Fiecare alege, ceea ce preferă...

Mă scuzaţi, pot face şi eu o poză, tricoului dumneavoastră?

Şi m-a lăsat. Chiar m-a invitat, Duminica, la Doroftei Pub.
Fiecare alege, ceea ce preferă...

Urmează cuvinte multe.

Şi a fost aşa cum am "pariat", în prima seară:
Trofeul Festivalului- pariat/ luat de Cosmin Vaman


Premiul pentru popularitate- Grupul Arhaic. Pariat, luat.


Petre Ancuţa- pariam că o să ia ceva. Şi-a luat Premiul Gabi Dobre.


   Din păcate, acolo, unde nu credeai c-ajunge, nesimiţirea şi-a anunţat deja prezenţa. Sâmbătă, în timp ce pe scenă erau Andrei Păunescu şi trupa Totuşi, un grup de rockeri şi-a făcut apariţia. Au analizat, au studiat si doi s-au instalat, pe rândul din faţa juriului (care juriu deja se retrăsese). Era o fată frumoasă, curată şi liniştită (arăta exact ca o şcolăriţă, de odinioară) şi-un băiat cu pletele prinse. L-au analizat, l-au pipăit, l-au mişcat, l-au mutat, l-au săltat si apoi, încet, încet, i-au lăsat pe cei, de pe scenă, să "presteze" şi ei au plecat cu unul dintre buchetele de flori, care asigurau decorul, pe masa juriului. Sincer, dragă fată, preferam o frunză, de castan sau nu, culeasă de el, de pe orice trotuar, decât furtul unui buchet de flori, care nu-mi era destinat.
   Nu mai spun, despre grupul de elevi, care se juca şi se "dădea" pe net, făcând abstracţie, de locul, în care se aflau. După vreo 15-20 de minute de hârjoneală continuă şi după apostrofarea lor, de către alţi oameni, o doamnă/ domnişoară profesor le-a adresat binecunoscutul "şşş". Apropo, ştiti ce a zis un puşti (10-12 ani), când i s-a spus că, dacă s-a plictisit şi nu-l interesează Vasile Şeicaru, poate pleca? Nu, nu ştiţi, dar vă spun eu: "da' ce? Îmi spui tu ce să fac?".
   A doua seară, acelaşi loc, deşi puteam să mă instalez, în altele mult mai confortabile. Lângă mine se aşează o doamnă, care avea o legitimaţie de Presă, însoţită de un domn. Ambii la vreo 40-45 de ani. Încep discuţiile, despre nu ştiu ce treburi neterminate, pe acasă, despre nu ştiu ce amici, despre tot ce n-ai vrea să afli. Bine, că nu au schimbat păreri, despre poziţii. Poziţii sociale. Vine pauza, îmi cer scuze şi ies să fumez o ţigară. Primul recital: Alexandra Andrei si invitaţii. Doamna scoate o agendă şi notează, domnul întreabă de Mike Godoroja, doamna îi zice de rabdare, domnul spune, că-l adoră. Aceleaşi discuţii, aceleaşi idei. Al doilea recital: Mike Godoroja şi Blue Spirits- proiectul ROOTS. La fiecare apariţie, domnul întreba "el e?", domna îi spunea că nu, domnul continua. Mai devreme, parcă-l adora. Asta mi-a amintit de Jean Constantin, în 90-91, când şi-aniversa ziua, într-un restaurant şi totul era difuzat ca o emisiune (nu live şi nu cu aruncat cu bani pe lăutari). La un moment dat, o domnişoară apare cu un buchet de flori şi i-l oferă lui Arşinel, spunând că "J.C sunteţi artistul meu preferat". Nu uit emisiunea asta, m-am uitat la ea şi-n reluare si-am înregistrat-o pe o casetă audio (neagră era caseta si folosită), precum nu uit nici cuvintele lui Jean "artistul dânsei prefrat? De unde? Din burta mamei, pe plajă, la Mamaia?" si ce-l mai apostrofa doamna Rodica.
  Tot a doua seară, în faţa mea un el si-o ea, pe la vreo 38-40 de ani. După pauză, ea revine singură, el apare puţin mai târziu cu o pungă, plină cu hamburgeri. Doamna i-a mâncat pe toţi. Să fie sănătoasă, dar nefiind aşa departe de foaier, de ce n-o fi ieşit acolo?!?!
   Asta e, nu-s manelişti, nu-s "pitiponci" şi nici "cocalare", ţine doar de bunul simţ. E exact ca-n cazul iubitorilor de munte. Uite ce sus am ajuns noi si cât iubim muntele, dar de ce să mai duc pet-ul ăsta, las' că-l poartă vântul.