Omul, acest inventator nepremiat cum se cuvine. Care îl afișează pe Dumnezeu ori de câte ori dă bine la imagine, dar nu-l vede pe Dumnezeu în el și-n toate.
Am fost aseară să schimb ceva defect la un magazin și-n timp ce așteptam regulamentar la rând aud "să știți că mâine se mănâncă pește!". Mna, s-o fi schimbat ceva, ne gândim, și așteptăm cuminți. "Și nu se duce nici gunoiul, nu se muncește, nu se mănâncă pui, că râcâi norocul, precum găina" continuă doamna. Mna, acum chiar nu mă pot abține și spun "parcă astea erau la Sfânt' Vasile, nu la trei Ierarhi, cumva se mănâncă și struguri? Nu de alta, dar am unii păstrați pe gratie". Între timp, lumea se uită și-n calendarul ortodox și-i spune doamnei că nu-i nicio literă despre dezlegare sau Harți. Vă mai interesează răspunsul dânsei?! "Ce treabă are asta? Am văzut eu la Antenă și am și citit apoi".
Eh, da, omul, mai catolic decât papa, mai curat decât Ăl de Pretutindeni. Care astupă gura hidrantului din bloc ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."