sâmbătă, 28 ianuarie 2012

"Ecşi"

   Nu vorbim despre ecşii/ecsele (foştii/fostele), de care te-ai îndrăgostit, dar n-aţi avut nimic de împărţit (în traducere, te-ai îndrăgostit, n-a fost nimic între voi, nici măcar pritenie), ci despre foştii/ fostele de-adevăratele.
    Şi nu vorbesc de rău. Să fie sănătoşi, s-a sfârşit, nu-i un capăt de lume, "adevărul doare, dar trece", ca să citez dintr-alţii.
   Melodia asta-mi place mult, aşa că-n timp ce o ascult şi aberez, despre subiect.

Valeriu Penisoara - Fosta iubire
   




   Unii dintre noi, am avut parte de o fostă relaţie, alţii au fost mai norocoşi, le-a ieşit din prima. Dar am şi eu o întrebare, pentru cei cu foşti: voi nu v-ati săturat de întrebările altora referitoare la foştii/fostele? Adică, despre un/o fost/ă de multă vreme ajuns la stadiul acesta. De ce au oamenii tendinţa să întrebe, despre relaţii de mult apuse, despre sănătatea (ah, dacă ar întreba de sănătate, ar fi mai bine, cred) fostelor, atunci, când descoperă cine e fosta/ul? Acum, sincer, de ce nu-ntreabă de iubiri recent apuse? Aaaa, nu ştiu, n-au habar că între timp ai mai iubit şi chiar iubeşti, deşi nu esţi într-o relaţie? Păi, n-au, că nu-ţi spui viaţa oricui, dar de ce prima întrebare, după ce descoperă întâmplător că fostul/a este printre cunoştinţele lor, e "şi...s-a căsătorit? E cu cineva?". Nu-nţeleg orice mi-aţi face. Dacă tot roade curiozitatea, precum Jerry la Şvaiţer, mi s-ar părea mult mai firească întrebarea "fosta/ul trăieşte?". De ce te-ar mai interesa dacă e sau nu într-o relaţie?! S-a sfârşit? Amical sau nu, asta depinde de fiecare, dar de ce s-ar încărca unii cu probleme altora? Atât timp cât unei persoane nu-i pasă ce face fostul/a, de ce le pasă altora?
       Complicată întrebare, nu? Ei bine, complicată şi mult mai aberantă decât aberaţiile mele mi se pare vorba folosită de unele femei divorţate. Zisei unele, da? Care vorbă? Uite asta "măcar eu ştiu cum e, altele nici măcar n-au avut statutul ăsta". Măi, mă ia aşa un leşin şi la propiu şi de râs. Apoi, cum adică? Bun, fuseşi căsătorită, a intervenit ruptura de gradul "nici cu Bizonul nu mai putem sta lipiţi", ai trecut la stadiul de divorţată, care-i ideea? Că eu tot nu pricep. Adevărul despre fisură îl ştiţi doar voi, că doar lu l-or şti alţii mai bine. Nu, ei doar presupun, că ai fost lăsată sau că ai lăsat. Şi-atunci, una din femeile, neajunse momentan la stadiul de mariaj, nu poate crede că ai fost părăsită? Ba da, şi-atunci, zăuu că nu-nţeleg, cum stă treaba asta.
       Şi zău, că nu-mi bat nici capul, dar mă ia aşa o lehamite asistând fără voia mea la unele discuţii, că simt că niciun lămâi cu tot cu scoarţa nu m-ajută, în acele momente.

2 comentarii:

Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."