Protestez şi zic ce simt

Eu mi-s (nu miss) mai "din topor" (aşa mi s-a spus), bine că nu-s din seceră, toporul e folositor, mai tai un lemn, pentru un grătar, mai pentru căldură, mai multe, dar seceră, ce să mai faci cu secera? Că s-au modernizat şi ţăranii şi nu mai merge nimeni la seceriş. De ce sunt din topor? Spun unii, pentru că zic exact ce gândesc, ce simt, protestez şi mă expun la riscuri. Nu-i bai, risc e al treilea prenume al meu. Să detaliem:

1. Dacă tu îţi faci un palmier în cap (pe cap, că-n cap nu ştiu ce ai, de faci treaba asta) şi mă întrebi pe mine dacă îţi sta bine şi eşti frumoasă, piticii şi vocile mele, nu or să-ţi zică niciodată că da. Nu mi se pare corect, mai cinstit e să-ţi spun adevărul.

2. Dacă eu nutresc anumite sentimente pentru tine, de simpatie, dispreţ, orice, nu am să-ţi zic că te iubesc, în timp ce te urăsc, nu, nu-i corect nici faţa de mine, nici faţă de tine.

3. Dacă mie nu-mi convine ceva, zic, protestez, "nu-mi ţin gura", o las să plece unde vrea ea şi ea revine apoi, liniştită, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Cum protestez? În felul meu, unic şi inegalabil. Nu ştiu când s-a transformat strada noastră în autostrada Soarelui, dar asta s-a produs şi nu mă refer la trafic, ci la viteză. Nu stau pe o stradă principală, dar pentru unii e mai ceva ca la raliul Paris- Dakar şi fie vară, fie iarnă, pe mine mă apucă protestele. Doar două exemple: iulie, căldură, se trezeşte dorul de pădure, verde, deasă în unii şi hai la ţară, hai că avem vedere până la Brazi, Seciu îl vedem ca-n palmă, Băicoi e nimica toată şi ne închipuim ca vizităm tot judeţul. Până aici nimic anormal, doar faptul că îşi lasă mizeriile pe unde trec, dar să circuli cu peste 80 la oră, pe o stradă plină de copii şi unde-s numai curbe, e peste puterile mele. Aşa că-i dăm noi cu protestul, că am mai convins şi pe alţii. Cum? Vară, foarte cald, pantaloni scurţi, maieuri, oameni întinşi la bronzat pe o stradă, maşină, oamenii fug, se duce naibii şi protest şi tot, dar e foarte ciudată senzaţie, pe care o simţi apoi, dând ochii cu posesorul maşinii, în locuri unde te aştepţi mai puţin, poţi să ai tu rochia până-n pamânt, că tot simţi cum privirea omului îţi spune că ştie ce şi cum (de atunci sunt de acord cu vorba "se întâlneşte munte cu munte, d-apăi om cu om"). Alte maşini, alt anotimp. Copii pe stradă, bou cu maşina, viteză mai mare de 80, oameni si eu protestănd, doar verbal. Bou opreşte, stă, analizează, pleacă. Bou, data viitoare vreau să ai curaj să te dai jos, pentru ca ştiu că o să existe data viitoare.