Pe când altora, de-abia le bătea Ene la poarta genelor, strigând disperat, că s-a săturat şi vrea să se trezească, mie mi-a bătut în geam vecinul. Luni, pe la 7:50 şi m-a-ntrebat dacă am chef de-o aventură aproape culinară. Asta depindea de ceea ce găseam.
Şi uite aşa am purces la drum cu pensionarii, pentru că sincer, vecinul l-a-ntrebat pe el şi el m-a strigat şi pe mine.
Am găsit, nu zic nu, la început am găsit trei şi-apoi timp de o jumătate de oră, decât am escaladat garduri şi ne-am spălat cizmele, prin iarba udă. Mai aopi am găsit eu şi ei credeau că-i păcălesc, dar s-au convins, când mi-au văzut recolta.
Am purces aşa:
După 15 minute de împrăştiere, ne-am regăsit
Şi dacă tot i-am întâlnit, pe unii i-am şi pozat:
Mai apoi i-am urmărit la sărituri:
Şi când tocmai îmi arătau urmele, pe unde trecuse căprioara (sincer, făceau glume pe seama mea, de dragul vremurilor vânătoreşti), eu de ciudă, am pozat un alt melc:
Şi-am ratat pozatul căprioarei, care s-a speriat şi-a zbughit-o în pădure.
Nature,parca simt miroul de iarba cruda si plouata :D Observ ca ai o pasiune pentru melci :D
RăspundețiȘtergereAlta data sa faci tu bine si sa alergi mai repede decat caprioara :))
RăspundețiȘtergereȘi din punct de vedere culinar, cum a ieșit? :P
RăspundețiȘtergereDeci sa inteleg ca la ciuda asa reactionezi, faci poze la melci :))
RăspundețiȘtergere