Cu zâmbetul în suflet

Am învăţat de la părinţi, că o să am ce îmi doresc, numai dacă şi fac ce-mi doresc, n-o să vină nimeni niciodată ca să-mi pună mie steluţe pe tavan, dacă nu muncesc. Am avut o copilărie fericită, n-am fost nici bogaţi, dar nici săraci (mă scuzaţi, dar eu nu-mi amintesc de sticla de Pepsi, băută numai la mare, nu, eu îmi amintesc de sticlele de Pepsi golite Marţea sau chiar Joia, de sticlele de Pepsi, pe care le-a luat apa la Paltinu, cu tot cu frapieră, undeva, într-o zi de Marţi; de faptul că făceam mofturi la aripile de pui şi eram "scarandivă" spunând "astea să le mâncaţi voi, mie să-mi daţi carne". Mă scuzaţi încă o dată, dar cel puţin o dată pe lună, în casă se prepara mâncare de vânat- na, acum poate că de la atâta carne mi se trage şi locul ei prea mic în alimentaţie, acum), dar am învăţat că ai ceva, numai dacă depui un efort ca să ai acel ceva.

Că merg sau nu la serviciu, dimineaţa, cel târziu la ora 7 sunt cu ochii pe tavan (na, dacă eram liliac, eram cu ochii pe podea) şi am o viaţă activă (foarte activă, ar spune unii) şi-ajung să stau la pc, undeva pe la 21-21:30 -22. Asta în cazul în care nu am musafiri :)
Şi azi a fost una dintre zilele active, pentru că-s oamenii, care încă mai ştiu că fiecare păsărică are stolul ei, undeva în creierul oamenilor.
Nu spăl rufe Duminica, dar spăl Lunea, când conform superstiţioşilor "te vorbeşte lumea".
Nu muncesc de Ziua Crucii, dar muncesc de noaptea mea.
Am o viaţă activă şi-n afară de cele 5-10 minute de somn, suficiente mie, în cursul zilei, ajung în pat, undeva aproape de miezul nopţii, dar mi-e bine, mi-e foarte bine.
 (Postarea asta a fost scrisă ca un răspuns la unele întrebări, dar fără nervi)