Recunosc, tot caut prin memorie şi încă n-am ajuns în adâncuri, din ziua în care Cris-Mary a povestit cu mult curaj, despre ruşinea ei.
Mi-adusei aminte, de seara în care, din motive de altă ruşine, ne scăparăm pe noi cu doar 10 metri până acasă (şi nu, nu aveam 5 ani, ci puţin până în 18- observaţi că vorbesc la plural, fuserăm trei).
Mi-adusei aminte, de cele câteva dăţi, când era să plec de acasă fără anumite obiecte vestimentare, dar nu fu o ruşine prea mare, că realizai şi eu faţă de mine, nu mă ruşinez.
Şi-apoi gândindu-mă, gândindu-mă, azi o făcui, ieşii din casă, pe la 14:25 , fără să ştiu că afară vântul bătea, cum ar spune cântecul, dar fără să mă strângă cineva în braţe, cum spun eu.
Ieşii îmbrăcată într-o fustă cu vreo două palme mai sus de genunchi, model în cloş (culoarea nu vă interesează) şi zbang, din prima m-am trezit, precum Marlyn Monroe deasupra gurii de metrou. Şi ca să fie totul frumos, în momentul acela, pe stradă treceau şi două Cife. Asta e, viaţa ne oferă de toate, unora spectacole, altora obraji roşii.
N-am memorie, ce să fac?
Mi-amintesc doar de un mail, pe care l-am trimis la dracu'n praznic, după e am savurat o sticlă de şampein. Dimineata, când am citit mail-urile, mi-am dorit să fiu struţ.
