ai o bucată de pământ:
plăteşti impozit pentru ea,
cultivi ceva pe ea, prin intermediul unei asociaţii, plăteşti şi acolo, cu bani sau produse
îţi iei roadele, care ţi se cuvin (cota parte, că-mparţi cu asociaţia) şi trebuie să plăteşti impozit pe profit.
De ce nu-l cultivi individual? Pentru că e ca şi cum ai vrea să-ţi pierzi timpul şi banii, chiar dacă ar fi un an bogat în recolte, nu ai lua nici zece la sută, că ţi l-ar fura alţii.
Revin, se duce omul să plătească porcăria asta de mai sus şi i se spune aşa: "acum?Până în Mai e destul timp, reveniţi, că nici nu ştim cât să vă luăm."
De vreo doi ani am băgat de seamă, că e mult mai bine de cei, care nu-s cu plăţile la zi. Tot ei fac scandal, când li se cer taxele, tot ei râd de prostul bun plătitor, tot pe ei îi doare-n dos (nici acolo) de stat.Pe când prostul plătitor pierde şi timp, îsi face şi nervi şi pierde şi proprii lui bani. Pentru ce? Pentru câteva boabe de porumb şi grâu.
Şi, dacă eu nu îmi mai pot face timp din cauza serviciului, până în Mai, ca s-ajung să pot plăti, îmi iau ăştia, grânele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."