Cu parfum de copilărie

"Eu sunt copilul ce viseaza
In orice noapte numai cai.
Salbatici naravasi si tineri
Trecand spre mine in alai.
......................................
Ii vad in bezna noptii mele
Cu insomnii fara temei
Si mi-e atat de dor de dansii
Cum numai grecilor de Zei. "
Ştiu că am avut poezia de Duminică şi că nici măcar nu mai e Duminică, dar mi-e dor. Mi-e dor de o zi cu şi la cai, mi-e dor de o anumită perioadă, mi-e dor de oameni, mi-e dor de fân, mi-e dor de păsări, dar cel mai dor îmi e de cai şi-o zi anume. 
Am fost luna trecută într-un loc cu prea multă aromă a copilăriei, unde mă simţeam ca-n Rai, în zilele de vacanţă,când ne lăsau să fugim în mahala şi să ascultăm genul ăsta de muzică, de ni se întindeau mucii până la barbă. Erau nişe femei (puteţi citi ţigănci) acolo, care cântau cu atâta patos, de ziceai că le-a dat Gabi Luncă lecţii la toate, înainte să părăsească mahalaua. Acolo am văzut primele acordeoniste (merge, dacă sunt femei?), taragotiste şi violonceliste, dar cel mai mult îmi plăcea doamna de la ţambal. Ahhh, ce-aş da să trăiesc măcar o jumătate dintr-o zi de atunci. Ce aş da? Zece ani din viaţă. Şi cu alte zeci pentru alte clipe dorite, s-ar crede că deja am depăşit limita, dar nu, îmi rămâne doar aroma şi trăiesc prezentul.
Atât mi-a mai rămas din aroma aia, dar înca o simt prezentă:
o păpuşă cu "îmbunătăţiri" de blond, dar rămasă la fel cum am pregătit-o acum mulţi, mulţi ani

 un cărucior de butelii

 o uşa, care ducea în locul cu minuni (ceapă şi carne curdă afumată)

 o privire pe Valea Slănicului

 o gârlă

 o gară...prea plină cândva, prea tristă acum

 aceiaşi gârlă

 un pod, care a luat locul vechii punţi

 un derdeluş de vară

 o savoare de altădată

 o mahala modernizată

 un cal/ o iapă, nu ştiu, n-am stat să studiez

 şi ce-a mai rămas din iapa, pe care o călăream odinioară. Iapă pentru care aveam nevoie de scaun, ca să ne urcăm.

 şi zahărul. Nu-i cel de atunci, cel pe care-l mancau caii în pădure la Cazacu, dar din ziua aia am în gentutţa de la camera foto, un cub de zahăr împachetat în şerveţel verde.

Vreau un cal şi măcar 15 minute cu el. 15 singură şi alte câteva înainte ca să-mi amintesc.
Poezia-i a lui Mircea Micu şi o găseşti ori într-o postare mai veche, ori într-o carte cu poezii, ori cel mai simplu, Google.
Ciudat, azi m-a reapucat dorul, dorul de cai, dorul de oameni, dorul de mine.