Uite d-aia

De ce n-am aberat eu nimic in afara de citatul de Joi?
Trecem peste faptul ca Miercuri, pe la 5 dimineata suna telefonul si-am auzit "Ce faci, dormeai? E urgent, mi-a picat windows-ul, peste o juma' de ora intra mama, trebuie sa vorbesc cu ea". Cum sa dorm la 5 dimineata? Doamne fereste. Jucam ics si zero c-un extraterestru, dar l-am lasat sa plece, doar intra mama femeii. Si da-i cu palme, cu vreo 5 tone de cafea, cu-njuraturi (adresate mie, ca uitai telefonul deschis) si-asteapta sa intre mama. Conta ca dormisem doar vreo doua ore? Sau ca trebuia sa m-azvarl si spre serviciu? Prima nu, a doua da, ca uite-asa a sfarsit pc-ul meu, prin vecini. Daca mama n-a intrat la ora stabilita. Buuunn, Joi la o ora mai normala (sase am) se-ntoarse si pc-ul din excursie, numai ca m-apucai sa citesc mail-urile intai ( dupa ce am sters acum cateva zile sute- fara un pic n-au fost 1000-, m-am gandit sa nu ajung iar la stadiul asta). Proasta alegere. Eu trimit mail-uri amuzante oamenilor (unora, pe unii nu-mi permit sa-i deranjez, desi consider ca merita sa se amuze, iar ceilalti cinci sper sa ma suporte in continuare), ce primesc in schimb?
"O poveste deosebita
Acum douazeci de ani lucram ca taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2 : 30 AM , cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter... In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .

Deci am mers si-am batut la usa ..
-" Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea.
Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii'40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticla.
-"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate.
-"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata "
-" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat :
-" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
-"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
-" Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori....
-"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea,"Doctorul spune ca nu mai am mult timp...." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
-"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.
Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima raza de soare s-a aratat la orizont, mi-a spus dintr-odata :
-"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita.. Doi oameni au venit spre taxi cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
-"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul..
-"Nimic" am zis eu.
-"Dar trebuie si tu sa te intretii...."
-"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu.. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
-"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era sunetul de incheiere al unei vieti.... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.. Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?... Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata..
Suntem tentati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam.
In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun : "Ziua de azi este o zi speciala!"
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
N-o sa ai parte de nici o surpriza in 10 zile daca o sa trimiti acest mesaj la alte 10 persoane, dar s-ar putea sa ajuti lumea sa fie putin mai buna si mult mai intelegatoare prin simplu fapt ca-l trimiti mai departe. "
Si-ncepui sa plang. Da plans d-ala cu suspine si hohote. M-am reintors eu la alea cinci randuri scrie, dar am renuntat.
Ca sa fie totul complet, sa plang si mai mult, citii si la Veronica, pe ultima fotografie si mi-am dat seama ca degeaba urlu eu, ca si pe lup il asculta Luna, cand urla, dar pe mine nimeni.
Mai baui o alta tona de cafea si plecai la serviciu (tona de fapt e doar o canuta, de ceva vreme). Gata, aici mi-am revenit, am ras, am ras, am ras, pana cand puse fata la radio o melodie si m-apucara altele. Norocul meu, ca a urmat repede Walk like in Egyptian si mi-am revenit de tot (dar din cauza aia si-au revenit si ei si-ati citit urmarile).