Ştiţi cântecul acela de munte în care se cântă despre amintiri?
Uite aici, dacă ai chef de ascultat aşa ceva şi uite refrenul dacă n-ai chef, dar vrei să înţelegi ce filozofez:
"Dacă n-ai amintiri, amintiri
N-are rost să-ţi spun că timpul a trecut
Dacă n-ai amintiri, amintiri
N-are rost să-ţi spun ce-ai pierdut"
Câteodată filozofia asta, mă face să-mi doresc ca amintirile să dispară o dată cu pierderea unei persoane dragi. Nu mă refer la despărţirile alea de iubi sau de pisi, astea cu timpul trec, mă refer la despărţirile alea definitive.
Ahh, dacă ar dispărea şi amintirile odată cu persoanele acelea foarte dragi, sigur n-ar mai fi un anumit dor şi sigur sufletul ar avea mai puţine de îndurat.
Sunt egoistă, ştiu, am mai zis-o, dar uneori aşa aş vrea să fie, să dispară şi amintirile atunci.
P.S- am atâtea "întrebări existenţiale", dar n-am starea, mi-e dor.
Nu știu cum ar fi fără amintiri, cred că totuși ar fi mai rău chiar dacă nu ar mai durea așa tare..
RăspundețiȘtergere@madMe-sa nu dispara toate,ci doar cele legate de oamenii aceia.Stiu ca-s egoista,dar simt ca inima mea va ceda in curand si va lua drumul sufletului ajungand mai rau decat praful de pe toba.
RăspundețiȘtergere