...

         Joc in cel mai prost episod al vietii mele. Viata schimbata radical din 11 Martie (pt a cata oara?).
Pe 17 Martie i-am adus tatei, de ziua lui, cel mai urat cadou. I-am adus-o pe Sor, pe la 8 dimineata ca să plece definitiv la 8:20 seara.Si tot eu i-am dat si vestea asta, în camera lui.Mama? Mama intr-una din crize, intr-o seara, mi-a zis sa nu-i mai zic mamă, că ea nu mai e mamă. Săraca mama, dacă aş putea, i-aş scuti de suferinţa asta. Nepotul meu? Sper să fie tare, sper să poată să lupte cu mine. Cumnatul meu? Prietenii adevăraţi ai ei? Ei speră  ca eu să fac totul bine.
     Eu? Sunt bine, sper, dar l-aştept pe Steven Segal să apară după orice colţ, să-mi sară în ajutor. Din 11 Martie, am intrat într-un film prost, dar care la un moment dat se va sfârşi cu happy end (sper). M-am tot întrebat zilele astea (şi au zis-o şi alţii), de ce nu m-a ales pe mine Dumnezeu? Chiar dacă iubesc viaţa asta, mă simt inutilă în a le alina suferinţa.
      Am nevoie de Sor ca de aer, am nevoie de orice semn de la ea şi am nevoie de... de multe şi nimic. Dacă lucrurile vor lua o întorsătură şi mai mare decât atât, într-o zi pe blogul ăsta veţi citi mărturia unor crime.
      Ai zâmbit azi?