luni, 10 septembrie 2012

Trece vremea... alta vine

     Mi-am ales locul de pornire-n lume...Eu?!?! Nu prea, mai repede cineva de sus, alţii au depus efortul şi eu mi-am întârziat sosirea cât am putut. Doar două săptămâni, nu mai mult.
     Am sosit în prima lună a anului. Celălalt an. 

     Cică Luna era Calmă. Soarele n-am habar, au trecut câteva ore până ne-am întâlnit. Probabil nu ne-am îndrăgit prea mult, d-aia nu ne iubim acum. Ce să-i faci, aşa o fi cu ăştia, născuţi noaptea. Şi conform Lunii Calme, cică fac totul făra tărăboi, am nevoie de retrageri periodice din lume (cam dese-n ultima vreme), c-aş avea un dezvoltat simţ al anticipării şi cred că după colţ e ceva bun (hmmm, după colţ nu ştiu ce să zic, dar prefer să văd partea plină a paharului, c-oricum se va goli), că-s adaptabilă şi că m-aş descurca în orice situaţie mi-ar oferi viaţa (de descurcat, nu ştiu, dar încerc), că nu mă plâng, dacă nu-mi convine ceva (ar cam trebui s-o fac, nu?).
    Cică mă simt mai bine toamna, că s-ar potrivi la calităţile mele (care calităţi?) şi c-aş avea tendintă să mă izolez, în acest anotimp (parcă nu zice rău). Şi tot toamna aş gândi mai limpede şi c-aş fi mai productivă, pe măsură ce se răceşte timpul (deci, clar, eu cu Soarele nu ne iubim şi-s şi tută, când e el prin preajmă).
    M-am născut într-o zi, mă scuzaţi, noapte cu ghinion, conform unora, după mine, m-am născut, când a fost să mă nasc.
    Nu ştiu dacă Mercur era retrograd (dar pot afla, dacă vă interesează), Pluto dansa cu Venus şi altele, dar ştiu că nu mi-aş schimba data naşterii, dacă ar fi să aleg.
     Nu mi-am aniversat niciodată noaptea de naştere şi nu-mi plac cadourile. Tocmai am aflat că-s alţii născuţi, în apropierea aceleiaşi zile, care gândesc la fel. Şi consider c-atunci urările ar trebui să le primească părinţii mei, ei au depus efortul de a mă concepe. Prefer o buruiană culeasă de pe şanţ, în locul unui buchet de trandafiri apretaţi. Prefer o piatră-n gură, decât o pupătură falsă. Simplu, nu?
     M-am născut într-o noapte şi de atunci alerg prin viaţă. Într-o zi o să mi se spună să mă opresc, dar până atunci, înaintez în vârstă.

2 comentarii:

Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."