Nu cred în vorba aia, care spune că, pentru păcatele părinţilor, plătesc copiii, nu cred. Asta ar însemna că Bărbosul, nu numai că e egoist (cum spunea cineva pe net), ci e şi sadic şi stă şi se amuză pe sema propriilor Lui creaţii. Câteodată însă mă întreb dacă ... dacă se poate?
Pe vremea când tata se-ncălţa cu fesul (asta în cazurile bune), nişte flăcăi, care astăzi sunt bunici moralişti, au violat o fată. Fata de atunci a înnebunit şi într-o zi şi-a pus capăt zilelor. Acum, peste ani şi ani, când tata e şi el bunic, nepoata unuia din tineri de-atunci nu-i prea bine, fata unuia dintre ei a ajuns cum nici duşmanilor voştri nu le doriţi.
Pe vremea când eu mă încălţam cu scutecul şi învăţam mersul târâş pe genunchi, unui el i s-a făcut cunoştinţă cu o ea, el într-o noapte, cu ajutorul mamei lui, a închis-o pe ea în casă şi-a violat-o. Deşi era de la oraş (era o vorbă cum că oamenii de la oraş sunt mai liberi la gândire), mama ei s-a ghidat după mentalităţi şi prejudecăţi (sau poate datorită vremurilor) şi-a obligat-o să rămână măritată cu omul respectiv.
Acum, în zilele noastre, când sunt eu destul de mare pentru a avea copii, care ar învăţa mersul, pe care-l învăţam eu cândva, omul de atunci s-a stins, nevasta lui deja şi-a făcut planurile ei şi fiica lor e în stadiul, în care nu ştiu dacă se mai poate face pentru ea ceva.
Am trăit nişte amintiri plăcute, serile trecute, dar în acelaşi timp s-a rupt sufletul în mine şi mă tot gândesc la o soluţie şi din păcate vorba mea, după care mă ghidez "roata, chiar de e pătrată, tot se va întoarce o dată" e valabilă şi în cazuri d-astea.
