Mult prea normale, de la o vreme

         În sfârşit pot spune, că nu-s eu, fără telefon. Nu-s tot eu, în starea asta. Pentru cine nu ştie, sunt atât de ataşată de telefonul mobil, încât mi se întâmplă ca să-l  uit, pe la serviciu, să uit ca să-l încarc, să îl las în casă, eu să fiu afară, să plec fără el şi multe altele.

       Azi am fost prin Vestul Sălbatic (sălbatic e, m-am convins) al unui oraş şi cum mergeam liniştite pe alee (eu şi colega mea de drum), eu căutând în geantă telefonul, pentru a comunica ceva, unei persoane, numai ce-auzim ţipete şi-njurături. Ce mirare, că deja era super mirare, când am văzut o fetiţă la vreo 10-12 ani cum ţipa la o femeie, care avea vreo 60-65 de ani. Şi tot căutând telefonul, aud şi nişte domni de undeva de sus, cum strigau tot la fetiţă, cum că n-ar trebui să fi făcut, ceea ce a făcut (nu ştiu, dac-am înţeles eu bine, dar ceva legat de o cadă sau vană) şi doamna îi spunea fetei să nu se bage, că ea discuta cu băieţii şi va merge la poliţie. Ce-mi auziră urechile? "Mă bag, fă, că eram şi eu cu ei şi mă piş pe tine, poţi merge, unde vrei". Ptiu, ce dumneata, ce respect, ce discuţie (specific că fetiţa avea pielea albă, nu era de altă etnie, cum ar crede unii. Avea-n mână un taciscrin şi era foarte curată), direct la jigniri. Ne vedem de drum, deşi eram situate undeva între ele, femeia-n vârstă îşi continuă drumul şi-n timp ce formam numărul, o aud spunând ceva de poliţie şi şcoală. Domnii de la ultimul etaj spuneau şi ei ceva, interesant sau nu, eu mormăiam din cauza telefonului, când apare o femeie, la vreo 40-45 de ani, care-i spune femeii în vârstă, deşi auzise cuvintele adresate de fetiţă, că n-a făcut-o ea, că să nu se bage şi altele, neînţelese de mine. Femeia-i dă o singură replică: "halal educaţie a primit", doamna proaspăt apărută vocifereză într-una şi deodată aud poc, şi-apoi resimt un poc mult mai mare şi mi se zdruncină Guliverul şi piticii. Colega de drum mă trage de mânecă, femeia-n vârstă strigă, domnii de sus vociferau. Hait, ce-a fost asta?! Că doar nu m-a lovit OZN-ul de 17:50 (cam atât era ora)?!?!? Nu, nu OZN-ul mă lovise, ci doamna nebuna mai tânără, care a luat un pumn de pietre şi-a aruncat cu ele înspre femeia mai bătrână, dar a nimerit o super maşină (sper din toata inima ca proprietarul s-o smotocească bine, când o prinde-o. Era din cartier şi sigur stătea pe la blocurile vecine, după cât de repede a revenit din piaţă) şi partea telefonului, din dreptul urechii mele (mulţumesc Domnului, că până atunci sunase numai ocupat si-am fost nevoită să duc, pentru a treia oară telefonul la ureche).
      Scuze?!?! Ce-s alea?!? Numai că s-a speriat puţin, când i-am adresat doar câteva cuvinte şi-o privire.
      1.Eu zic că pune Doamne Doamne ceva-n Soare, de s-a dilit lumea aşa.
      2.Şi cum, de a găsit femeia aia, pietre, că eu, la sat fiind, uneori, dacă vreau să sparg vreo alună sau vreun sâmbure, renunţ din motive de negăsit pietre ?
      3. "D-aia zic", nu se ştie ce diliu sau ce dilie te taie de pe listă-ntr-o zi şi n-apuci să mai zâmbeşti.
      4. Mult prea normale, de la o vreme, astfel de situaţii.
      5. Şi, dacă eu mergeam şi-mi înfigeam unghiile-n gâtul nebunei, pe cine amenda miliţia? Se ştie...