Cum să îti pierzi "muşterii"

      Un alt semn de îmbătrânire e ăsta: uitarea. Noroc cu madMe, că scrise ea despre ceva asemănător.

      Apropo, treaba asta cu îmbătrânirea e o glumă. Am specificat asta pentru nişte persoane, care au impresia că eu vorbesc/scriu serios, când spun asta.
      Nu e vorba de îmbătrânire, e vorba despre faptul că-mi zic că e o idee pentru blog, dar că nestându-mi capul doar la asta, uit.
     Deci/ aşadar, cuvinte d-astea, pe care n-ar trebui să le folosesc la început de propoziţie, cum sa îţi pierzi clienţii în zilele noastre, zile care nu prea îţi dau posibilitatea asta.
      Eu am idei câteodată. Ei bine, ideile astea nu sunt mereu bune, câteodată sunt geniale. Ştiu că sunt modestă.
        Una dintre genialele mele idei a sosit în Iulie (cred c-a adus-o vreo pasăre călătoare) şi consta în montarea unei uşi în locul unei bucăţi de rigips. Uşa fiind în propria casă eu gândii aşa, că doar n-oi lua uşă de cort, când celelalte sunt de autoturism. Nu, îmi trebuia o uşă oarecum asemănătoare.Bun, dau fuga în vestul oraşului (Cioceanu e la Vest?- întrebare pentru locuitorii oraşului respectiv, că poate or fi vreo doi, care citesc p-aici), observ dispariţia firmei respective de la sediul respectiv (asta după ce sunasem la numerele de pe site.Asta e cu memoria selectivă, reţine ce vrea ea. Ştiu că l-am repetat pe respectiv) şi revin acasă, normal, dacă n-am găsit firma. Şi caută, şi caută, şi caută... uraaaa (dacă eram Arhimede strigam Evrikaaaa, probabil), ţup, ţup (în traducere săream), mai am cartea de vizită. Deja eram în August; sun la numărul de pe cartea de vizită, mă prezint, cer detalii, bla, bla, bla, îmi spune omul de ce nu mai are firma respectivă şi-mi dă întâlnire la cimitrul Bolovani. Vine ziua Q, iau tatăl din dotare şi pe principiul aşa fiică, aşa tată, ajungem cu 40 de minute mai devreme (nu ştiu ce calcule am făcut, de am plecat de acasă de la 17 pentru a fi acolo la 18:30). Ne-am plimbat prin cimitir. Nu Bolovani, cimitirul Eroilor, am ascultat eu poveşti de război şi de armată şi ca să mă reîntorc la subiect, pe la 18:40 l-am sunat şi pe "uşier". Şi-a cerut scuze, a zis că locuieşte la câteva case depărtare şi că va ieşi tatăl dânsului să ne întâmpine până apare dânsul. Ora la care a sosit nu mi-o amintesc, dar neavând o uşă identică (sincer, nu cred că şi-a închis firma numai din cauză că i-a fost spart magazinul de două ori, după cum a spus, ci şi din cauza crizei) ne-a arătat modelele de uşi, pe care le mai avea. Noroc, sau ce-o fi fost, chiar am găsit una din acelaşi material şi care mergea ca unsă, dacă i se lua un pic din înălţime. Vrem să dăm avans, nu e nevoie, ni se spune. Bun, trec câteva zile, mai trec câteva, deja mă gândeam că vine iarna şi rigipsul era deja istorie în locul respectiv, îl sun. Mi se spune că mă va anunţa, că n-a putu lua legătura cu "meseriaşul". Mi-a spus o dată, mi-a spus de două ori, a treia oară deja am plecat în căutare de uşi prin tot oraşul (apropo, ştiţi că majoritatea uşilor sunt "de-a gata" şi nu se mai fac pe comandă?Comanda nu consta în suflat cu aur, că acum se poartă la mâncare, ci într-o lungime cu 15 centimetri mai mică decât uşile normale şi o lătime mai mare cu vreo 10 cm). Acum am o ramă de termopan şi-n locul geamului o oglindă imensă (aia de care mă speriam la început şi care m-a făcut să mă întreb mai devreme).
          Cazul doi: ca orice om gospodar, vara sunt cu sania, iarna-s cu carul (v-am zis că sunt modestă). Prin Octombrie vin ideile alea, de amenajat tenul casei.Se rezolvă în două zile totul, rămâne partea de jos. Parte, pentru care se dădea întâi comandă de material la o firmă de prin estul aceluiaşi oraş (aia cu siglă verde cu portocaliu). Dau comanda, las număr de telefon, vreau să dau avans, nu-i nevoie, mi se spune şi aici, dar să revin eu cu un telefon să spun numele meu sau codul, ca să îi întreb, dacă au sosit materialele. Trec cele două zile şi sun. Aştept, mă caută, încă aştept, încă mai caută, acum după cod, încă aştept cu gândul deja că a doua zi să plec la colindat şi alte magazine, când deodată aud "aaa, n-a sosit comanda, colegul a uitat să ne arate şi această pagină. V-o aducem săptămâna viitoare". Bun, poate-au adus-o, habar n-am, deja când a fost săptămâna viitoare, casa mea avea tenul aranjat. Sper că şi ceilalţi opt, care erau înaintea mea pe aceiaşi foaie, nu s-au lăsat fraieriţi (nu mai zic cum ni s-a vorbit la alte departamente ale aceleiaşi societăţi). Şi mai sper ca după mine să mai fi fost vreo câţiva, care la fel, nu s-au lăsat fraieriţi. Am văzut cu ochii mei, când colegul acela a scris comanda inclusiv în caietul de comenzi, nu doar în pc.
          Aflu acum ceva vreme că au mai fost cazuri de uitare d-asta. Alţi trei cunoscuţi au avut probleme cu uitarea lor.
          Lungă postare, dar ce vroiam să vă spun: pe banii voştri n-aveţi de ce suporta nesimţirea unora.
          Ştiu că eu sunt doar un pahar într-un ocean, dar dacă mai sunt câteva pahare ca mine, într-o zi poate te-or afecta şi-oi ştii cum să îţi tratezi clienţii.