Duminica egal poezie

Despartire
Vasile Voiculescu

Cand falfaisi naframa in albul steag al mainii
Se oglindea amurgul in apele fantanii;
Alaturi, sagetata in inima de frica,
In clipa despartirii gemu o turturica,
O rodie necoapta cazu, de vierme roasa,
Crapand, inabusita de iarba somnoroasa
Si, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Iesea, palit si rece, luceafarul iubirii,
Trecand ca peste-o rana, pe-un vanat cer ca fierea.
Plecat peste fantana, vedeam in fund durerea
Cum turbura adancul venind sa se adape
Si prefacea in sange clestarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul si vestedul luceafar
Si cum porneai departe si singura tu, cea far�
De mila, luand cu tine in albul steag al mainii,
Ca-n zari sa mi le fluturi, naframele luminii,
Lasandu-ma, din golul fantanii cu balaur,
Sa ma priveasca noaptea cu ochii ei de aur,
Pe cand, cerand si dandu-si c-un bun ramas iertarea,
Se-mbratisau in umbra iubirea si uitarea.