joi, 13 iunie 2019

13. Iunie 13

  E 13. Atât, doar 13. Un pic cât să nu fie Vineri 13. Dar nu, nu-i nici Vineri, nici Marți. Cum ar zice Dolănescu și Maria Ciobanu "azi e mare sărbătoare". Și într-un fel chiar e.
Savurez un vin spumant. Nu, nu o șampanie, doar un vin spumant și mă gândesc c-au trecut 11 ani. Cu întreruperi, dar 11. Coincidența (nu cred în coincidențe) e că și iculici tot 11 și tot azi. Deși s-au schimbat multe în junglă, mă bucur că încă am existențiale (am să revin cu ele, doar să învăț că și la serviciu capo îmi spune "intră și tu pe net, mai relaxează-te) și gândirea e aceeași. Ce se schimbă prin junglă? Noi, la fel de "fără țigle pe casă" și vecini noi. Parc-am avea abonament la circ. Doamne cu funcții în instituțiile statului, care-și strigă și-și arată una alteia, de zici că au crescut în șatră. Ce fericită sunt că nu răzbate până la mine, deși mă desparte o jumătate de casă. E Joi, îmi spune GM, că a venit poliția a treia oară săptămâna asta (săraca, ea-i chiar între ele). Cred și eu că veni, Duminică noaptea, pe când mă relaxam în același loc ca acum, "nebuna" (că și miliția-i recomandă examen la psihiatrie) arunca iar cu căcuța de cățel pe garajele vecine. Pfff, se mai certau și junglașii ăștia pe un prun din gard, pe-o dudă, dar ori tăiau copacul, ori se împăcau la licoarea din copac. Ce s-a mai schimbat? Unii-s plecați peste munți și țări (că mări nu traversară), dar sunt aici zilnic. În rest toate bune, la MAI senior veni vulpe și-și făcu abonament la găini. Prima dată trei, apoi, deși soluția lui fu să monteze un bec, vulpea veni și mai luă, când câte una, când câte două. Că i-am și zis "bre, dar 'mneata ce crezi? Că ea e fraieră? Vede becul și își zice "stai, că nu mă duc, că-i MAI cu becul aprins și-l deranjez?! Lasă becul, fă-le un coteț!". Ți-ai găsit, săptămâna asta îmi zise că-l vizită Marți deja și el nu face, să facă MIRC. Mdeci, nu se schimbară prea multe pe aici și cel mai important, sper să rămână valabilă concluzia junglașilor de odinioară "bă, dar tu chiar te-ai ținut de promisiune, nu te-ai schimbat!"
P.S. nu, nu-s un blogger
Alt P.S.- nu, nu-mi amintesc să fie vreo tăiete de moț, că altfel vă spuneam pe ce pusei mâna

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."