miercuri, 3 iunie 2015

Ajutați păgubitul

Multe m-au învățat ai mei (tataie cât l-am prins, mamaie mai mult, mama, tata, Sor, copiii din preajmă și mulși alții), unele s-au prins, altel nu. Jumăatea ce-a trecut din anul ăsta am tot avut norocul să găsesc bani, dar să văd și cine i-a pierdut. Nu c-aș fi o bunătate (nu bunăciune), dar dacă știu și văd cine e păgubitul, îi restitui. Și cum asta consider că e o faptă cât de cât bunuță, mă gândesc să o pun în aplicare și-n cazul de mai jos.
Așadar, fie-vă milă și dacă îi cunoașteți, spuneți-le că au uitat ceva pe Valea Paltinului (Doftanei) pe data de 31.05.2015. S-au relaxat, s-au plimbat cu bicicletele, s-au rostogolit sau ce-au mai făcut ei p-acolo, și-au strâns gunoiul, dar au omis
să-l și ia cu ei.


E cel mic, strâns în mijlocul pietrelor, îl pot recupera data viitoare.
Le era greu să facă așa?


Niciun comentariu: