"Vă rugăm luaţi loc la mese"

Voi mai ştiţi nunţile alea de odinioară? Sincer, parcă-s de acum câteva secole, la ce fel de spectacole pregătesc mirii acum. Şi tot sincer, mie-mi plăceau mai mult alea.
Aşa, la subiect, dacă le mai ţineţi minte înseamnă că vă amintiţi şi de luatul darului.
"Vă rugăm să luaţi loc la mese, se va striga darul... " şi-apoi începeau "naşul mare a dăruit tinerii căsătoriţi (nu conta că nu erau tineri) cu 13 vile la Mamaia", "socrii mari au dat un ginere frumos(ce mă distra datul ăsta) şi suma de ...", şi nici ăia mici nu erau mai prejos "socrii mici au  dat  o mireasă frumoasă (dădeau unii altora într-o veselie) şi suma de...".

Aţi intrat în atmosferă? Bun, reveniţi la invitaţia lăutarilor la mese şi amintiţi-vă ce făceau, când ajungeau la naşul mare? Ăăăă? Gata? Băteau cu furculiţa-n farfurie, de parcă pregăteau o omletă. Şi nu că mi-ar fi displăcut o omletă la orele alea, dar de ce la nicio nuntă n-a existat lăutar, care să ia lingura în locul furculiţei? Oare era folosită furculiţa pe post de armă, în cazul în care nu vroiau să scoată darul corect?
Bonus, vă spun una în comun între două nunţi total diferite, una de oameni din genunchii munţilor, peste 90  oieri de meserie şi alta, într-un local select, cu invitaţi pe măsura mirilor, din aceia de "se lăfăiau în bani": la ambele cineva avea condica de dar. Dacă la nunta ţărănescă am înţeles misterul (să ştie şi ei cât să dea la nunţile următoare sau să nu mai stea să numere banii) şi m-a distrat că erau trecuţi pe categorii: din partea naşului, a miresei, a ginerelui şi a socrilor, separat, la nunta cealaltă nici azi n-am înţeles de ce scoteau foile şi bifau ori de câte ori cinvea pleca şi îi dăruia.
Măcar la nunta ţărănească a fost organizată contabilizarea pe un caiet şi nu s-au ocupat mirii de asta, pe când la nunta "împărătească" mirii nu nimereau niciodată foile corecte.