Pariu că va urma

      Autobuzul numărul 5 cu plecare la 17:15 de la Judeţean, lume cât să ocupe jumătate din scaune. După staţia de la Castor, în dreptul RATP-ului, dar până-n următoare staţie, autobuzul face un popas. Se urcă doi controlori şi o controloare. Doamna în faţă, cei doi la jumătate, respectiv spatele autobuzului, cel de la jumătate are doi clienţi, cel din spate tot doi, deja mă gândeam cui să îi prezint biletul şi-o sperii pe colega mea de drum, că nu s-a făcut decât la capătul meu. Cel de la jumate e mai iute, sau poate eu am vrut să scap mai repede şi s-ajung la ale mele, nu asta contează, i-am spus chiar celebra replică din mult mai celebrul banc, cum c-am făcut la două capete ca să fiu sigură că se fac. S-a amuzat, dar tot m-a deranjat enorm. M-a deranjat faptul că domnul, care stătea pe canapeaua din faţa mea (eu eram în picioare, deşi repet, locuri erau destule) i-a şoptit "nu am" şi a continuat jocul pe telefon. Domnul controlor a întrebat "poftim?", domnul călător a repetat relaxat, controlorul şi-a văzut de drum şi-a coborât.
   Pe pariu că, dacă eu nu aveam bilet sau domnul acela navetist, care i-a-ntrebat de ce opresc între staţii, că poate dânsul pierde trenul, cei doi jandarmi sprijiniţi de gard erau deja în autobuz? Are cineva curaj să pună pariu cu mine?
   De ce mă simt minoritară, pentru a nu ştiu câta oară?
   De ce altora li se pare normal?
   De ce dacă era o amărâtă de femeie bătrână de la sat, care nu ştia că biletul acela trebuie şi compostat, i-ar fi dat amendă?
    De ce moţul struţului, ţiganii (da, că asta sunt, nu rromi, nu-i nicio jignire), care călătoresc cu-autobuzul cinci, nu au habar cum arată un bilet?