Şi n-am să vorbesc nici despre toţi anii de liceu, ci doar depre ultimul, anul acela, în care mai aveai o şansă să te trezeşti.
Eu n-am fost un copil tocilar, recunosc, norocul meu era că prindeam mult la ore. Anul ultimei clase de liceu a fost ca un maraton pentru mine, o navetă între casă, liceu, casă, spital Schuller, casă. Şi orarul zilei era cam aşa:
trezit la 4:30, gospodărit, spălat, plecat de acasă la 6, sosit autobuz la 6:20, intrat la şcoală la 7, ieşit de la şcoală la 12:30, plecat cu autobuzul de 13:15 (la început erau două, mai apoi unul, ca la final să rămână unul, pentru două localităţi), ajuns acasă pe la 14-14:10, mâncat, gospodărit, plecat la Schuller, revenit acasă la diverse ore, în funcţie de vizitele altora, gospodărit iar, spălat şi învăţat, băgat la somn pe la 1-2, în funcţie de cât timp rămânea după gospodărit, pentru învăţat. Şi-a doua zi totul decurgea la fel, şi zău, dacă ştia cineva (mă refer la profi sau colegi), că eu sunt singură acasă, că erau nopţi, în care nu apucam să dorm nici măcar o oră, pentru că stăteam şi mă rugam şi nu concepeam c-a sosit momentul. Am dus-o aşa din Martie până în Iunie şi nici atunci n-ar fi aflat nimeni, dacă nu era motivul banchetului.
Acum, dacă întâlneşti pe cineva din aceiaşi generaţie şi-ntrebi de mine, n-or să-şi amintească decât de "zăpăcita de la B, fata aia de râde mereu".
Eu nu regret nicio secundă alegerea făcută atunci, pentru că a meritat şi dacă aş fi nevoită să o fac din nou, aş face-o fără regrete.
Repet, nu-i o postare de laudă, din contră. Eu am simţit anii de liceu pe bune, cu râs, cu glume, cu învăţat, cu nebunii, dar şi cu un surplus pe plan personal. Aveam o dirigă bătrână, dar de treabă, majoritatea profelor erau pe muchia pensionării, dar erau mai de treabă şi mult mai "citite", decât cele mai tinere.
Aveam mate de cinci ori pe săptămână, cu o profă dintre cele mai tinere, nu foarte tinere. N-am dat bacul la mate, ci la Fizică. La mate, într-o singură teză am luat 10, de m-am mirat şi eu. Rar se prindea zecele la mate, rar se prindeau note mari la mate, doar un coleg era de zece (se trezea în fiecare dimineaţă la 2, ca să ajungă la şcoală). Noi eram mulţumiţi că la mate aveam note rezonabile. De ce? Simplu, profei noastre niciodată rezultaul nu-i era identic cu cel din carte, niciodată.Era cartea greşită. Recapitulările pentru teze începeau Marţi, când aveam două ore, întâi Algebră, apoi Geometria, începeam exerciţiul la algebră şi terminam şi-a doua oră, dar exerciţiul nu. Miercuri făceam la Geometrie, aceiaşi poveste, ori nu-l termina, ori nu era acelaşi rezultat. Parcă o aud "las' că le terminăm Joi pe ambele". Joi ne apucam de altul şi Vineri era teza. Când soseau rezultatele, auzeai numai murmur, întâi de rugi, apoi de laude sau mulţumiri, după caz. De ce? Pentru că tezele ne erau ccorectate de soţul doamnei, tot profesor de matematică (şi cum doamna avea stilul propriu de predare, era logic că notele erau la limita supravieţuirii).
Mai aveţi chef de citit un episod? Clasa a XII-a, şeful clasei (situat în faţa mea, ca aşezare în bancă), ce se pregătea în particular la mate, ne tot spunea să nu mai consum caietele şi creioanele degeaba (la noi, la orele de mate, se scriau cam 8 table şi rezultatul exerciţiului nu se afla) şi noi îl ascultam (doar d-aia era şef). Ei bine, la o oră d-asta, îi tot spunea profei că s-a greşit, dar ea nu şi nu, noi râs şi chicoteli, de sris nu mai scriam, ne ocupam cu alte jocuri şi-atunci, ând ea a întrebat un coleg de ce nu scrie, el i-a răspuns "am făcut exerciţiul, că mi-a dat şefu', eu fac economie de caiet". Hai, nu săriţi, că i-a vorbit frumos, chiar şi şeful, după ce a ieşit la tablă şi-a scris o formulă şi-apoi din două rânduri a terminat exerciţiul, i-a vorbit tot frumos, deşi doamna i-a zi s "formula asta nu există", el a luat cartea, a întors pagina şi i-a arătat frumos, formula.
Acum, mă gândesc la copii de azi, de au făcut mate cu profa mea de atunci (încă mai e în liceu, am văzut-o la ultima mea vizită) şi care au dat proba la mate.
Şi câteodată mă gândesc ce s-o fi ales de colegul meu de zece, n-avea bani de facultate, era dintr-o familie cu mulţi copii, era de departe, făcea trei ore pe jos, ca să ajungă la autobuz.
P.S- am luat bac-ul, a şaptea, şi la materia, pe care mă bazam (filozofia), am luat cea mai mică notă dintre toate notele mele, de la bac.
Repet: nu-i nimic legat de laudă, sunt doar două aspecte din anii de liceu.