sâmbătă, 31 octombrie 2009

Lecţia de matematică

De la alţii:
Fiecare ţară are minunaţii ei, iar dacă imaginile nu se văd prea bine, te rog, fă un calcul, simplu, pe degete, cu abacul, cu ce vrei tu:
- dacă 50 Lire= 0, 03 €, cum 100 lire=0,05 €?
- dar dacă 1 cent= 19 Lire, cum e posibil ca 2 cenţi= 39 Lire?
A fost greu? Eu mă chinui de 3 ani să-mi dea la fel, ca lor. Deja mă văd în liceu, doar profei de matematică, nu-i dădea niciodată rezultatul, ca-n carte şi spunea că "e greşit, cartea e greşită"

De la mine, pentru tine

Oare de ce au stabilit, ca ziua de azi să fie ziua Internaţională a Mării Negre? De ce nu, vara?


La Multi Ani Leo! Ţi-am zis ca eşti născut la zi de sărbătoare, ca şi tatăl tău, născut ieri, aceeaşi zi cu Maradona :P

vineri, 30 octombrie 2009

Scrisoare către Gepetto

Dragă Gepetto,
Eu, fetiţa junglei 13, m-am hotărât să-ţi povestesc ceva. Asta e o boală, gravă, după părerea mea, iar, când eu ştiu, că pe data de 22 octombrie, la ora 20, încă mă aflam aici şi-l ascultam pe omul ăsta, cum pot spune unii, că au mâncat la 2 mese depărtare de el, la aceeaşi oră? Bun, s-o fi dedublat, sau poate are vreo sosie, dar ce să fac eu, dacă lucrez acolo, unde se presupune că a mâncat ? De ce mi-e jenă mie, când un om e prost? De ce nu pot să-i zic direct? De ce apoi nu-şi cere nici măcar scuze, când îşi dă seama că eu ştiu că nu-i adevărat?
Auzi Gepetto, de fapt vroiam să te întreb, câţi copii mai ai prin lume?

Caut dovleac

De două luni, caut un dovleac (nu îl socotesc pe cel de pe umeri), pentru a face un felinar. Pe principiul e frumoasă viaţa la sat, dar să stai cât mai departe de oraş, altfel nici urmă de ţăran, nimeni nu mai are, deci nici eu. Nu sărbătoresc Haloween-ul şi nici nu am de gând vreodată, nu, eu aştept cu nerăbdare Ziua Recunoştinţei, că asta lipseşte şi ne-am americanizat de tot, doar că mie, de când mă ştiu eu pe lumea asta, nu punem la socoteală primii 2 ani, că nu-mi amintesc prea multe, nu mi-au lipsit toamna felinarele, făcute din dovleci.
Drept şi stâng urmare, până găsesc eu un dovleac, vă prezint felinarul modern, un fel de bmw al felinarelor, tunat, aranjat, dichisit (nu prea, că-i făcut în 5 minute, la serviciu):

joi, 29 octombrie 2009

Mi-e bine

Stau într-un loc, închis, umed şi călduţ, mă lupt să ies la suprafaţă şi cand zic, că totul e bine şi am reuşit, se revarsă un lichid alb-gălbui, sau in alte dăţi, ceva moale, cu un capăt rotund şi alb şi o iau de la capăt. Mă lupt, mă întreb "oare o fii femeie, o fii bărbat?", în ziua de azi şi femeile şi bărbaţii poartă cercei şi nu-mi dau seama.
De fapt nu, nu, nu mă lupt, să se lupte alţii, dacă vor, pentru că mie îmi place aşa cum sunt, sunt "într-o ureche" şi mi-e bine.

Un cuvânt nou?!

Dacă ştie cineva ce înseamnă cuvântul "moclosit", este rugat/ă să lase un comentariu. De vreo 2 luni, îl aud zilnic, din gura unei "doamne", mare doamnă, dacă-i zici dragă, turbează, dar "fă" şi $@&^, dacă lipsesc 5 minute, din vocabolarul ei, e grav.L-am căutat şi-n DEX şi am întrebat şi noi, peste tot, nu e şi gata. Traducerea am aflat-o tot de la ea, dar tu ştii ce înseamnă moclosit?

miercuri, 28 octombrie 2009

Propun

Eu propun (nu ştiu cui) să se inventeze şi pentru pietoni reguli de circulaţie pe trotuar. Să depăşim regulamentar, doar pe dreapta (nu suntem tramvaie, să putem fi depăşiţi şi pe stânga), să se aprindă nişte leduri, atunci când unele doamne se opresc brusc, pentru a se admira în vitrina vreunui magazin sau a unor maşini şi astfel se dă peste tălpi (nu peste cap, că nu suntem "Hopa Mitică, pică-n fund şi se ridică"- asta pentru cine a mai prins, peste tălpi, că ele ne ajută la mers) tot traficul pietonal, că nu-i mereu de vină cel din spate. Câtă distanţă regulamentară ar păstra, tot îl afectează opririle astea bruşte. Aş propune şi ataşarea unei oglinzi retrovizoare, d-aia laterală, dar mi-e că o să arătăm, precum klingoniaul acela din Star Trek. Am un lapsus, nu-mi amintesc numele şi nu vreau să caut pe google, să mă dau deşteaptă. Nu-mi amintesc şi gata, recunosc. Să semnalizăm, când depăşim, tot cu nişte leduri, că, dacă am face cu ochiul, ne-ar vedea doar cei din faţă şi ar putea interpreta, că facem, precum fac băieţii fetelor. Pe umărul drept aş ataşa un dispozitiv, cu un pumn, pentru ca în momentul în care eşti la o trecere de pietoni, să nu te avânţi cu tot elanul tău, să calculezi întâi, dacă şoferul acela, ce se apropie, are timp să şi frâneze, sau dacă e semaforizată, să nu fii afectat de sindromul de turmă, dacă unul se avântă, tu pune frână; în schimb, dacă n-ai făcut toate astea, să reacţioneze pumnul ... zbang una-n cap, că poate aşa te trezeşti, mai bine un pumn, decât o maşină.
Pentru unii şoferi, aş propune, un Superman, la fiecare colţ de stradă. Ai parcat în aşa fel, încât să-i afectezi pe alţii, vâjjjj Superman îţi ia maşina, în zbor, atunci să te văd.

marți, 27 octombrie 2009

Nimic

Dacă aş trăi in alte vremuri şi aş avea măcar un miligram de încredere în politicieni, desigur, acest sediu de partid nu mi-ar stârni, nici măcar 0,00000000...01 din cantitatea de încredere:
Si tot neîncredere, îmi stârnesc şi aceşti copii, pe care i-am văzut de 5 ori, în 5 locaţii diferite. Mi se pare ca, tu, ca membru de partid, mă crezi prea idioată, dar mi se pare şi de o mare idioţenie să apelezi al nişte copii, fără drept de vot, pentru a-ţi face campanie.

Limba mea a fost cândva şi-a ta

Şi-a altora şi cred că se simţeau bine.
Oare, dacă Alecsandri ar fii scris Coana Chiriţa în zilele noastre, ar fii folosit lingureişân, furculeişân, sencs (şi lista poate continua la nesfârşit)? Gândesc asta, trebuie să şi argumentez, că nu intrii tu (cititorule/o de blog al meu, propriu, construit cu mare trudă), în mintea mea. Deci:
2. uat ă fac, şet, madăr facăr sau mazăr, ou Gad, biutiful, nais, fani, fac şi tot aşa, un cuvânt din limba ta şi încă vreo trei din a altora. Său n-o să stau să explic eu acum, ce şi cum e cu limba, fiecare face ce vrea, dar
1. "Săraca limbă română, de-o mai stâlci-o mult aşa, o s-ajungă s-o pună-n pod... la afumat" (minutul 12:35)
zero. Nici măcar înjurăturile nu suntem în stare să ni le păstrăm?
minus zero. Dacă am folosii chinezisme, cum ar suna?
minu minus zero. Oare bunicii noştrii foloseasu cuvinte ruseşti aşa de des?

Din nou

Sfântul Dimitrie cel Nou. E şi ziua lor, precum a fost şi ieri, iar cuiva îi place mult şi-i place de zeci de ani, de pe vremea când eu puneam pălării de floarea soarelui pe calea ferată, să văd ce efectul produs de trecerea trenului peste ele. Cert e că, dacă închid ochii, deja văd caseta cu ţiplă albastră, pe ambele părţi şi-l aud pe el cântând, aşa că pentru el, pentru unchiul meu.

Mituta si Dumitru Ridescu - Hai la munca mandra mea

luni, 26 octombrie 2009

Oferta toamnă-iarnă

Dacă şi astea au ajuns pe oferte, nu-mi rămâne decât să aştept ofertele la hârtie igienică, sau ofertele la partide, că şi aşa-i campanie, "votaţi unul, fură cinci" (cel puţin). Oricum, eu tot pe ea o susţin. Ce fac eu acum cu mobila de astă vară? O bag pe foc, dar la primavara, ce o sa fac cu asta de toamnă-iarnă?

Troc

Acum 2 săptămâni m-am procopsit cu o nevralgie. Bun aşa, am zis, măcar atât să primesc şi eu, baiul nu-i nicăieri, scap eu şi de ea. De fapt, baiul e, că am pierdut nişte kilograme şi ştiu că, nici dacă le dau la ziar cu recompensă, nu le recuperez; oricum, parcă n-aş fi eu, mai grăsuţă, probat, acum cu nevralgia. Eu eram un ochi plânge, altul râde, sau cu alte cuvinte jumătate din faţă era mai senină, decât un cer de primăvară, jumătate se forţa să arate măcar ca un cer senin de toamnă. Când să zburd şi eu fericită, că pasasem mingia în careul advers, fusei aici. Curentul de care am avut parte acolo (nu continuu, nu alternativ, cred că de la ele, se degaja puţină căldură) şi frigul suportat (nu, nu am fost în costum de baie, nu, pe el l-am amanetat, să-mi iau o pâine, la cât material e nevoie pentru mine, doar atât am scos) m-au doborât de tot. Încă şi azi resimţeam efectele şi mă gândeam, cum aş putea să fac rost de o frecţie sau de un masaj. Oferta n-a întărziat să apară, deşi eu nu apucasem să fac propunerea:
ea- m-a întrebat soţul "ce schimb e păsărica?" şi mă întrebam oare de ce păsărica mea e la schimburi? Şi mi-a zis "nu, păsărica, aia mică, să vină să mă tundă".
Uite aşa am făcut troc:
primit masaj (asta e doar una dintre mâinile binefăcătoare)
în schimbul tunsului (mare curaj a avut, de m-a lăsat să fac asta şi mare noroc eu, că nu l-am tuns cu lift, s-au modernizat şi tunsorile, nu mai sunt în scări):
Merci amice, dar parcă acum, dupa mii de litrii de apă consumaţi cu băi fierbinţi, mi-ar mai trebui unul, dar tu şi vedeta mea dormiţi, noapte bună.
E cineva disponibil/ă de un troc?

Anotimpuri

Care-s anotimpurile? Primăvară, vară, toamnă, iarnă, bun, acum s-au cam schimbat, da' care-s anotimpurile pe o pizza Quatro Sttagione? Singura definiţie pe placul meu şi parcă făcută special pentru mine a fost următoarea:
- salamul- primăvara
- şunca presată- vara
- ciupercile- toamna
- brânza- iarna
Tu cum crezi că sunt? De vreo 2 luni, mă tot chinui să descopăr.

Valeriu Sterian - Anotimpuri

26 Octombrie

În calendarul creştin- ortodox, azi se sărbătoreşte Sfântul Dumitru- Izvorâtorul de Mir, considerat şi patronul păstorilor. Se spune că jumătate de an este stăpân Sfântul Gheorghe, iar cealaltă jumătate Sfântul Dumitru. Intră căldura în pământ şi îşi face apariţia frigul, ciobanii păzesc toată noaptea unde dorm oile, dacă dimineaţa se trezeşte întăi o oaie neagră şi pleacă spre nord, iarna va fi uşoară, dar dacă se trezeşte o oaie albă şi pleacă spre sud, iarna va fi lungă şi geroasă.

duminică, 25 octombrie 2009

Eu nu fac d-ale gurii

De ce nu pregătesc de ale gurii? Pentru că nu am ingredientele necesare preparării unei paste de dinţi sau a unei ape de gură. Pentru că dacă aş pregăti d-ale gurii, n-ar mai ajunge în stomac, aşa că eu pregătesc d-ale stomacului. Pentru el gătesc. El îmi spune "bă, fetiţă, asta mi-a plăcut"; "asta fu cam grea, puteai să mai iei şi tu greutate şi să adaugi la tine"; asta e prea dulce, pentru mine", "asta nu e crudă" (cine ştie, ştie). Treaba lui ce face apoi, că elimina, că nu, dar eu pentru el gătesc, nu pentru gură.

Mda, o altă idee de a mea

Oare cum ar reacţiona o vânzătoare dacă atunci când ne dă rest o gumă de mestecat, ar primi în schimb o gumă de la noi să poată rotunji? Momentan, nu ştiu, dar am să vă spun, prima data când mi se va da ocazia (nu aia de circulat), sau dacă vreţi, puteţi proba şi singuri.

25 Octombrie

Ziua armatei române. Cândva aici

se oprea circulaţia, veneau 3- 4 autocare, defila fanfara, 4 militari stăteau nemişcaţi apoi toată ziua. Nişte copii, un gard, o lămâie de fiecare, fanfară, un miliţian, râsete... Cândva ... acum au venit alţii, deştepţi şi patrioţi, acum nici măcar armata nu mai e cu noi. O unitate militară au vândut-o, cealaltă...hmm, cealaltă e doar o părere. D-aia nu vroiam azi la serviciu, pentru că aş fi căutat fanfara.

dan spataru-trecea fanfara militara

sâmbătă, 24 octombrie 2009

24 devine 25

Mâine ora 4 devine ora 3, astfel ziua de 25 octombrie va fi cea mai lungă din an. Bucurie, veselie, dormim mai mult. Da, da, poate voi, pentru mine doar bucurie, veselie, că somn, nu, eu am serviciu, de cafea, vreo câteva, dar am şi serviciu, sinonim cu muncă. Adică de unde-mi iau eu banii de două ori pe lună.
Doar azi, de fapt mâine, nu vreau să mă duc la muncă.

24 Octombrie

1945- Ia fiinţă O.N.U (Organizaţia Naţiunilor Unite).
Am reuşit să scriu şi eu ceva, scurt şi la obiect, asta da sărbătoare.
24 Octombrie, ar fi fost şi ziua ei:

ANDA CALUGAREANU - E formidabil

vineri, 23 octombrie 2009

Câte-un act în două circuri

Oficial: circul a început.
Vroiam să scriu asta de aseară, dar din anumite motive, iar m-a sabotat blogspot-ul şi n-am putut posta nimic.
Ora 17:15, Ploieşti, centru, marele circ (nu Hungaroing) portocaliu, nişte garoafe, nişte baloane şi nu m-a interesat. Poate or ţine de foame ălora de erau încântaţi de ele. Fără poze, coasta mea (păstrez muşchiul pentru mai târziu) a refuzat să se obosească.
Ora 16- Păuleşti, parcul cu castani (denumirea are inclusă şi cacofonia), circul roşu, mici, bere şi nu ştiu dacă au avut muştarul.
Alte ore, alte sate şi oraşe, alte circuri, poate galbenii, poate verzii...
Ehe, ce-mi place melodia:

Jean Moscopol - Farsa alegerilor

Tu despre ce vorbeşti când mergi la un spectacol?

"Doamnelor, domnilor, am făcut acest spectacol gândindu-mă că e bine să stabilim o stagiune permanentă a acestor frumuseţi. A venit la mine o jună ziaristă, bine documentată: "Dar cum, dumneavoastră, acuma, în plină toamnă veniţi şi cântaţi cu vara?" I-am spus: "Domnişoară, eu nu te chem la plajă! E un concert, e altceva! Dumnezeu prea a încurcat anotimpurile astea. Vedem, in plină vară, zile de toamnă gri, ceţoasă, vedem in toamnă zile de iulie. Aşa că m-am gândit să amestec aceste anotimpuri..."
După care, aşa a început şi mi-a plăcut şi-am ascultat asta, asta, asta şi multe altele, dar acompaniat de orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti şi Corala Casei de Cultură a Sindicatelo Ploieşti. Au fost (normal) şi lucruri, pe care nu le-am agreat.
1. Cred că rugăminte de a închide telefoanele, a fost adresată şi domnului cu păr roşu, de la contrabas (imi cer scuze, nu ştiu numele) şi mai cred că ar fii putu face asta în culise, nu pe scenă.
2. Mi se pare lipsă de respect faţă de public (deci şi faţă de mine) şi faţă de colegii tăi, ca domnul cu vioara (aflat în partea stângă, în plan principal, nu mă pricep la vioara 1 şi alte denumiri d-astea) să filmeze, în timp ce Tudor Gheorghe cânta la chitară.
3. Mi se pare lipsă de respect, faţă de artişti să vii la un spectacol şi să îţi calculezi fluturaşii de la serviciu (vecinele din dreapta mea). Daca tot ai plătit, presupun că îţi place şi d-aia ai venit, că fluturaşii (şi ăia din cap), îi poţi administra apoi.
4. Oare Udrea o ştii că e subiect de discuţie între două doamne, ce arătau ca două soprane, în timpul unui concert? Cred că nu şi nici nu-i pasă.
5. Oare domnişoara, cărei i-a sunat telefonul, la început o fii fost surdă?
Dar mi-a plăcut:
Pisica (probabil primadona) de pe scenă, a venit, a analizat, a plecat.
Vecinii din stânga, cred ca lui i-a venit greu "du-mă şi pe mine, la un contrabas d-ăla".
"Ei bine, hai să auzim un hit! Îmi place cum zic ăştia: "Nea Tudore, să moara mama, ai găsit-o, dom'le. E nasol, da' e bine! E marfă, ascultă ce-ţi spun eu, e cool, e trăznet. E super bine! Părerea unei generaţii super cool."

TUDOR GHEORGHE: Pedeapsa macului (versuri Vasile Voiculescu)

joi, 22 octombrie 2009

Artă manca-ţi-aş

Domnule Paleologu, dormiţi? Nu mă pricep la cultură, artă şi multe altele, dar de când e asta artă? Doamnelor şi domnilor în cadrul "Proiectului NaţionalCultural 2009- artă contra drog" am repulsia de a vă prezenta :
Prezentator MC Ţucu. Ce să mai, hartă mânca'.

Sunt femeie, nu păpuşă

... pune gura şi mă muşcă :)
Am fixuri, multe ... şi parcă nu erau de ajuns, am mai descoperit unul. De fapt o obsesie, o melodie:

Alina Manole-Si te iubesc atat de...asa s-asa

miercuri, 21 octombrie 2009

Cine sunt ei?

Pentru că orice copac are umbra lui, pentru că orice rob are roaba lui, pentru că ... treaba aia cu jumătatea, nu dispera (ia sticla şi bea, ziceau nişte versuri). Pentru că "persoanele destinate să se întâlnească, se vor întâlnii, aparent întâmplător, dar o vor face".
Ei sunt Tandi şi Mandi
, plecaţi în vacanţă şi nu acolo unde se duce moartea în vacanţă, pentru că nici ei nu ştiu cum arată ea în vacanţă, fară coasă şi cu fustiţă sau poate e în costum de baie, întinsă pe vreun şezlong, dar dacă se pregăteşte de vreun sejur de schi? Şi amândoi se întreabă de ce Tandi pe Mandi, ce însemnă asta şi sigur Tandi e băiat şi Mandi fată? Dacă-s băieţi amândoi, dar fete? Da' de ce Tandi pe Mandi, de ce nu Mandi pe Tandi şi mai ales ce vrea şi de unde îşi trag originile, dar rude or mai avea?
Şi ca să fie totul complet, nici el nu ştie
,
dar le-a cântat asta:
P.S - da, ştiu, toate se trag de la cap.
P.S.S- data viitoare iau şi acuarelele, am o idee genială :)
Ofer recompensă cui află cine sunt ei.
Scrisul e mai mic, precum sunt anumite clauze în contracte, semnezi şi abia apoi îti vine să te bati.




Zoia Alecu - Vino Aici

Protestez şi zic ce simt

Eu mi-s (nu miss) mai "din topor" (aşa mi s-a spus), bine că nu-s din seceră, toporul e folositor, mai tai un lemn, pentru un grătar, mai pentru căldură, mai multe, dar seceră, ce să mai faci cu secera? Că s-au modernizat şi ţăranii şi nu mai merge nimeni la seceriş. De ce sunt din topor? Spun unii, pentru că zic exact ce gândesc, ce simt, protestez şi mă expun la riscuri. Nu-i bai, risc e al treilea prenume al meu. Să detaliem:
1. Dacă tu îţi faci un palmier în cap (pe cap, că-n cap nu ştiu ce ai, de faci treaba asta) şi mă întrebi pe mine dacă îţi sta bine şi eşti frumoasă, piticii şi vocile mele, nu or să-ţi zică niciodată că da. Nu mi se pare corect, mai cinstit e să-ţi spun adevărul.
2. Dacă eu nutresc anumite sentimente pentru tine, de simpatie, dispreţ, orice, nu am să-ţi zic că te iubesc, în timp ce te urăsc, nu, nu-i corect nici faţa de mine, nici faţă de tine.
3. Dacă mie nu-mi convine ceva, zic, protestez, "nu-mi ţin gura", o las să plece unde vrea ea şi ea revine apoi, liniştită, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Cum protestez? În felul meu, unic şi inegalabil. Nu ştiu când s-a transformat strada noastră în autostrada Soarelui, dar asta s-a produs şi nu mă refer la trafic, ci la viteză. Nu stau pe o stradă principală, dar pentru unii e mai ceva ca la raliul Paris- Dakar şi fie vară, fie iarnă, pe mine mă apucă protestele. Doar două exemple: iulie, căldură, se trezeşte dorul de pădure, verde, deasă în unii şi hai la ţară, hai că avem vedere până la Brazi, Seciu îl vedem ca-n palmă, Băicoi e nimica toată şi ne închipuim ca vizităm tot judeţul. Până aici nimic anormal, doar faptul că îşi lasă mizeriile pe unde trec, dar să circuli cu peste 80 la oră, pe o stradă plină de copii şi unde-s numai curbe, e peste puterile mele. Aşa că-i dăm noi cu protestul, că am mai convins şi pe alţii. Cum? Vară, foarte cald, pantaloni scurţi, maieuri, oameni întinşi la bronzat pe o stradă, maşină, oamenii fug, se duce naibii şi protest şi tot, dar e foarte ciudată senzaţie, pe care o simţi apoi, dând ochii cu posesorul maşinii, în locuri unde te aştepţi mai puţin, poţi să ai tu rochia până-n pamânt, că tot simţi cum privirea omului îţi spune că ştie ce şi cum (de atunci sunt de acord cu vorba "se întâlneşte munte cu munte, d-apăi om cu om"). Alte maşini, alt anotimp. Copii pe stradă, bou cu maşina, viteză mai mare de 80, oameni si eu protestănd, doar verbal. Bou opreşte, stă, analizează, pleacă. Bou, data viitoare vreau să ai curaj să te dai jos, pentru ca ştiu că o să existe data viitoare.

Cum o privii?

Nu ştiu cum se uită viţelul la poarta nouă, l-am urmărit, dar nu am aflat, s-o uita cruciş, chiorâş, cu spatele, habar n-am, însă ştiu cum se uită vaca pe timp de ploaie:
şi dacă aştepta vreun bou, nu cred că a sosit el pe timpul ăla.
Oare cum s-o uita viţelul la poarta nouă?

spitalu de urgenta caut un bou

marți, 20 octombrie 2009

Eu ştiu pe cine votez

Am primit o leapşă, leapşă electorală. Da, eu votez Pantera Roz, mai multe afli aici.
Dacă doresc ei, leapşa poate merge la  Iculici, Fructu'- Fishuca, La Ionica, Cristian şi cine mai doreşte.
Powered by BannerFans.com

Zodiile şi ideile mele

Nu cred în zodii şi mi se par amuzante horoscoapele, iar cel mai mult mă amuză discuţiile astea:
"ce zodie eşti?
-fecioară
- păi d-aia eşti obsedată de curăţenie, d-aia critici, d-aia eşti rece, d-aia nu te iubeşte nimeni, că fecioarele mor singure; aa, n-ai cum să fii fecioară, fecioarele sunt c..., dar depinde de decadă" şi pot continua cu argumente d-astea tâmpite. Dar de întrebări, nu zice nimic si m-am gândit eu aşa (uite că gândesc şi când nu mă întreb) ca de mâine să zic că-s altă zodie. De mâine am să fiu când peşti, când berbec, când gemeni, o să fiu pe rând fiecare zodie. Tare-s curioasă (acum m-am gandit că pot fii şi curioasă, eu, care nu sunt) ce mi-or zice de zodia aia nouă.

Valeriu Sterian - In loc de horoscop - EVZ-1994

Întrebări şi răspunsuri

Întrebări de la ea, răspunsurile mele.
Ziua cea mai frumoasă: cândva, noaptea, 13.
Cel mai mare obstacol: încă nu a sosit, dar ştiu când o să vină, sper să trec peste.
Cea mai mare greşeală: 2006, toamna, am ajutat, nu regret, pentru ea aş face-o iar, dar n-aş mai fi aşa naivă.
Rădăcina tuturor relelor: habar n-am, dar cred că are mai multe ramificaţii, ură, mândrie, prostie.
Distracţia cea mai plăcută: depinde de moment, azi mă distrez într-un fel, poate mâine nu-mi mai place.
Cei mai buni profesori: bunicii, iar din şcoală, proful de fizică din liceu, "Tomiţă"
Prima necesitate: Sănătatea
Ce ma face fericită: să-i fac pe alţii măcar să zâmbească, dacă nu să râdă.
Cel mai mare mister: omul (în momentul de faţă, un anumit om)
Cel mai rău sentiment: două: ura si invidia.
Cel mai bun cadou: nu-mi plac cadourile, dar dacă apar, le prefer pe cele simple (ca şi măslinele verzi, sau halviţa ) să simt eu că-s date din inimă.
Calea cea mai rapidă: nu ştiu, aia pe care o aleg eu,dar nu ştiu dacă e întotdeauna bună.
Sentimentul cel mai plăcut:.. habar n-am, eu mă simt bine, când cei din jur se simt bine şi aş face orice ca ei să se simtă bine.
O protecţie efectivă: autoprotecţia.
Cel mai bun remediu: muzica
Forţa cea mai puternică: forţa proprie.
Persoanele cele mai necesare: toti cei dragi, n-aş putea să fac diferenţa.
Lucru cel mai plăcut dintre toate: să simţi că n-ai trăit degeaba.
Şi cât am completat, am ascultat asta. Dacă vrea cineva să caute in adâncul eu-lui şi să răspundă, e liber/ă s-o facă, dacă nu, halta finală e aici, la mine.

luni, 19 octombrie 2009

Hai la vot


NICU PALERU - Hai sa candidam
Asculta mai multe audio Diverse


Da' scoateţi astea şi veniti cu alea noi, că la Plopeni şi Bălţeşti încă mai sunt din cele vechi, asta că n-am colindat tot judeţul:

Bine a zis, cine a zis "Hai la vot la vot, la vot/ Daca vrei s-o iei în bot", dar eu tot mă duc la vot.

Noua siglă Logan

Arată aşa, în varianta unora, în Prahova :
Ia bă nene (sau tanti), că merge muzica asta, de la mine, pentru tine aşa, special am căutat-o:

Logan

Îmi plac nunţile

Când s-au transformat nunţile în nunto-teatre-operete-circuri? Mi-au plăcut şi m-au distrat nunţile de când mă ştiu. Fiind copil, cutreieram şi păduri, dar fiind copilul mai mic din neam, majoritatea se căsătorea, pe când eu încă mă chinuiam să descopăr multe, dar mai ales ce vrea să spună melodia asta, participam la ele ca şi copil de stropolitor ( mereu m-am întrebat de ce le zice aşa) şi-mi plăceau. Venea lumea, se simţea bine, nea Vasile putea dansa liniştit cu ţaţă Floarea, că aşa-i la cumetrii, nu se supără nimeni, furau unii mireasa, primeau recompensă pentru aducerea ei şi erau lăsaţi şi-n libertate (probabil că mai târziu, regretau mirii, dar asta e), dansau găina (nici azi nu îmi explic de ce nu cocoşul, probabil, pentru că în multe case, găina doar îi lasă impresia cocoşului că el e solistul principal) şi tot aşa până dimineaţa. A doua zi, se strângeau la o nouă băută, luau roaba, căruţul sau alte mijloace de transport, nu în comun, d-astea de purtat roadele, sau alte lucruri de trebuinţă. Gata, astea-s amintiri, la nunţile din ziua de azi, dacă nu ai mii de feluri de mâncare, pe care, oricum n-o înghit mulţi, nu ai mii de balonaşe, luminiţe (de zici că a venit toată armata alienilor) şi multe altele. Şi când mă gândesc, că multi fac calcule din toiul nunţii (oare mi-oi scoate bani, oare mi-o ieşii ceva în plus, oare...?). De mai bine de o jumătate de an, observ că ele sunt nelipsite:
, mai nou, încă vreo două formaţii de dansuri. Am asistat la nunţi unde solista se apucase de vocalize, am asistat la multe.
P.S- să nu uit "muzica face toţi banii", mda, dacă ar fii aşa, probabil cei de la nunta de sâmbătă, nu s-au prins că mai bine de jumătate din nuntă, le-a plecat din cauza manelelor fără număr şi de jale şi mă întreb şi azi: oare de ce de la ora 18 la ora 20:30 au avut melodii de genul ăsta? Că am crezut că-i prima petrecere de divorţ la care particip (cu sau fără voia mea).
Alt P.S- 2 "mari realizatori de radio", numele radio-ului compus din două litere, numele lor B şi M, sunt în culmea extazului pe manelele alea de jale ... aşa că să nu crezi mereu ce auzi la radio.
Cu toate astea, încă mă distrează nunţile.

La ce oră?

Că-i legal sau ilegal, n-am stabilit-o nici azi, dar la cât se culcă găinile şi la cât se scoală? Şi după amiaza, nu le pune nimeni să doarmă? Şi dacă un cocoş aleargă o găină şi o invită la o partidă de frichi-frichi, în faţa mea, e exchibiţionist? Oare gâştele s-or culca la aceeaşi oră? Gâştele, alea păsări, nu gâsculiţele. "Te culci odată cu găinile", la asta mă refer, nu la o dată, de două, de "F" ori, nu, că poţi să dormi de mii de ori cu o găină, dacă vrei, dar să fie de pluş. M-aş culca odată cu gainile, dar la câţ? La ce oră?

duminică, 18 octombrie 2009

Cu şi depsre râme

"O râmă îi spune alteia:
-Singurică, singurică?
-Nu te obosii, sunt celălalt capăt al tau", mi-am amintit de bancul ăsta, ieri, când a "plouat cu râme" (ce bucuroasă am fost, că nu a plouat cu vaci) şi mă gândeam eu, dacă o râmă are 2 capete, ce se întâmplă, atunci când divorţează, sau dacă un capăt de râmă are o prietenă şi celălalt capăt nu e de acord, ce face? Dacă... mulţi de dacă despre râme, dar mai ales mă întreb, dacă pescarii ştiu exact ce capăt de râmă bagă în gură? Pe băieţel, sau pe fetiţă?

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Aberant de absurd

Cea mai aberantă chestie mi se pare să crezi despre o femeie ce nu face sex, că-i frigidă. Deci, dacă donşoara, fata, femeia, pisi şi cum s-o mai denumii ea, nu vrea să fie o liniuţă pe o coală de hârtie, sau o şuviţă de păr, într-un clasor de timbre, ori e c...ă, ori frigidă. Şi dacă, nu prea poţi s-o denumeşti c..., că te-ar putea contrazice alţii, îi dai înainte cu frigiditatea. E absurd, precum e şi chestia că, dacă un bărbat te-a refuzat e impotent. Poţi să stai şi-n mâini, să faci şi podul de sus, orice, dacă nu există chimia, fizica şi alte materii, nu e şi gata, dar asta nu înseamnă că omul e anormal.

vineri, 16 octombrie 2009

Cum s-o fac să râdă?

Şi pentru ca mă tot întreabă unii "dar de ce te scoli de dimineaţă, dacă intrii la 10?", răspund, unul din motive este, că de câteva zile tot urmăresc ceva, dar degeaba. Nu vrea, nu vrea să râdă şi eu tot nu pricep de ce.
Ea, e o curcă (sper, că nu deosebesc curca de curcan)
şi mă tot rog de ea să râdă, să zâmbească măcar, i-am zis şi bancuri, i-am şi cântat (bun, la asta am înţeles-o că nu râde, mă mir că m-a suportat), i-am pus şi desene animate, i-am dat şi d-astea, nimic. Şi eu tot mă întreb, oare cum râde o curcă? Dacă alţii nu mi-ar spune "râd ca o curcă", poate că nici eu nu m-aş întreba. La fel cum nu m-aş întreba nici cum "se uita boul la poarta noua", dar am să-l studiez şi p-ăsta, doar să-l găsesc, dar pe ea, cum s-o fac să râdă? Aaa, dacă vrei si crezi ca ai destul curaj, poti proba şi cum râde o curcă beată, eu p-asta nu o s-o încerc, am asistat cândva, copil fiind, la îmbătarea unei pisici (GM şi sor'mea puseseră asta la cale).

Unde oi locui?

Dacă e dat dispărut de prin vreun cartier, îl găseşti aici, sau noi am devenit deja cartier al muncipiului (precum vroia tovarăşul) şi nu ne-a sus nimeni. Cert e că e aşa:
Om locui încă la sat, sau deja suntem la oraş?

joi, 15 octombrie 2009

Pentru copilul din mine

Îi ştiu de o viaţă, când m-am născut eu, ei erau deja aici şi totuşi, azi mi-am dat seama că pe ea nu o cunosc. Ce-i drept, nu au fost ai mei, mereu sor'mea îmi spunea "să nu te atingi de Nucu şi Nana", recunosc, pe Nucu îl mai furam, când nu era ea acasă, dar pe Nana nu prea o suportam, mi se părea încrezută şi aveam impresia că din cauza ei ştie sor'mea tot ce fac, dar azi, azi, după 32 de ani de viaţă, descopăr că Nana e defectă. Nana are funduleţul în faţă si orice i-ai face nu o poţi repara. Săraca Nana, degeaba a fost încrezută, că tot Nucu e mai frumos.
De ce îi cheamă aşa? Nu ştiu, din cauza celor de i-au fabricat, aşa scrie pe ei. Unde am dat de ei? Unde am dat şi de poza de mai jos şi-am întrebat-o pe mama "ce faci femeie, mă pui la perete?" (copil fiind (încă),acum învăţ cuvintele, sunt la stadiul în care mama e femeie, fată, capelli bianchi şi alte epitete ), "nu, dar mi-e dor de perioada aia, de sor'ta, de mamaie şi chiar de tine, deşi nu am petrecut mult timp împreună", aşa că special pentru mama, mă fac de râs ... iar:
Aş vre să fiu copil, măcar o zi, măcar o oră.

Mihaela Runceanu - Sa fim copii

De data asta m-au enervat

Cine? Electrica. De data asta chiar am renunţat la bun simţ, la "mă scuzaţi că vă deranjez" şi la toată răbdarea mea. Că îmi dădeau explicaţii de râdea toată lumea, când le asculta, am trecut-o cu vederea, că încă se mai întrerupe furnizarea energiei electrice, am iertat-o, nu-s de vină păsările alea migratoare, clar, de vină sunt astea de rămân p-aici. Dar să-mi plătesc totul la zi şi să primesc aşa ceva, e deja peste puterea mea de înţelegere:

-Poate am omis să vă emitem o factură.
- Şi dacă nu mai locuiam aici şi nu avem cum să achit până luni, ce făceaţi?
- Vă debranşam şi făceaţi cerere de rebranşare.
- Şi plăteam suma aia ?
- Da.
-Adică pentru că aţi omis voi să-mi emiteţi o factură de 2,51, eu plăteam sute?
-Da
- E normal să greşiţi voi şi să plătesc eu?
- Se mai întâmplă doamnă.
- Şi dacă spuneţi că factura aia e din 17.03, data scadentă 1.04, de ce mi-aţi trimis abia pe 13.10?
-Pentru că acum am găsit.
- Şi dacă găseaţi peste 2 ani, eu ce făceam? Penalităţile alea cine le plătea, tot eu?
- Ce de întrebări puneţi doamnă.
Aşa că luni când am să fiu aici, poate omit şi eu să...

Azi e ziua mea


Da, da, nu te mira şi azi e ziua mea, pentru că e ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural. Sărbătorirea acestei zile a fost hotărâtă la a patra conferinţa de la Beijing (ştiam eu de ce iubesc chinezii :P), în 1995, iar în România a fost sărbătorită pentru prima dată în 1996.
Şi uite aşa un nou motiv de joc şi voie bună.

Ilie Micolov - Fata de la tara

miercuri, 14 octombrie 2009

Fugiţii spală putina?

Să spălăm putina şi să dăm bir cu fugiţii. Da, da, să spălam putina, dar cum, care, aia de brânză, aia de castraveţi, aia de vin, sau care? Şi mai ales cum? Cu ce? Până una, alta, eu am spălat-o p-asta, pentru vin:
faza 1, pui apa la fiert, la pirostrii, că-i criză
faza 2, iei putina, pui în ea un cocktail de sodă caustică şi apă şi treci la acţiune:
faza 3 o limpezeşti
faza 4: te gândeşti poate o să fie ceva de pus în ea.
faza 5: te pregăteşti de scufundări, pentru data viitoare, că asta e mai mare:
Şi fugiţii de unde să-i iau? De la zoo, de la Voila, de unde? Că birul l-am dus, la primărie. De ce nu pot fugiţii să spele ei putina? Birul oricum îl dăm cu putina si eu mai am si altele de făcut.
De ce nu o spală cine a murdărit-o? Totuşi bine, că nu il spăl pe Putin.
Astea fac parte din întrebările mele existenţiale, din cauza cărora nu pot să dorm noaptea.

Ceasul rau, pisica neagră

Şi a fost 13, Marţi, mii şi milioane de trăsnete şi fulgere şi ceasuri rele şi ce-o mai vrea fiecare. Nu mă interesează, nici nu m-a deranjat prea tare pâna la 12, când, la serviciu fiind, ies şi eu să fumez o ţigară.În afara faptului că fumez, nimic anormal, numai că bing (aşa-mi sună mie telefonul, când primesc sms), bing de două ori, bing, bing,..., bing de 23 de ori. Toate sms-urile asemanătoare "ai grijă, 13, Marţi...".Păi să nu te apuce toate crizele din lume?! Nu, că doar eu sunt ceasul rău, pisica neagră, eu şi poate şi ceilalţi care s-au mai născut Marţi,13, la fel ca mine. Dar cum să previn? Cum să mă apăr şi de alte mesaje asemănătoare? Simplu, la ora 13 (coincidenţă, asta dacă există, dacă nu, ce-o fi ea) dau un sms în care mă prezint: eu sunt, 13.
P.S 1- dacă cteşte cineva pe aici, dintre cei ce au primit sms-ul, iertare, dar am dat en gros.
P.S 2- azi e Miercuri, 14, sărbătoare, alta e întrebarea: azi ce fac? Că dacă e sărbătoare asta înseamnă că nu fac nimic, decât respir.

14 Octombrie

Sfânta Paraschiva, mai multe detalii aici.
14 Octombrie şi ziua mătuşii mele Tamara. La Mulţi Ani!

marți, 13 octombrie 2009

Mă duc

-Mă duc până acolo.
-Poate vrei să spui că pleci, că nu te duci, eşti tânără.
Uite că eu mă duc şi nu înţeleg de ce, dacă zici asta, trebuie să interpreteze unii. Nu-i nimic de râs, când moare cineva, dar ai auzit vreodată să zică mă duc şi să moară? Eu una nu şi nu înţeleg. Aşa că eu mă duc...

luni, 12 octombrie 2009

D-ale mele

Circul des cu ocazie, adică fac autostopul şi nu doar eu, dar pe mine mă amuză momentele în care mă urc, pentru că de multe ori mi se întâmplă ca de la o melodie populară, şoferul să treacă la o manea pentru a mă impresiona. Mare om, ăla de a inventat căştile, aşa nu mă afectează nimic. Doar că zilele astea faptul că am prins toate semafoarele până în centru şi coada aia interminabilă la DN, nu m-a enervat, m-a bucurat şi a fost printre putinele dăţi, când mi-am dorit ca drumul să dureze mult mai mult. N-am apucat decât să ascult asta şi jumătate din asta, dar mi-au fost de ajuns pentru a-mi schimba ziua. Miercuri, probabil n-o să mai am norocul ăsta, dar sper.

Primul ei concert de folk


Balada blondelor iubiri - Nicu Alifantis
Melodia asta i-a plăcut cel mai mult, cred eu, pe ea a dansat şi-a râs:

Da, am dus-o şi aici.Ce-i drept abia in ultima seară, că-n prima am lucrat eu, în a doua, din anumite motive, nu, deci abia a treia. Şi i-a plăcut, ştiu eu sigur că i-a plăcut, am simţit şi oricum zicea "bravooo" de fiecare dată şi aplauda:
Şi i-a plăcut şi de ei, că l-a abordat pe domnul:
Ce nu i-a plăcut, nu ştiu. Ce nu mi-a plăcut mie şi ce nu-mi place la concertele în aer liber?
"Hai bă la salam"- du- te şi la parizer dacă vrei, că poate e expirat şi vă afectează şi ficatul, că ăla, cerebelul, e afectat deja, dar dacă nu-ţi place ceva, de ce asculţi ?
"Du-te bă acasă, că m-ai plictisit"- păi mai bine nu plecaţi voi?
Şi acum finalul: dialog între un grup de 3 rataţi + o piţi şi un altul, distanţa aproximativă în metrii, cam 8:
cei 4 - ariciule hai băăăăă
ariciul- nu vin băăăăă
cei 4- hai bă la concert
aricul- hai bă în club
cei4- hai bă la concert că-i gratis şi facem mişto
ariciul- hai bă în club să zică lumea că avem bani
Sper ca ariciului să i se fii ofilit ţepele, că degeaba avea cam 40 de ani, dacă te-ai născut cocalar, aşa o să mori.



10 minute

Atât imi trebuie să mă simt excelent, fericită si nu doar în al nouălea cer, ci mult mai sus, ca apoi să trag cu nesaţ (doar el poate participa la asta) dintr-o ţigară (ştiu, asta nu e bine), apoi relaxată şi cu bateriile încărcate (nu-s duracell, sunt reîncărcabile) s-o iau de la capăt. Important e s-o fac atunci cănd îmi vine cheful, că apoi degeaba încerc eu, că nu mai merge, nu mai vrea.De mult am observat asta, dar ieri mi s-a confirmat, 10 minute de somn şi sunt mai proaspătă, decât roua de dimineaţă.

duminică, 11 octombrie 2009

În trei zile

Am tot căutat ieri să văd dacă s-a scris ceva despre ea, am găsit doar aici, precum azi am căutat să găsesc ceva despre ea, nimic.
De ce transformăm înmormântările în circ, pentru ca apoi să uităm tot? De ce dacă nu e nicio fărâmă de scandal nu ne interesează altceva? Pentru că, exact cum spun Paraziţii "te uită toţi în trei zile/ dacă dai în primire".

Eu sunt o tărancă

Nu ştiu cine a spus pentru prima dată, nici de unde a plecat expresia "ţărani" pentru a descrie o anumită categorie de oameni. Nici nu mă complic să afluu, dar nu-s de acord. Eu sunt o ţărancă şi mă bucur, n-aş fii putut fii altceva, nu, eu nu. Sor' mea e o orăşeancă, n-ar putea să fie o ţărancă, dar cred că îi e dor câteodată de discuţiile astea:
-Fierbi şi tu nişte ouă să facem o salată d-aia cum făcea taicătu' mare?
-Da' unde-s ouăle?
- În cuibar.
Şi ce dacă în cuibar găseşti aşa:
e frumoasă viaţa la sat, precum pentru unii e frumoasă aia de la oraş.
Ei sunt niste ţărani, adevăraţi ţarani, nu cu tz, nu cu ny, nişte ţărani şi atât
, iar categoria aia de oameni, ar putea fii denumită altfel, oricum, dar nu ţărani, sunt şi la sate d-ăia, dar sunt nişte ţărani cu lispuri de educaţie. Ei sunt ţăranii din melodia asta.

Pe ei cine îi învaţă?

Coincidenţă, sau nu. Acum am văzut că e cea de a 313-a postare, deci 13, deci ceva frumos pentru mine, deci vroiam să scriu despre Calu, deci altceva frumos pentru mine. Deci la treabă. Te-ai gândit vreodată cine îl învaţă pe un căţel să facă pişu? Eu nu, pănă acum câteva zile, când stăteam de vorbă cu MIRC şi MMS şi ne uitam la Calu cum făcea asta:

şi între timp a făcut şi pişu, dar fără să ridice un picior, aşa cum fac ei de obicei. Cercetător trebuia să mă fac, specialist d-ăla de studiază furnicile când sunt băute, şi uite discuţie:
MIRC- ăsta nu ridică piciorul?
eu şi MMS- ai văzut? e special
MIRC- are un an?
eu- nu, l-am găsit în primăvară
MIRC- aaa, da, păi d-aia, că abia după un an învaţă asta
eu şi MMS- cine îl învaţă mă? Cine?
Fiind criză, s-a reprofilat, mănâncă şi pere, roşii, struguri, mere. Ce rău îmi pare că s-au dus dudele.

Ionel Tudorache - Spune, spune mos batran