Trăiesc într-o lume mai mult decât nebună.Rea

   Ştiu că-s naivă, dar tot nu-mi vine să cred de câte ori aud aşa realităţi. Ştiu şi că viaţa nu-i doar râs, dar tot nu pot s-accept astfel de prostii.
   Părerea mea e că orice părinte îsi iubeşte toţii copiii, indiferent că are 18, 2 sau 4. Poate că pentru unii are anumite afinităţi, că-s primii sau că-s cei mai mici, sau poate pentru că i-au ascultat mai mult, dar sigur pe toţi. Şi reciproca ar trebui să fie valabilă, dar din păcate, în ultima vreme, tot văd că nu e. De fapt, nu e în ambele cazuri.
   Ştiu că sunt zeci de astfel de situaţii anormale (pentru mine aşa or să fie mereu), dar cea de azi m-a întristat enorm.
  Părinţii mei au cununat acum 38 de ani doi tineri (logic, că nu cununau cinci) şi peste un an le-au botezat şi băiatul. Bine, eu am aflat astea, când am început să prind grai şi trebuia să spun "săru'mâna fina; ce mai faci finelul?", care finel era mai mare decât mine. Peste ani, finul s-a îndrăgostit de altcineva (o colegă de serviciu şi a lui şi a finei) şi a mers în paralel cu ambele.Pe când finelul avea 17 ani, fina a divorţat şi a plecat din casa, pe care au făcut-o amândoi, luînd şi copilul cu ea. A doua zi finul a adus-o pe cealaltă (specific: m-am înţeles bine cu doamna) şi de aici a început totul. Finii căzuseră de acord ca în casa construită de amândoi să locuiască finul şi că apoi îi va reveni copilului. Doamna respectivă având şi ea o fată (cu handicap- o să-nţelegeţi de ce specific asta) dintr-o relaţie (pentru unii a se citi "flori").Până toamna trecută toate au fost cât de cât în limita bunului simţ, doar că atunci, (finul 65 ani)s-a căsătorit cu doamna (40 ani) şi când fiul lui a discutat despre casă a fost de acord, doar că-n momentul, în care au vrut să demareze actele, nu a mai fost (ştiu că legea,momentan,dacă ar fi cazul de un deces, i-ar da fiului mai mult decât doamnei). N-am nicio afinitate deosebită, pentru fina şi copilul ei, n-am ţinut legătură prea strânsă, sunt doar nişte oameni din viaţa mea, dar mi se pare absurd ca un bărbat, care e şi părinte, să se lase prostit în asemenea hal încât să vândă şi casa părinţilor lui (pentru că la asta am asistat în această seară) şi să se hoărască a-i da act, nevestei actuale, după ce atâţia ani, copilul a investit în casă.
    Precum mi se pare absurd ca doamna respectivă să profite de acest bărbat, pentru a încerca să trateze handicapul copilului ei. Îi înţeleg durerea, îi înţeleg şi dorinţa de a-şi asigura traiul şi credeţi-mă îl are destul de asigurat, nu ar rămâne pe drumuri, dacă domnul ar deceda, dar nu-i înţeleg răutatea şi prefăcătoria, nu înţeleg cum mamă fiind poate lua dreptul unui copil (ce-i drept, adult acum).
    Şi da, pentru că tot am scris, nici reciproca n-o-nţeleg orice mi-aţi spune. Nu-nţeleg cum un copil nu îşi poate respecta părintele (ştiu, că-s cazuri, în care părinţii nu-s părinţi).