Dacă-i nuntă-i şi concurs

               "Scoate mamă turta
                Uite vine nunta
                 Lăutarii cântă
                 Veselie multă
                 Scoate plosca tată
                Chiuieşte-o dată..."
     Toată viaţa m-a urmărit melodia asta (vrei s-o asculţi, o găseşti aici). O cântam şi răscântam mai des decât spuneam "Căţeluş cu părul creţ". N-am auzit-o din căsuţa de 9 luni, dar am participat la nunţi din primele luni de formare. Poate tocmai d-aia-mi plac şi-n ziua de astăzi.
     Mereu am zis că-i deplâng pe fotografii, care participă la nunţi (e şi o postare dedicată acestui subiect). Aşadar şi pe fotograful de nuntă, Lucian. Au o răbdare cum puţine persoane au. Suportă ceea ce puţine persoane suportă. Le place, nu le place, acolo stau, cu zâmbetul pe buze. Cu siguranţă că înainte de a avea nevoie de un fotograf, ai nevoie de o rochie de mireasă sau alte accesorii, le poţi găsi cu uşurinţă la Casa Anke.
      Am fost mereu între generaţia aia şi cealaltă, între cealaltă şi asta. Şi asta a făcut ca locul meu la nunţi să fie mai mereu printre stropolitori.Când la tata, la sectorul de băuturi, când la mama, unchi, mătuşi si alte rubedenii, la sectorul mâncăruri. Ce mai palpitantă nuntă şi care nu poate fi detronată e nunta unui văr, care a luat de soţie o fată din Rădăuţi. La două săptămâni, după ce au făcut nunta acolo, au venit să facă nunta şi la Băicoi. Nu era prima nuntă în două locuri, la care participam, dar era prima nuntă cu soacră mare foarte zgârcită. Bun, tata la băutură, restul la bucătărie. "Barul" tatei în magazia casei vechi, chiar în faţa geamului de la bucătăria din casa nouă, unde se pregăteau delicatesele. Se face ora 13, se face 14, mesenii veneau târziu (cununia civilă fiind făcută şi o cununie religioasă cu nouă naşi), bucătăresele munceau, barmanul punea gheaţa, cortul decorat cu papură (aţi prins nunţi d-astea?), foamea urla printre toţi. Cei de la bucătărie mai ciugulea ceva, când soacra mare era cu spatele, dar restul urla pe la colţuri. Cine să ducă măcar câteva felii de salam şi vreo trei măsline înfometaţilor? Eu, bineînţeles, că doar eu eram cea mai mică şi nu-mi pierdeam timpul cu tapatul părului, scosul ochilor şi altele. Şi unde le duceam, ca să nu fiu văzută? În păpuşi, că doar le luasem cu mine. Şi treceam pe lângă soacra mare şi-mi stătea inima de fiecare dată, nefiind nevoie nici măcar să se uite la mine. Şi-a-nceput nunta, şi-a fost frumos şi ne-am distrat (şi pentru prima şi ultima oară-n viaţa mea am auzit numele de Lori la un băiat. Şi lor iîi ziceam şi verişoarei mele, că o chema Loredana şi aşa ciudat mi se părea s-aud Loredan, că mă gândeam că-i fată, pe dedesubt) şi-au sosit potroacele şi ziua mea. Şi toate rudele veneau şi-mi urau, că eram la păpuşele cu verişoara Lori. Şi eu ce spuneam?!?!..."Mâncaţi, că eu nu sunt soacra mare, eu mi-am făcut provizii d-aseară".
        Legendă: soacra mare era sora sau cumnata tuturor stropolitorilor. Şi încă mai este.
   Am văzut multe la nunţi, dacă ai chef, poţi căuta poze pe blog. Am asistat la nunţi cu mirese triste, m-am întrebat de ce se cântă melodii despre iubiri pierdute, la nuntă, am auzit de nunţi, unde naşul a plecat cu fina, de nunţi, unde mireasa s-a evaporat cu darul. Părinţii mei chiar au fost la o nuntă, în timpul cutremurului din '86. Au mers a doua zi cu darul, pentru că în acea noapte toată lumea s-a grăbit s-aungă acasă, la copii. Am făcut propria analiză gramaticală a cântecului Ia-ţi mireasă ziua bună si-am avut dileme cu hora mare. Am vrut să ştiu ce dans e acesta, mi-am dat seama cine-i şeful, dilema cu darul înca o am, dar cea mai minunată amintire, despre nunţi, e cea legată de "adusul prăjiturilor". Nu era nuntă, la care să nu-i strecor mamei, în plic, sau tatei, în haină, punga pentru prăjituri. Culmea? Nu eram cu dulciurile, dar adoram senzaţia de a scotoci prin punga cu minuni.
     Printre întâmplările amuzante, s-a numărat cea de la nunta unei verişoare, când tatăl, împătimit al porumbeilor, a sosit la câteva clipe, după ce aceasta a spus "Da"şi-a cerut un bis şi pentru el. Şi cea de la propria cununie civilă, când făceam planuri cu MIRC, cum să spun "Nu" ca să ne amuzăm. Noroc (sau nu) cu primarul, că ne-a auzit şi m-a chemat, pentru a-mi explica urmările.
    Am scris astea, nu neapărat pentru concursul organizat de OCTOCAT, ci pentru că-mi sunt dragi nunţile, dar vă recomand cu multă încredere, participarea.
     P.S- când nu eşti participant direct la nuntă, poţi vedea multe. Plăcute sau neplăcute.