▼
duminică, 13 noiembrie 2011
51 de ani
Niciodată n-am înţeles de ce ea nu? De ce ele ( Teodora Ungureanu, Mariana Constantin, Anca Grigoraş, Gabriela Truşcă. Georgeta Gabor ) nu. Zău, acum serios, nu cred că-s oameni, care să le fi prins live, pe-aici, prin jungla asta, dar eu mi-aş dori să revăd măcar o mică "reunire" a lor la o emisiune tv.
Eu o tin minte pe ea, dar mi-amintesc şi de Teodora Ungureanu şi cum îmi imaginam eu toate dialogurile lor, toate exerciţiile, tot, tot ce citeam în cartea lui Chirilă. Pentru că da, eu aşa-mi amintesc de Nadia, întâi citită şi apoi văzută la tv. Şi cine să-mi citească mie de dublu flick flack-uri şi Tsukahara (numai numele şi mă înspăimânatam), de Neli Kim şi Turişceva (să mă scuze, dacă nu le-am scris numele corect), de Korbut şi altele, care acum nu-mi vin în minte, dar mai târziu sigur vor fi prezente, când eu aveam chef de lectură, doar în orele alea, în care era şi emisia tv sau sor'mea era la discotecă?! Cine să-mi citească? Eu, c-aşa am început, am "citit" întâi pozele şi apoi i-am sâcâit până mi-au povestit, ca abia după căţiva ani, să pot citi şi cartea.
Asta e, nu ştiu toate datele de naştere ale rudelor, ale vecinilor, ale amicilor, dar ştiu de acum mulţi ani de zile, că, după ziua Nadiei, urma ziua Teodorei.
2 comentarii:
Preia legatura si exprima-te liber/a.Cu toate astea, daca nu iti place,injura-ma pe mine,nu pe rudele mele si mai ales nu ma trimite unde am locuit noua luni. Fii original/a!
Aaaa,da, imi rezerv dreptul de a selecta comentariile,asa ca, daca esti de pe un anumit site porno si insisti in a-mi ridica in slavi postarile,iti spun ca "niciodata nu iti va fi aprobat vreun comentariu.Orice reclama se plateste,macar citind ceva interesant."
eu de gimnastica la teve nu-mi amintesc mai deloc. imi amintesc insa de campionatele de la Sala Sporturilor unde ma ducea tata, si de cat de frumoasa imi parea zona aceea cu case vechi din Ploiesti. Eram invechita de mica. :)
RăspundețiȘtergere@Mihaeladm- la tv mi-amintesc,mi-amintesc de altele.Deja cand am perceput eu tv-ul cum trebuie ele nu mai erau in plan principal,dar pe mine m-a marcat cartea.Eu cartea aia am citit-o si recitit-o si nu-i an sa nu o rasfoiesc macar o data,desi n-am practicat niciun sport.Din carte am aflat de relatia Nadiei de prietenie cu Teodora si mi-o imaginam pe Teodora cum avea grija de ea.
RăspundețiȘtergere