Cum îmi vorbesc clădirile şi mesajele de bine

      N-am înţeles niciodată oamenii, care trimit sms-uri stas. A murit imaginaţia? S-a dus căldura sufletească şi mesajele au devenit o obligaţie? Eu cam aşa văd.
     Am început să primesc mesaje cu urări pentru Crăciun, cu vreo două săptămâni înainte de marea noapte. Mesaje stas, mesaje de la numere, pe care nu le cunosc, mesaje, care nu-mi transmiteau nimic.

     Am primit mesaje şi-n Ajuns şi de Crăciun. Mesaje, care ori începeau cu "fie", ori erau mesaje primite şi copiate, ori 98 % dintre ele, semnate. Şi nu semnate oricum, ci cu numele complet, inclusiv cratima de rigoare, la unele. Vedeţi citiţi (şi logic, vedeţi) voi, eu mesajele astea le-am văzut ca pe mesaje primite de cei care mi le-au trimis, copiate apoi si schimbat doar numele.
      Am scris un mesaj, nici prea plin de imaginaţie, nici prea plin de urări, nici prea sofisticat şi-am ales persoanele, cărora l-am trimis. Ca răspuns, am primit de la mulţi dintre cei, care-mi dăduseră mesaje stas, alte mesaje stas. Drept dovadă, că s-a uitat cui s-a trimis şi s-a retrimis un altul stas, primit între timp.
     Mesajele astea parcă ar fi trimise de clădirile acelea, despre care aud în reclamele, de la radio.
     Uite cam aşa "complexul ... vă ureaza LMA", "restaurantul ... vă urează sărbători fericite". Ştiţi cum îmi sună mie astea? Că anumite clădiri îmi urează mie şi ascultătorilor numai bine. Şi zău, că m-aş opri, când trec pe lângă ele, să le urez şi eu câte ceva, dacă n-aş şti că administratorii/ patronii/boşii urează. Pentru reclamă, pentru nereclamă, treaba lor, dar sigur n-au puteri, pentru a vorbi cu clădirile lor. Deşi, sincer, orice patron şi-ar dori asta, dar orice patron ar trebui să ia înainte şi pastilele de inimă.