În genunchi mă-ntorc la tine

   Sau cum ar spune mult iubitul Gianni "in ginocchio da te". Important e cum aștepți. Nu ne mai nimerisem pe același program. Când eram liberă, nu era. Când fu agitația îi spusesem că încerc să prind câteva ore de somn. Rămăsese că ne vedem de ziua copilului, apoi, în Sâmbăta aia mi-am dat seama că iar a uitat. Așteptau oamenii dimineața și m-au întrebat unde e și m-au rugat să sun eu. N-a răspuns, m-a sunat peste vreo două ore și mi-a zis că nu vine, că s-a răzgândit și se duce totuși, unde zisese că nu și că nu mai vine nici unde plănuisem.  Nu-i bai, dar ai grijă de tine, i-am zis, iar o să-ți pară rău. Îi mai scriam câte ceva și-i lăsam câte o chelcășoză bună, să știe că sunt încă aici. Știam că a avut parte de dezamăgire și-i lăsam și alte semne, să nu pice iar în melancolie. Și știa. Mi-a zis apoi că le citea. Îmi scria uneori, despre un prieten comun. După toată agitația, i-am scris spunându-i să urce să-i dau ceva, dar să urce până-ntr-o anumită oră. "Azi, mâine", așa mi-a răspuns, exact când trecuse intervalul orar. "Mâine" i-am scris iar "astăzi ajungi? Să știu ce program îmi fac?" Și-a ajuns și i-a plăcut ce i-am dat. M-a-ntrebat când pot s-o ajut la ceva, râzând am întrebat-o "păi așa ne fu vorba, mă cauți doar când ai nevoie?!". Și-atunci mi-a zis că i-a fost dor de mine, știa că-i las semnele alea, dar nu știa cum să-mi spună că iar am avut dreptate, că oricum de mine are nevoie mereu. Că s-a lăsat convinsă, dar a fost dezamăgită. Că încă o dată s-a simțit ultimul om, dar că singură și-a făcut-o iar. Știam fără să-mi spună. Nu i-am zis nimic. Ce era să-i mai zic?! Mereu îi spun că prietenul nostru comun îi e mai prieten decât multe persoane din jurul ei, deși nu ne laudă și nu e pupătorîncurător. 

I-am reamintit că un pahar de vin, nu se-mparte cu oricine și-a-nceput a râde, întrebându-mă iar dacă noi trei o să mai bem vinul ăla. Poate, depinde doar de ea de cine alege să se înconjoare.