De Sâmbătă până la orele astea, mă tot frământ. Mă frământ precum se frământă coca. Îhî, e bine aşa, coca aluatul, nu Coca femeia, de pe antebraţul bărbaţilor, ce îşi făceau înscrisuri cu tuşul, pe vremea când erau în armată. (ca o paranteză, asta cu Coca şi coca o ştiu din copilărie, de aici, n-a fost mintea mea aşa de inventivă). Am închis paranteza şi revin, mă frământ aşa de mult, că am să ajung un cozonac pufos, dar tot nu pot înţelege (ştiu, sunt o neînţelegătoare) nişte cuvinte auzite atunci. Nu, nu-s în chirilică sau vreun dialect chinez vechi, nu, sunt în româna zilelor noastre, dar baiul e că eu la următoarea afirmaţie, tot nu-i găsesc explicaţie.
Cum frate, soră, vere, unchi,mătuşi si ce alte rude sunteţi voi cu alţii, să spui că "a venit frgiul şi copilul n-are haine, să vedem când i-om lua", dar bani de şaorma, de ţigări, de plimbări, de litrii de suc zilnic, de ronţănele, de chipsuri sau de orice altceva, care n-are legătură cu copilul, să fie?!?!
Aveţi voi vreuna? Că eu n-am.
Aştepţi să vezi cine şi ce-i mai aduce copilului? Aşteaptă, dar oamenii s-au săturat, chiar dacă copilul le e foarte drag.
Apropo, cum naiba să invoci acelaşi lucru, lipsa bailor, pentru nişte analize, pe care trebuia să i le faci aceluiaşi copil de mai bine de o jumătate de an, dar în concedii să te duci?
Nu context că aş fi dusă, dar asta cred că e o întrebare firească.
Era o melodie cândva:
"cununăm şi botezăm
dar la iarnă ce mâncăm"
Pai nu-i frate....lasa-l sa mai astepte. Ce naiba. Cu ocaza asta isi mai dezvolta si el sistemul imunitar. Mdea....copii facuti la betie cu unicul scop de a mari populatia. Revin la o idee mai veche: In Ro ar trebui ca nasterea unui copil sa fie un privilegiu castigat si nu un drept pe care il au toti prostii...
RăspundețiȘtergere:( Ce ma intristeaza fazele de genul..
RăspundețiȘtergerePentru distracție se găsesc mereu bani deci. Unii nu au nicio logică, zău...
RăspundețiȘtergere@all- trist e ca mama e cea,care nu prea are treaba cu copilul.O singura intamplare ca sa va dati seama mai bine "intr-o zi oarecare, bunica fetei a pregatit cartofi prajiti si friptura de pui,pentru fiecare in parte.Mama a mancat portia ei si apoi si copanul copilului si cand matusa copilului i-a zis "ala era al ei,de ce l-ai mancat?, mama a zis "las' ca fata mananca cartofi".Trist,nu?Foarte trist.
RăspundețiȘtergere