Viaţa la ţară

văzută de alţii, dar relatată de mine.

Niciodată nu onorez lepşele la timp, dar asta a întârziat mai mult, decât trenurile CFR.

Lillee cu scuzele de rigoare, uite lecţia mea (azi a fost a doua oară, când am pierdut ceea ce am scris şi dacă nici acum nu reuşeam, salvând după fiecare propoziţie, scriam întâi o compunere pe maculator şi-abia apoi treceam pe caietul de teme).

M-am născut aici, dar după două săptămâni m-am mutat aici şi-am rămas, cu o mică pauză, când eram la speriat şopârle într-o altă ţară, până în ziua de astăzi. Însă nu vă luaţi după harta respectivă. 1.Păuleştii Noi nu se află între Găgeni şi Păuleşti şi mai există şi satul Cocoşeşti. 2. Pe strada unde am instalat cortul apar mereu două maşini, dar ele nu există în realitate şi strada e asfaltată, nu cum apare acolo.

Numele de Cuca Măcăii a rămas aşa între noi, în urma reclamei despre care am spus şi aici. Pot spune că locuiesc chiar mai sus de Cuca Măcăii, dar nu e cea pe care o caută mulţi.

Geografie:

Situată la intersecţia paralelei 45 Nord cu meridianul 26 grade longitudine estică, la o altitudine, faţă de nivelul mării, ce variază între 208,75 m şi 337 m.

Suprafaţa totală 5398 ha, din care agricol 3819, forestier 1200, restul nu ştiu ce e, dar pentru o suprafaţă de 364 mp pot demonstar cu acte că e stf. Da, ce râzi? Că aşa râdea şi doamna de la primărie, când m-am dus să-mi plătesc impozitul ca orice contribuabil ce mă aflu, că i-am şi spus întai parafrazând pe alţii "auzi, da' tu eşti pusă aici să ne încurci pe noi? Probabil ca nu-s singura ce am cumpărat stf, dar sunt printre puţinii conştienţi de asta, plus ca m-a fraierit chiar tata, dar tu ar trebui să stii pe ce ne iei banii" (bine că ne tragem de sandale şi-am lucrat împreună, că a râs, că altfel nu ştiu ce urma. Aaa da, nu v-am zis ce e, stf= stufăriş, ce v-aţi gândit la altceva, hai recunoaşteţi)

Caracteristici geologice: în subsol se află depozite petroliere de mică importanţă, exploatate şi astăzi (prin unele locuri, câte o urmă din al doilea război modial). Se află în zona seismica "A" a cutremurelor cu epicentrul în Vrancea.

Vecini (asta pentru cei ce cred că o localitate se termina acolo unde iau sfârşit casele):

Nord-oraşul Plopeni

Sud -Vest- magistrala căii ferate Ploieşti- Braşov şi localităţile Ţintea şi Lilieşti (Băicoi)
Est: Blejoi şi Lipăneşti

Sud terenuri arabile aparţinând comunei Blejoi

Istorie:

perioada atestării arheologice sec IV îen- XVI en

perioada atestării documentare sec XVI-XVII

În cel de al doilea război mondial, la 23 August au avut loc lupte importante în pădurea Misleanca. Pe 30 August 1944, când a apărut armata sovietică, nemtii erau deja înfrânţi, iar ceea ce părea că va aduce bucurie, a adus nenorociri de fapt, femei violate, bărbaţi tineri obligati la munca silnică, locuinţe distruse şi jefuite (nemţii cereau ouă crude, pentru a bea, sovieticii luau cu forţa tot ce doreau- realităţile astea mi-au fost povestite de când ma ştiu şi nu-mi lipseau în nicio seară în copilărie).

Economia

Agricultura:

Trecut: pamântul era împărţit între mânăstiri, moşneni si boieri (logofătul Mogoş, Vasile, Gavrilă şi Ion Paulescu, Ghiculeştii, G.Gr.Cantacuzino, Letiţia Ghica, G.Răşcanu, biv vel banul N. Brâncveanu, Băicoianu, Catrgi, Dăneştii, Răducanu, Caracaş, Drăghici, Fiera şi Voico- ultimilor 3 poruncindu-le domnitorul Gavrila Movilă să-l cerceteze pe Leca Racotă-cel ce l-a trădat pe Mihai Viteazu, cu privinţă la unele neinţelegeri)

Prezent: pamântul se imparte intre ţărani (de multe ori cu ajutorul toporului, furcii, coasei sau a judecăţii), firme şi firmuliţe (a se citi investirori şi posibili investitori) şi nişte oameni(ei nu se consideră tărani, deşi conform CI-ului asta sunt, putem să-i impărţim în două categorii: locuitori ai satului şi "jmecheri imobiliari").

Industria:

Trecut: industrie casnică: ţesut, cusut, morărit, fabricarea ţuicii (cred ca exact în ordinea asta, ca altfel nu ştiu ce ieşea din mâna ţesătoarelor). În perioada 1930-1940 au apărut societăti petroliere, ce au exploatat aurul negru (era culme să-l exploateze pe cel albastru).După 1950 morile şi cazanele de ţuică au fost naţionalizate şi aici ia sfârşit mica industrei privată. În anul 1959 ia fiinţă, în locul unei foste unităţi militare, fabrica de ţesături de in, numita iniţial Olga Bancic şi mai apoi INTEX (câţi nu s-au păcălit mergând în excursii peste hotare şi dorin să aduc o "zdreanţă", ceva cadou, dar surpriză, acasă descopereau că scrie mare Made în Romania- Intex Păuleşti). Anii '90 Intex moare, ca multe alte fabrici şi uzine, in locul ei desfăşurându-şi acum activitatea o croitorie, un club, un srl ce produce fermoare şi o patiserie).

Prezent: în afara celor ce au luat locul fostului Intex, pe teritoriul comunei îşi au sediul social mai multe firme, printre care Metro, Praktiker, Romblast (fabrică sticlă tip Galle, vitralii şi alte obiecte din sticlă), Foloe- fabrică de ciocolată, Ecolactprod(una dintre firmele ce produce şi distribuie "lăpticul pentru copii"- poate laptele Muuna vă spune ceva) şi multe altele (la un moment dat erau vreo 280)

Turism:

Trecut:În anul 1926 Pădurea Păuleşti a trecut în administrarea oraşului Ploieşti, construindu-se alei de agrement. În anul 1939 primarul de atunci, Toma Socolescu a început amenajarea parcului, plantând o alee de castani, care se continua spre sat până la cimitir. O parte din alee a fost desfiinţată în anii'60, când castanii ce duceau către pădure au fost dezgropaţi cu rădăcini cu tot şi mutaţi în Ploieşti pentru a umple golurile de pe bulevard (nişte hoţi orăşenii ăştia, prin anii '80 ne-au luat o parte din islaz-glii, pentru a face parcul de la Omnia din Ploieşti). După război pădurea a retrecut în administrarea comunei, astfel s-a construit terasa şi restaurantul Stejarul (1961), terasa şi restaurantul Cerbul (1962), Hanul Prahova, un camping, alei asfaltate, dotate cu bănci şi un teatru de vară. Pe DJ155, drum ce face legătura într DJ102 şi DN1 Ploieşti-Braşov, la intrarea dinspre DN îşi face apariţia şi o tabără şcolară. Cu timpul este amenajat şi lacul Păuleşti, care de fapt erau 3, populate cu peşti, iar pe deasupra puteai vedea câte o hidrobiciletă şi o barcă.

Prezent: alei neîngrijite,construcţii demolate, lacurile în concesiune, devenite baltă pescărescă, tabără moartă, teatru mort, în locul lor momentan se află din Iulie 2009 un restaurant şi o grădină de vară (aflate în plină extindere).

Monumente:

Trecut. Iniţial în anul 1920, prefectul judeţului Prahova a hotărât să ridice un monument în amintire eroilor în Pădurea Păuleşti, piatra fundamentală punîndu-se chiar în zona parcului, turnîndu-se chiar şi fundaţia, deasupra unui tub metalic, ce avea în el un manuscris cu numele eroilor, dar nu a mai fost finalizat.

In anul 1927 un detinut de la inchisoarea Mislea a executat un monument ce reprezenta un soldat cu arma in mână, aşezat pe un soclu de beton. Monument ce a fost dezvelit în Octombrie 1928. În anul 1939, primarul Toma Socolescu a înlocuit monumetul cu o troiţă din lemn, având pe soclu eroul Musat aruncând o grenadă. Locul troiţei a fost luat de un obelisc piramidal, străjuit de patru obuze (ceea ce nu ştiu mulţi e că in partea din faţă scrie "în amintirea eroilor români şi sovietici, care au murit în August 1944...", iar în partea din spate sunt nominalizati eroii din primul război mondial- dacă doreşti poze aici).

Prezent: troiţa a ajuns în anul 1958 la intrarea în cimitir (dacă doreşti poze - aici)

Şcoala Toma Socolescu:

şcoala veche:

Şcoala nouă:

Primăria aflată pe acelaşi spatiu din anul 1904, cu mici sau mari îmbunătăţiri în timp.

Căminul Cultural. În trecut nu avea termopane, dar găzduia filmul de Joi şi alte spectacole sau chiar nunţi. În prezent are geamuri termopan, aceeaşi scenă în interior, dar totu-i deteriorat şi mai ales lipsesc spectacolele.

Biserica din Păuleşti:

Parcul cu program, jumătate ocupat de Monumentul Eroilor, jumătate de locul de joacă pentru copii.

ruinele fostei cazarme militare (pe lângă care la câteva sute de metri trecea un tunel ce făcea legătura între Valea Fântânii şi unitatea militară de la Teleajen):

picioarele de sondă (fără persoana din poză)

un castan (sunt mai mulţi ca ne-au lăsat şi nouă, dar doar unul e în poza asta):

Casa Toma Socolescu, special păstrată la final. Oral se spune că iniţial a fost conacul boierului Ghe. Răşcanu, construit de arhitectul Negrescu, la începutul secolului XX, arhitectul Toma Socolescu a cumpărat casa în anul 1927 şi i-a îmbunătăţit terasa şi interiorul (căutând date despre Şcoala Păuleşti, pentru că nu reuşeam deloc să-i fac poze, am ajuns pe un blog unde am descoperit date şi poze cu şi despre această casă, dar surpiză pe blog un comentariu ca venind din partea mea, în care spuneam ca această casă nu există, am şters comentariul şi am trimis un mail, prin care spuneam că nu eu sunt autoarea, am primit o recomandare din partea proprietarului, către alte 2 bloguri, ale aceluiaşi om, bloguri psihologice. Acum tu, dacă îmi mai citeşti blogul, poate înţelegi de ce ţi-am zis într-o dimineaţă că aş renunţa la blog din cauza oamenilor, pentru că oricât de nebună aş fi, n-aş putea spune despre ceva că nu există, mai ales că eu trec zilnic pe lângă clădirea asta şi văzând data comentariului mi-am amintit că eu aveam mereu discuţii cu Mitică din postarea asta, despre modul în care a ajuns casa, cum era aia cu Drăgane te expui, că am uitat?Dar mai am întrebări şi nu renunţ, mă duc la psiholog şi tot nu renunţ, sper. Tu, posesor de bloguri poate îţi aminteşti că a trecut multă vreme până eu am lăsat link către blogul meu în comentariile pe blogul tău, pentru că nu aşa am vrut să-mi atrag cititorii şi, deşi aveam blog comentam încă sub alt nume. Tu, care mă cunoşti personal şi-mi citeşti şi blogul ştii că niciodată nu mi-a fost frică să deschid gura şi să spun ceea ce simt, dar că nu mi-a fost jenă nici să tac, atunci când n-am ştiut ceva şi că mai bine mi-am ţinut gura. Tu, care eşti de vârsta mea sau apropiat şi mai îmi eşti şi consătean/ă- cât de nebună crezi că sunt, încât să spun că nu există ceva care de fiecare dată când trec pe lângă îmi aminteşte de copilărie, şalvari, vulcanizarea şi gogoşăria de lângă? ).

Pozele casei Socolescu:

şi teatrul de vară. Cum nu vezi? Vezi doar o fotografie, cu nişte mizerii, îmi pare rău, eu văd, uite acolo în stânga întră Irina Loghin, prin dreapta Mirabela Dauer şi uite, nu disting bine, din cauza oamenilor de pe canapele, dacă se vede Benone Sinulescu sau e Dolănescu. Nu, eu nu văd bine, tu vezi foarte bine, eu trebuie să uit teatrul de vară, hidrobicicletele, halviţa, lanţurile, campingul, Hanul, tabăra, instalaţia de brifcor, pepsi-ul, titicarul, dar n-am să le uit, acolo e o parte din copilăria şi "şmecheria mea", doar că aşa arată acum

scena:

şi băncuţele:

Şi ca să închei frumos. Ploieşti-ul văzut din punctul Cazarmă

şi din punctul "aproape de pe casă"

munţii văzuţi cu 100 de metri mai jos,decât "punctul de pe casă"

Datele le am din cartea "Comuna Păuleşti-scurtă Monografie" scrisă de ing. Ilie Constantin şi apărută la Editura Ploieşti Mileniul III în anul 2005, din păcate nu e completă, după cum recunoaşte şi autorul şi nici nu se găseşte în librări. Momenta nu am poze în care să apară Castelul Duque, dar sper să mă revanşez, pentru că merită, important e sa găsesc persoana căreia să-i cer voie să fac poză (d-aia regret câteodată că nu ştiu să înşel, acum dacă făceam o legitimaţie falsă, era rezolvat). Merită, are o istorie frumoasă, iar datorită lui Duque, zis Babacu, a fost creat în Păuleşti, pentru prima dată în România un laborator modern pentru selecţionarea şi tratarea fermenţilor selecţionati, tehnică ce a determinat, printre altele ca vinurile Duque să fie premiate la Expoziţia Internaţională de la Paris.

Probabil asta a fost cea mai lungă postare, iar acolo unde recunoaşteţi ironia, autorul nu are nicio legătură, eu sunt vinovata. E postarea la care am lucrat cel mai mult şi care mi-a dat dureri de cap, deşi acum apare ca o compunere de clasa aIIa.