Hai-hui şi alandala

  Poate că v-am spus si-n anii trecuţi despre minunăţia aceasta, dar sigur nu v-am zis "pericolele", care vă pândesc, dacă nu-i ascultaţi povestea.

  Dacă ajungeţi vreodată în jurul lacului Sfânta Ana, e păcat să rataţi Tinovul Mohoş. E doar 5 lei intrarea, se pleacă din două-n două ore, dar când sunt turişti foarte mulţi se pleacă şi din oră-n oră. Ultima plecare la ora 18. Parcurgerea traseului nu durează mult, maxim o oră, depinde de grup, de ghid, de cât de glumeţi sunteţi voi, c-aşa va fi şi ghidul. V-aş spune exact, unde e situat, dar mi-e teamă că v-aventuraţi fără ghid şi asta nu e bine. Motivele-s mai multe:

 

1. NU, nu sunt afine, deşi aşa par. De fapt, sunt afine, dar KGB-iste.
2. NU, nici măcar Rozmarin, deşi aşa pare. De fapt, e rozmarin, dar etnobotanic.
3. NU, cele două nu-s comestibile. Patru- cinci afine-s de ajuns, pentru a te duce sus, pe norişori şi-apoi direct sub pământ (da, ştiu, deja vă gândiţi la şefii voştri acum). Le-ai îngurgitat.?!?! O să ai o stare de euforie, pentru puţină vreme, apoi o să "căcăm" (ca să cite ghidul simpatic) câteva zile, până ajungem îngeraşi (da, ştiu, iar vă gândiţi la şefii voştri acum)
4. Roua Cerului (adică poza nr 3) nu e o plantă carnivoră, ci e mai mult insectivoră.
5. Când ghidul descrie ceea ce o să vedeţi, ascultaţi-l cu atenţie, că printre "o să vedeţi, ce n-o să vedeţi" (şi-o să-i dati dreptate şi cu asta), o să auziţi CLAR cum vă spune, despre tot ce NU E COMESTIBIL şi alte specii de păianjăni şi vieţuitoare (p-astea o să le vedeţi, n-o să le vedeţi). Nu de alta, dar o să vă explice el mai bine, cum stă treaba cu kgb-istele şi să nu faceţi ca cei, care s-au nimerit cu noi, când am revizitat şi s-avântau să culeagă "afine", în timp ce ghidul le explica şi turiştilor vorbitori de limbă maghiară.
6. Da, ar fi indicată o insectivoră d-asta, acasă-n gospodărie, pentru muşte şi ţânţari, dar nu vă recomand să vă-ncumetaţi a o lua acasă.

Şi să nu uităm de:

Ar fi păcat să-l rataţi, odată ajunşi acolo. Eu l-am ratat primul an, al doilea l-am prins pe secetă şi anul acesta, după o vară ploioasă. De fiecare dată, senzaţia e alta.
Pozele de anul trecut au fost mult mai poe, decât mâzgăliturile astea.
P.S- dacă faceţi pe mortul, ursul nu-i fraier. "Se joacă" de-a aluatul cu voi (dacă înţelegeţi ce vreau să scriu)