Femeile din viaţa mea şi-a altora

    Nu, nu mi-am schimbat orientarea sexuală.
    Nu, nu-i vorba nici despre acele femei, care au fost blânde, aspre, bune, rele, dure, iertătoare, îndrumătoare. Nu, din păcate, majoritatea femeilor din viaţa mea a fost.A fost şi atât.

    Postarea asta începusem sa o mai scriu, odată, dar am revenit la sentimente mai bune şi am şters-o. Din păcate sau fericire (re)sentimentele de odinioară şi-au făcut apariţia şi cu greu am să le îndepărtez.
   M-AM SĂTURAT CA DE ECZEMA, pe care o am pe limbă de câteva zile, DE FEMEILE FIDELE ŞI CĂSĂTORITE SAU FIDELE ŞI-N RELAŢII DE DURATĂ (4 ani, 6 ani, 8 ani)!!!!!
   Aveam vreo câţiva ani, când verişoarele mele, domnişoare fiind, deja-ncepuseră a şti, despre viaţa cu arabii. Nu pricepeam eu prea multe, dar aşa o scârbă simţeam, când le recuperau părinţii (bine, probabil era doar din neştiinţa mea, despre arabi). Apoi, am mai crescut şi-am priceput eu de ce (nu ştiu ce rudă-mi vine) fata verişoarei mele (care a iubit un ungur) era doar cu puţin mai mică decât mine. Na, c-a iubit un ungur nu-i nicio problemă (sincer, în prostia mea de copil şi eu mă simţeam "îndrăgostită" de el. De el  şi de cumnatul lui, adică de vărul meu), că s-a măritat cu el la 17 ani, iar nu e, dar problema a apărut mai târzior, când a-nceput a-l înşela. Şi vă jur că era bărbat frumos, înalt şi cu bun simţ. Unde mai pui, c-avea şi funcţie importantă, pe vremea aia. Na, femeia tot femeie (acel gen de femeie).
   Mai apoi, au existat femeile, care făceau coadă la unchiul meu. Frumos bărbat, frumos şi-acum, pe la 60 de ani şi încă asaltat. Eu nu zic c-a fost el, sfântul din cărţi, nu, n-a iertat nimic, din ce i-a plăcut, dar nu le-am înţeles pe ele.
     Au urmat femeile, care făceau schimb între ele. Bine, n-ar fi un bai, dar făceau schimb între ele şi alţii, pe când soţii erau de serviciu. Şi iar m-a apucat lehamitea.
    Au urmat femeile de vârsta mea, care nu "m-au dezamăgit", au continuat tradiţia.
    Şi-acum mai nou femeile mult mai mici decât mine. Exact, femeile, care m-au şi făcut să revin la vechile (re)sentimente.
    De ce nu se poate să spui "Stop" şi să-ncepi o altă relaţie, dacă tot te-ai plictisit, decât să trăieşti, minţindu-te singură?!?! Pentru că eu aşa văd, că nu-l minţi doar pe el, te minţi şi pe tine.
   Am aşa o mare scârbă şi-o lehamite, de nu vă pot descrie. Şi nu, nu generalizez, dar m-am săturat de "prietene", care-şi înşeală soţii şi pe mine mă cred proastă (da, eu consider că ele mă cred proastă, când fac anumite lucruri şi au impresia că nu mă prind), de femei, care ies prin curtea vecinului, că să nu le vadă alţii, de unde ies cu adevărat, de femei, care "stau peste program", la serviciu, dar un altfel de serviciu.
    Săptămâna asta, pentru unele femei, a fost ca Februarie, pentru pisici.
    Eu mă fac că nu văd, dar oriunde aş întoarce privirea, dau de ele şi nici măcar Paraziţii nu mă mai pot scoate, din lehamitea asta.